UNESCO: Războiul din Ucraina a cauzat distrugeri de 2,4 miliarde de euro la nivelul patrimoniului şi sectorului cultural

Războiul din Ucraina a cauzat distrugeri de 2,4 miliarde de euro la nivelul patrimoniului şi al sectorului cultural şi a generat pierderi de 13,9 miliarde de euro pentru veniturile obţinute din divertisment, artă şi turism, a anunţat luni UNESCO, transmite Hotnews.ro.

Aproximativ 248 de monumente au fost avariate, inclusiv unele care au fost complet distruse, în special în estul ţării, au anunţat reprezentanţii acestei organizaţii a ONU cu sediul la Paris şi al cărei director general, Audrey Azoulay, se află luni într-o vizită în Ucraina, relatează Agerpres.

Invazia rusă a provocat totodată o prăbuşire a sectoarelor din economia ucraineană asociate culturii, mai ales a „turismului, artelor, sportului, divertismentului, industriei culturale, educaţiei culturale”, estimată la pierderi de 15,1 miliarde de dolari (13,9 miliarde de euro), potrivit unui oficial din cadrul UNESCO.

„Le vom susţine pe autorităţile ucrainene în elaborarea unui plan naţional de reconstrucţie a sectorului cultural”, a anunţat Audrey Azoulay, care a estimat că nevoia totală de finanţare în privinţa reconstrucţiei şi relansării acestui sector se situează în jurul sumei de 6,4 miliarde de euro.

Şapte situri culturale şi un sit natural ucrainean se regăsesc pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, inclusiv centrul istoric al oraşului Odesa, relativ scutit după un an de război şi care s-a alăturat în 2023 pe lista acestor obiective protejate.

Alte 16 situri, inclusiv centrul oraşului Cernihiv, avariat în timpul primelor luni ale războiului, apar pe o listă „indicativă” a UNESCO. Autorităţile din Kiev trebuie să depună în perioada următoare candidaturile acestor situri pentru ca ele să fie incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

PSRM a mers la Moscova. S-a plâns pe guvernarea de la Chișinău
Articolul anterior
Volodimir Zelenski: Vreau ca Putin să-şi petreacă restul vieţii într-o pivniţă, cu o găleată în loc de toaletă
Articolul următor