Un urs a spart mașina unei femei din Canada și a băut dozele de bere și suc pe care le-a găsit pe banchetă. Nu s-a atins însă de băuturile dietetice, relatează cbc.ca, citat de digi24.ro.
Sharon Rosel locuiește în Districtul regional Sunshine Coast, din Columbia Britanică, Canada, iar joia trecută a avut parte de o întâmplare inedită. După ce a fost trezită de câinele ei în jurul orei 03:00 dimineața, tânăra s-a uitat pe fereastră și a descoperit că un urs brun i-a spart mașina și îi bea dozele de bere și de suc pe care le lăsase pe banchetă. „A băut cantități masive”, a spus Rosel.
Timp de o oră și jumătate, ursul a stat să-și termine dozele de bere și suc. Proprietara mașinii a spus că s-a oprit doar când a ajuns la băuturile dietetice. Rosel spune că avea 72 de doze cu bere și suc în total în mașină, iar ursul a băut 69 dintre ele. Ea povestește că a încercat să arunce cu apă rece de la balcon peste urs, însă inițiativa nu a dat rezultate. Apoi, spune ea, a încercat să vorbească cu el și să-i explice că are nevoie de mașină ziua următoare pentru a ajunge la muncă.
„Apoi am încercat să-l sperii și i-am spus că sunt un vânător de urși. Nici asta nu a rezolvat nimic, așa că a trebuit să stau și să-l privesc cum îmi devorează mașina”, a spus Rosel. Ea a făcut fotografii din timpul atacului și cu dezastrul pe care l-a lăsat ursul în urmă. Rosel spune că animalul a rupt interiorul de piele al mașinii și mânerul portierei. Mai mult, a vărsat suc și bere peste tot în mașină.
„Desigur, interiorul din piele albă se potrivește foarte bine cu sucul portocaliu”, a spus Rosel, precizând că ursul a doborât și un pachet de prosoape de hârtie, dar nu s-a gândit să le folosească pentru a curăța mizeria. Ea speră că asigurarea ei va acoperi o parte din daune.