Tot mai multe teatre, muzee, biblioteci, piscine, băi termale şi stadioane – nou-nouţe, un simbol al dragostei lui Viktor Orban faţă de fotbal şi construite sub egida sa – se închid zilnic în Ungaria, lovită în plin de inflaţie şi criza energetică, o situaţie fără precedent, care afectează mai ales provincia, unde oraşe închid aceste instalaţii pe timpul iernii, Guvernul dă vina pe Uniunea Europeană (UE), iar ungarii s-au resemnat, relatează AFP. citat de news.ro.
În oraşul Szekesfehervar, la 60 de kilometri de Budapesta, clubul de fotbal, care evoluează în prima divizie, nu mai are acces la stadion.
Construit în 2018, acest stadion are o capacitate de 14.000 de locuri şi este mândria localităţii.
”Nu există tabu”, declară AFP primarul Andras Cser-Palkovics, un membru al Partidului Fidesz al lui Orban.
Sportul este sacru în ţara lui Orban, care a lansat un ambiţios program naţional de construcţie şi de renovare de stadioane.
Însă el ”trebuie să contribuie, de asemenea, la efortul comun”, este de părere acest ales în vârstă de 48 de ani, care a închis de asemenea muzee şi teatre.
”Nimeni” dintre cei 100.000 de locuitori ”nu se bucură de aceste măsuri”, care dau comunei un aspect de oraş mort, însă înţelege că ”nu avem de ales”, declară el.
”Evident, educaţia şi sănătatea sunt prioritare – este mai important să te duci la un medic decît să vezi un meci de fotbal”, comentează Geza Deli, în vârstă de 72 de ani, pe strada principală.
Nici jucătorii nu se plâng, nevoiţi să se antreneze pe terenuri mai mici în timpul vacanţei de iarnă.
Munca ”nu este afectată în mod deosebit de decizia drastică de a face economie de energie”, declară, într-un comunicat Mol Fehervar FC.
”Din ianuarie, vom vedea ce se întmplă”, subliniază Andras Cser-Palkovics, care a cerut Federaţiei să programeze meciurile înainte de lăsarea nopţii.
Alte cluburi de prim plan, ca Honved şi Debrecen, au rămas şi ele fără stadion.
”TACTICA” LUI ORBAN
Ungaria se pregăteşte de o iarnă rea, iar premierul ungar, căruia îi plăcea să laude energia ieftină din ţara sa, se află sub presiune.
Inflaţia în Ungaria este una dintre cele mai mari în Uniunea Europeană (UE) – în octombrie, 21,6% pe un an -, recesiunea se profilează, iar Budapesta aşteaptă în continuare fonduri în valoare de 14 miliarde de euro, blocate din cauza unor îngrijorări europene cu privire la corupţie şi statul de drept.
Nemulţumirea creşte în stradă, iar profesorii protestează faţă de salarii de mizerie.
În magazine şi staţii de alimentare cu carburant, plafonarea preţului petrolului şi mărfurilor alimentare de bază conduc la penurii.
Este un marasm a cărui vină Viktor Orban o aruncă asupra Bruxellesului.
”Sancţiunile (impuse Rusiei) ne ruinează”, scrie pe afişe care împânzesc ţara, în cadrul unei consultări nmaţionale.
”Este marele joc al acuzaţiilor”, rezumă Andrea Virag de la grupul de reflecţie Republikon.
”Este clar că tactica Guvernului este să dea toată vina pe Europa”, un discurs care funţcionează în parte.
”Studii arată că un număr mare de persoane crede în versiunea Fidesz şi atacă UE”, comentează acest expert.
Szekesfehervar are uzine, ceea ce face din el unul dintre cele mai bogate oraşe din Ungaria, însă alte comune ameninţate de faliment nu au.
”Fără susţinerea statului, mulţi nu vor putea să-şi plătească facturile. Însă nu ajută la nimic să aşteptăm un miracol. E mai bine să luăm noi situaţia în mână”, declară Andras Cser-Palkovics.
Directorul Teatrului Municipal, Janos Szikaro, a găsit alt loc în care să repete actorii pe peioada de două-trei luni în care instituţia este închisă.
”N-o să aşteptăm cu disperare, gândind «oh, Doamne, ce se va întâmpla?»”, declară septuagenarul în foaierul gol al teatrului.