UNICEF livrează dezinfectanți și săpun lichid pentru școlile din Moldova

Toate școlile din Republica Moldova vor primi dezinfectanți și materiale de igienă oferite de UNICEF cu sprijinul financiar din partea USAID.

separator

În total peste 2600 de instituții educaționale, care includ aproape 23.000 de clase și grupe de grădinițe, vor beneficia de aceste produse, care vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni.

Produsele de igienă vor fi livrate în două tranșe. Circa o treime din întreaga cantitate va ajunge în școli și grădinițe până la 28 august, iar restul – până la finele lunii septembrie.

Desiree Jongsma, reprezentantă de ţară UNICEF în Moldova, declară că prioritatea UNICEF este să se asigure că fiecare copil are acces la educație de calitate.

„În perioada pandemiei de COVID-19, este de o importanță majoră limitarea expunerii copiilor la virus și asigurarea că școala este un spațiu sigur”, a declarat Desiree Jongsma.

În prezent, reprezentanții a 31 de organe locale de specialitate din domeniul învățământului au recepționat produsele de dezinfectare și igienă.

Până la data de 28 august, în toate direcțiile raionale de învățământ vor fi distribuite produsele de igienă de primă necesitate și dezinfectanți.

Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și implementat de UNICEF Moldova.

Proiectul face parte din asistența de 2,2 milioane USD oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în Moldova.

Un tată și fiul său au murit din cauza Covid-19 la o oră unul de celălalt
Articolul anterior
Record de cazuri active în Moldova: 9.859 de moldoveni se tratează de Covid-19
Articolul următor
Alte articole interesante