Uniunea Avocaților: Noile taxe pe care ar trebui să le plătească cetăţenii ce apelează la o instanţă de judecată afectează grav accesul la justiţie

Noile taxe pe care ar trebui să le plătească cetăţenii Republicii Moldova ce apelează la o instanţă de judecată afectează grav accesul la justiţie. Este reacţia Uniunii Avocaţilor la proiectul legii privind taxele de stat, votat în Parlament, în primă lectură, la sfârşitul anului trecut. Ca răspuns la o solicitare de moratoriu pe adoptarea legii, iniţiatorii actului normativ spun că noile prevederi ar trebui să-i disciplineze pe cei care abuzează de actul de justiţie.

Judecătoria Chişinău a amânat cu două luni prima şedinţa de judecată pentru  fiul fostului director de la SIS - SafeNews

Printre principalele prevederi ale proiectului figurează introducerea noțiunii de „taxă de timbru”, adică o sumă percepută în contul instanței de judecată, de la persoanele fizice și juridice, pentru cauzele civile de contencios administrativ şi pentru contestațiile proceselor-verbale și deciziilor agenților constatatori în procesele contravenționale. Aceasta ar urma să fie de 200 de lei, conform TVR Moldova.

Taxa de stat pentru anumite cereri judecătoreşti va fi majorată, astfel încât, cităm, „persoanele care se află în fața unui litigiu simplu ce poate fi soluționat pe cale extrajudiciară, să fie motivați să o facă”. Autorii proiectului de lege au mai propus instituirea unor taxe pentru a contracara, cităm din nou, „amânările abuzive ale ședințelor de judecată și neprezentarea participanților la proces”.

Aşadar, eliberarea înregistrărilor audio ale ședințelor de judecată va costa 50 de lei iar eliberarea copiilor – 5 lei de pagină. Cererile de audiere a martorilor, experților, specialiștilor se vor taxa cu 100 de lei iar cele de recuzare sau cele de stămutare şi asigurare a acţiunii – cu 400 de lei.”

NOILE TAXE JUDICIARE DIN PROIECTUL LEGII TAXEI DE STAT

Pentru eliberarea înregistrărilor audio ale ședințelor de judecată – 50 MDL Pentru eliberarea copiilor – 2% din taxa de timbru pe pagină (5 MDL pe pagină) Pentru cererile de audiere a martorilor, experților, specialiștilor – 100 MDL Pentru cereri de recuzare – 400 MDL Pentru cereri de strămutare – 400 MDL Pentru cereri de asigurarea acțiunii – 400 MDL

În acelaşi timp, persoanele care vor depune cereri de amânare a ședinței de judecată, chiar dacă sunt motivate, vor trebui să achite prima oară, 100 de lei, a doua oară, în proces contravențional, 200 de lei, a doua oară în proces civil, 400 de lei, a treia oară, în proces civil, 800 de lei, mai mult de două ori, în proces contravențional, 1.600 de lei, mai mult de trei ori, în proces civil, 3.200 de lei.

NOILE TAXE JUDICIARE DIN PROIECTUL LEGII TAXEI DE STAT

Prima oară – 100 MDL A doua oară, în proces contravențional – 200 MDL A doua oară, în proces civil – 400 MDL A treia oară, în proces civil – 800 MDL Mai mult de două ori, în proces contravențional – 1.600 MDL Mai mult de trei ori, în proces civil – 3.200 MDL

Proiectul urmează să fie votat şi în lectura a doua.Î ntr-un comunicat al Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova, publicat de preşedintele Dorin Popescu, se spune că „proiectul Legii taxei de stat (…) constituie o ingerinţă gravă în dreptul constituţional fundamental privind accesul liber la justiţie (art. 20 din Constituție) și în mecanismele legale de realizarea dreptului la un proces echitabil (art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. (…) Ne așteptăm ca în lectura a doua să fie aprobată perceperea taxei de stat pentru intrarea și ieșirea din incinta instanței de judecată, șezutul pe băncile din holurile instanței de judecată, utilizarea meselor și a scaunelor din birourile judecătorilor în timpul ședinței de judecată, pentru aerul respirat în ședința de judecată etc.”

Solicitată de TVR Moldova să comenteze îngrijorările Uniunii Avocaţilor, Olesea Stamate, preşedintele Comisiei Parlamentare Juridice, a declarat că documentul a fost elaborat de un grup de lucru constituit pe platforma parlamentară, la care au participat şi avocaţi.

REACŢIA OLESEI STAMATE, preşedintele Comisiei parlamentare Juridice, Numiri şi Imunităţi: „Acest proiect este unul necesar, deoarece taxele judiciare nu au fost ajustate de mulți ani. Totodată, au apărut taxe noi în proiect, cum sunt cele ce țin de amânarea repetată a ședințelor de judecată, care vin să disciplineze participanții la proces. Evident că între prima și a doua lectură vom face consultări publice la care sunt invitaţi toți cei interesați să participe cu argumente.”

Potrivit autorilor, noua lege va responsabiliza persoanele rău-intenţionate care tergiversează procesele.

Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova a fost renovat integral

Sediul Punctului de Asistență Medicală Urgentă (PAMU) Lozova din cadrul Substației Strășeni a fost renovat.

Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova a fost renovatFoto: Ministerul Sănătății

Potrivit Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, investițiile în lucrările de reparație și dotare au constituit circa 3,3 milioane de lei, mijloace financiare alocate din bugetul Ministerului Sănătății și al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Edificiul, reparat capital și modernizat, dispune de:

  • sală de alertă
  • depozit pentru păstrarea medicamentelor
  • sală de odihnă pentru personal
  • sufragerie
  • blocuri sanitare 
  • un garaj cu două boxe pentru ambulanțe

„Menționăm că Punctul de Asistență Medicală Urgentă Lozova are o echipă formată din 15 angajați, inclusiv medici, asistenți medicali și șoferi pe ambulanță, care acum vor beneficia de cele mai bune condiții de muncă pentru a acorda pacienților servicii medicale de urgență de înaltă calitate”, precizează Ministerul Sănătății.

PAMU Lozova deservește peste 23.000 de localnici din satele Lozova, Vorniceni, Micleușeni, Huzun, Dolna și Stejăreni. 

Escaladare în Georgia! Liderul opoziției, Levan Khabeishvili, a fost bătut brutal de poliție în timpul protestelor masive nocturne

Forțele de securitate din Georgia au folosit tunuri cu apă, gaze lacrimogene și grenade asurzitoare împotriva protestatarilor din fața parlamentului.

Aceștia intensificând brusc represiunea după ce legislatorii au dezbătut un proiect de lege privind „agenții străini”, considerat de opoziție și de țările occidentale ca fiind autoritar și de inspirație rusă.

Martorii oculari ai Reuters au văzut cum unii ofițeri de poliție i-au atacat fizic pe protestatari, care au aruncat cu ouă și sticle în ei, înainte de a folosi gaze lacrimogene, tunuri cu apă și grenade asurzitoare pentru a-i forța pe manifestanți să părăsească zona din fața clădirii parlamentului.

Protestele continuă

Levan Khabeishvili, liderul celui mai mare partid de opoziție din Georgia, Mișcarea Națională Unită, a postat o fotografie pe X cu fața însângerată și cu un ochi vânăt. Un oficial al partidului a declarat pentru Reuters că Khabeishvili a fost bătut de poliție după ce a dispărut din centrul orașului Tbilisi.

După ce au fost dispersați din parlament, aproximativ două mii de protestatari au continuat să blocheze principalul bulevard Rustaveli din Tbilisi, baricadându-l cu mese de cafenea și coșuri de gunoi. Unii au strigat „sclavi” și „ruși” către poliție.

Mai devreme, poliția antirevoltă a folosit spray-uri cu piper și bastoane pentru a-i îndepărta pe unii protestatari care încercau să împiedice legislatorii să părăsească intrarea din spate a parlamentului.
Președintele georgian Salome Zourabichvili, un dușman declarat al guvernului ale cărui puteri sunt în mare parte ceremoniale, a declarat într-o postare pe X că represiunea a fost „total nejustificată, neprovocată și disproporționată” și că protestele au fost pașnice.

Proiectul de lege a accentuat diviziunile în această țară profund polarizată din sudul Caucazului.

Legea rusă din Georgia

Parlamentul, care este controlat de Visul Georgian și de aliații săi, va aproba probabil proiectul de lege, care trebuie să mai treacă încă două lecturi înainte de a deveni lege. Parlamentarii au încheiat sesiunea de marți fără a vota, iar dezbaterea va fi reluată miercuri.

Proiectul de lege ar impune organizațiilor care primesc mai mult de 20% din finanțare din străinătate să se înregistreze ca „agenți străini”.

Criticii georgieni au catalogat proiectul de lege drept „legea rusă”, comparându-l cu legislația Moscovei privind „agenții străini”, care a fost folosită pentru a reprima disidența în această țară.

sursa

Moldovenii revin acasă de sărbători? Cresc cozile la vamă

Poliția de Frontieră atenționează călătorii despre fluxul mărit în punctul de trecere a frontierei Costești, în ambele direcții de deplasare.

Moldovenii revin acasă de sărbători? La vama Costești s-au format coziFoto: Poliția de Frontieră

„În vederea fluidizării traficului transfrontalier au fost deschise toate benzile de circulație și suplinit numărul angajaților din prima linie de control”, informează PTF Costești.

Astfel, funcționarii punctului vamal vin cu un set de recomandări pentru călători:

  • Verificarea, din timp, a valabilității actelor de călătorie care acordă dreptul de traversare a frontierei de stat.
  • Utilizarea tuturor punctelor de trecere a frontierei, pentru a nu supraîncărca doar unele.
  • Consultare cu ofițerii de la call-centrul Poliţia de Frontieră (022 259 717) pentru a cunoaște care este situația la frontieră, regulile de trecere a frontierei și alte informații de ordin public.

,,Lacrimi de bucurie”. Interpreta Cristina Bălan, mamă a doi băieței cu sindromul Down, a născut o fetiță sănătoasă
Articolul anterior
A sunat la poliție să primească ajutor să care lucrurile din casa pe care o jefuia. Ce a urmat
Articolul următor