Deputata Irina Lozovan s-ar ascunde, cu doar câteva zile înainte de a-și afla sentinţa în dosarul „Finanțarea ilegală a partidelor”, potrivit surselor TVR MOLDOVA.

Colegul ei de partid, Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de detenţie, la fel, este, în continuare de negăsit.
Procuratura Anticorupţie a precizat că Lozovan are interdicţia de a părăsi Republica Moldova pentru 60 de zile, iar fuga ei nu se putea face legal prin punctele de trecere a frontierei de stat.
Potrivit jurnaliştilor de la NordNews, Irina Lozovan s-ar afla la Tiraspol.
Iana Bordeniuc, fiica deputatei, susţine că nu ştie prea multe.
„- A ajuns mama pe celălalt mal cu bine? – Nu știu nimic. Mi-au spus că totul este bine. – E bine atunci, dacă aşa v-au transmis. Vremea la Tiraspol este favorabilă. – Vă mulțumesc”.
În ultimele zile, atât Irina Lozovan cât și soțul acesteia, Pavel Gârleanu, nu au fost găsiți la domiciliu.
Procuratura Anticorupție a anunțat că, de pe 3 martie, deputata Irina Lozovan are interdicţie de a părăsi Republica Moldova pentru 60 de zile. Decizia a fost luată deoarece Lozovan nu s-a prezentat la ședințele de judecată de pe 25 februarie și 3 martie, invocând motive de boală, fără a fi prezentată însă o dovadă.
Contactat de TVR MOLDOVA, avocatul Irinei Lozovan a declarat că nu are detalii despre locul in care se află clienta sa şi nu comentează. Ieri, secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Alexandru Bejan, a declarat că autorităţile monitorizează acest caz.
ALEXANDRU BEJAN, secretar de stat, MAI: „ -Peste câtvea zile îşi va afla sentinţa şi Irina Lozovan. Aceasta la fel are interdicţia de a părăsi ţara, luaţi în consideraţie ca aceasta să nu fugă? -La compartimentul respectiv, cu siguranţă noi monitorizăm situaţia în limita competenţelor pe care le avem. Odată ce avem deciziile în sensul căutării sau eschivării, vom reacţiona în contextul care urmează să fie”.
Irina Lozovan a participat la ultima ședință de judecată de pe 12 martie In pleadoaria ei a sustinut că este un dosar politic. Judecătorii au anuntat atunci că sentinta va fi dată pe 31 martie. Deputata Irina Lozovan este învinuită de acceptarea finanţării unui partid politic din partea grupului condus de Ilan Şor şi de complicitate la infracţiune. Împreună cu ea este învinuit şi soţul acesteia, Pavel Gârleanu, consilier raional în Ocniţa. Procurorii cer şase ani de închisoare pentru Irina Lozovan şi cinci ani de închisoare pentru soţul ei.