Unitățile comerciale care își vor relua activitatea din 4 mai

Din 4 mai, îşi vor relua activitatea mai multe unităţi comerciale cu amănuntul, care sunt obligate să asigure respectarea normelor pentru reducerea răspândirii infecţiei Covid-19. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia Naţională pentru Situaţii Excepţionale.

separator
Conform dispoziţiei nr. 24 a Comisiei, se va permite activitatea de comerț cu amănuntul a tuturor tipurilor de mărfuri și produse prin unitățile comerciale, cu excepția celor amplasate în centre comerciale, în piețe (inclusiv pieţe auto), în aeroporturile, porturile internaționale și în punctele internaționale de trecere a frontierei de stat.

De asemenea, este autorizată comercializarea produselor la pachet și în regim catering prin unitățile de alimentație publică și prin unitățile ce comercializează produse de patiserie, panificație și alte produse alimentare cu vânzare la geam.

La fel, de luni, 4 mai, este permisă comercializarea produselor alimentare la pachet prin unitățile de alimentație publică din cadrul unităților de comercializare a produselor petroliere, cu excluderea posibilității de consumare a acestora în incinta/teritoriul unității.

Până la 15 mai, pe teritoriul Republicii Moldova se menţine stare de urgenţă, însă Comisia pentru Situaţii Excepţionale, deciziile căreia sunt obligatorii şi executorii în această perioadă, a decis să ridice unele restricţii, ţinând seamă de evoluţia epidemiologică din ţară.

sursa: www.moldpres.md

Olena Zelenska și Dmitro Kuleba, în vizită în Serbia

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a sosit duminică într-o vizită în capitala Serbiei, Belgrad, împreună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aceasta fiind prima dată când o delegație ucraineană la nivel înalt vizitează Serbia de când Rusia a lansat campania militară împotriva Ucrainei.

Alături de prima doamnă a Serbiei, Tamara Vucic, și de ministrul Kuleba, Olena Zelenska a făcut un tur al Belgradului și a vizitat fortăreața medievală Kalemegdan, relatează agenția Tanjug, citată de Reuters, notează Agerpres.

De asemenea, soția președintelui Volodimir Zelenski a asistat la semnarea unui acord de cooperare între universitățile din Belgrad și Kiev.

Serbia, care aspiră să adere la UE, a condamnat încălcarea integrității teritoriale a Ucrainei în urma agresiunii militare ruse lansate în februarie 2022, dar a refuzat până în prezent cererile statelor occidentale de a se ralia sancțiunilor contra Rusiei, țară cu care menține legături tradiționale de prietenie.

În schimb, Serbia a preluat mii de refugiați ucraineni, a oferit Kievului ajutoare umanitare și a promis asistență pentru operațiunile de deminare a teritoriului ucrainean în cadrul viitoarelor eforturi de reconstrucție post-război.

Potrivit unui raport al Pentagonului declasificat anul trecut, Serbia ar fi furnizat de asemenea arme și muniții Ucrainei, în pofida relațiilor sale apropiate cu Rusia.

În perioada scursă din 2022, președintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski de trei ori în cadrul unor reuniuni internaționale, ultima lor întâlnire având loc la Tirana (Albania) în februarie.

Un moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia

Un cetățean moldovean a fost reținut în timpul protestelor din Georgia. Informația a fost confirmată de Ministerul de Externe de la Chișinău.

„Misiunea noastră diplomatică este în contact cu autoritățile georgiene și este dispusă să întreprindă toate acțiunile necesare care se impun”, a precizat MAE într-un comunicat.

Duminică, mii de oameni au protestat la Tbilisi în ajunul examinării de către Parlament, în a treia și ultima lectură, a controversatului proiect de lege privind „influența străină”. Poliția a aplicat forța împotriva manifestanților și a reținut cel puțin 20 de persoane. Printre cei reținuți se numără cetățeni ruși și americani, potrivit Europei Libere.

Moment impresionant! Natalia Barbu interpretează deosebit piesa „In the Middle”, acompaniată de Isaak, reprezentantul Germaniei la Eurovision

Deși au fost concurenți la ediția din acest an a concursului Eurovision, unii interpreți au reușit să lege prietenii și să-i unească talentele, spre bucuria fanilor.


Natalia Barbu, care a reprezentat R. Moldova la competiția muzicală care s-a desfășurat în Suedia, a făcut publică o înregistrare în care cântă altfel piesa „In the Middle”, fiind acompaniată la chitară de reprezentantul Germaniei la Eurovision, Isaac.

„O sesiunea live magică împreună cu artist și muzician extraordinar din Germania, Isaak. Frumoasă amintire! Mulțumesc, Isaak!”, a scris Natalia Barbu pe Facebook, potrivit ziarulnational.md.

„Este superbă versiunea asta!” sau „Minunată!!!”, i-au transmis fanii.

Inspectoratul Național de Patrulare a fost desființat. S-a creat Inspectoratul naţional de securitate publică (INSP)
Articolul anterior
Un bebeluş de 16 zile, cel mai tânăr pacient din lume vindecat de Covid-19
Articolul următor