Un tată și-a aruncat bebelușul pe fereastră în timpul unei discuții aprinse cu soția sa

Un bebeluş de două luni a murit în mod tragic după ce tatăl l-a aruncat pe fereastră în timpul unei discuții aprinse cu mama acestuia. Vecinii au spus poliției că părinții fetiței de doar două luni se certau în momentul în care bărbatul de 26 de ani, al cărui nume nu a fost făcut public, a luat copilul şi i-a dat drumul în gol, de la fereastră. Incidentul şocant a avut loc într-o localitate din sud-estul Braziliei.

manuta-bebelus | Unica.md

Isabel de Aguilar Loesch, din Brazilia, avea doar 57 de zile în data de 28 mai, când a fost smucită de tată şi aruncată spre pieire ca şi când viața sa nu avea nici măcar o fărâmă de importanță pentru el, relatează Mirror. A fost transportată în stare critică la spital, după ce a căzut în gol de la aproape 5 metri înălțime, cu răni extrem de grave la zona capului. Din nefericire, la scurt timp, bebeluşul a fost declarat mort.

Mama lui Isabel, în vârstă de 36 de ani, a explicat polițiştilor că bărbatul o vizita acasă pentru a-şi vedea fiica, dat fiind faptul că nu locuiau împreună. Ieri, copila ar fi împlinit 2 luni de viață. Le-a povestit autorităților că pregătea budincă de orez în momentul tragicului incident şi o scăpase pentru o clipă din ochi cât să verifice oala de pe plită. Când şi-a întors privirea era deja prea târziu. Bebeluşul zăcea pe caldarâm într-o baltă de sânge.

Bunica victimei a mărturisit la rândul ei polițiştilor că cei doi nu aveau deloc o relație bună. Se certau adesea din diferite motive, el devenind foarte violent. Mai mult, când fiica ei era însărcinată, bărbatul i-ar fi dat un pumn în burtă. Tatăl a fugit inițial de la fața locului, dar mai târziu a sunat la poliție și a spus că îi pare rău și că vrea să se predea. Ulterior a fost prins de ofițeri, dar a refuzat să depună mărturie pentru cele întâmplate.

Cauza morții micuței Isabel a fost confirmată în urma autopsiei ca fiind o leziune cerebrală traumatică. Tatăl de 26 de ani este acuzat de omor calificat.

sursa

Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Zelenski trebuie să restabilească relațiile cu Trump

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este întâmpinat de secretarul general al NATO, Mark Rutte, în timpul Consiliului miniștrilor apărării al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la sediul NATO din Bruxelles, Belgia, 17 octombrie 2024.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru BBC că a vorbit cu Zelenski de două ori de la disputa președintelui ucrainean cu Donald Trump la Casa Albă. Oficialul olandez a declarat că nu are libertatea de a dezvălui conținutul acestor conversații, dar a împărtășit un lucru: i-a spus lui Zelenski că „trebuie să respectăm” ceea ce Trump a făcut deja pentru Ucraina.

În acest sens, el a reamintit că prima administrație Trump a transferat Ucrainei rachete antitanc Javelin – „chiar trebuie să îi acordăm credit lui Trump”, a spus secretarul general al NATO. Zelenski trebuie să „găsească o cale” de a restabili relațiile cu președintele american, a subliniat Rutte.

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului

Expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, deschisă în fața Guvernului1 martie 2025, Chișinău – O expoziție fotografică dedicată Zilei Memoriei și Recunoștinței, ce marchează 33 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru, a fost lansată, astăzi, în fața Casei Guvernului, în Piața Marii Adunări Naționale, și, în paralel, la Președinția și Parlamentul Republicii Moldova.

Expoziția din fața Executivului a fost deschisă de către prim-ministrul Dorin Recean și președintele interimar al României, Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială la Chișinău.

În cadrul expoziției sunt prezentate fotografii realizate de regretatul fotojurnalist Nicolae Pojoga, care a surprins secvențe unice cu evenimentele de acum 33 de ani, cu eroii care au luptat pentru integritatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova.

Alte fotografii, parte ale aceleiași expoziții, sunt expuse pe gardul Președinției și al Parlamentului.

Precizăm că cele trei instituții – Guvernul, Președinția și Parlamentul, au organizat acțiunea într-un efort unitar de a readuce în atenția publică și a generațiilor tinere eroismul veteranilor și momentele tragice prin care a trecut țara noastră. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1-10 martie.

Amintim că, mâine, 2 martie, Guvernul desfășoară o serie de activități de comemorare a eroilor căzuți în conflictul armat din anul 1992.

La ora 10:00, cetățenii sunt invitați să participe la Marșul Memoriei – coloana se va forma în Piața Marii Adunări Naționale și va merge pe jos spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”.

Cu mărțișoare și puieți, Ministerul Mediului invită cetățenii la campania de împădurire #GenerațiaPădurii

În prima zi a primăverii, ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, împreună cu reprezentanții Agenției „Moldsilva”, a oferit trecătorilor din centrul capitalei mărțișoare și puieți, simboluri ale renașterii naturii.

Prin acest gest, cetățenii au fost invitați să participe activ la campania națională de împădurire #GenerațiaPădurii, ce va avea loc pe 15 martie în satul Geamăna, raionul Anenii Noi.

Campania de împădurire #GenerațiaPădurii își propune să mobilizeze oamenii din toată țara să se alăture eforturilor de a face Moldova mai împădurită.

Pe 15 martie, la Geamăna, Anenii Noi, vor fi plantate peste 30 hectare de pădure. Totodată, vor fi disponibile alte 120 de locații din toate raioanele țării pentru plantare. Detalii și modalități de participare pot fi găsite pe site-ul oficial al Agenției „Moldsilva” și al Ministerului Mediului, accesând butonul „Participă la plantări primăvara 2025”

Amintim că, pe lângă cele 30 de hectare de pădure care vor fi plantate în localitatea Geamăna, campania de împădurire din această primăvară are un obiectiv ambițios: extinderea și reabilitarea a 3.500 de hectare de pădure la nivel național, prin plantarea a peste 8 milioane de puieți.

Prin plantarea puieților, se urmărește nu doar sporirea suprafețelor forestiere, ci și creare unui mediu mai sănătos pentru toți cetățenii, prevenirea eroziunii solului, îmbunătățirea calității aerului și apei, precum și crearea unor habitate sigure pentru biodiversitate.

Ministerul Mediului și Agenția ,,Moldsilva” invită toți cetățenii, mediul privat și societatea civilă să se implice în campania de împădurire #GenerațiaPădurii. Mai multe păduri înseamnă un mediu mai bun pentru noi toți.

Armata noastră are nevoie de arme, spune ministrul Apărării
Articolul anterior
Un tânăr neadecvat a băgat groaza în trecători! Se plimba cu cuțitul și amenința oamenii chiar în centrul Comratului
Articolul următor