Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, Ursula von der Leyen şi Charles Michel, au salutat luni prezenţa la vot „foarte puternică” în alegerile din Turcia, văzând în aceasta o „victorie” pentru democraţie, informează AFP, citată de Agerpres.
„Participarea foarte puternică în aceste alegeri este cu adevărat o veste bună, un semn clar că populaţia turcă este angajată să-şi exercite drepturile sale democratice”, a declarat von der Leyen în cadrul unei conferinţe de presă alături de Charles Michel, care a adresat de asemenea „felicitări cetăţenilor turci”, transmite digi24.ro.
Turcia se îndrepta luni, pentru prima dată în istoria sa, spre un al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, pe 28 mai, între preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi principalul său contracandidat Kemal Kilicdaroglu. În timp ce rezultatele definitive ale alegerilor prezidenţiale şi legislative sunt încă aşteptate, rata provizorie de participare se apropie de 90%. „Însă alegerile nu s-au încheiat.
Trebuie să aşteptăm să vedem rezultatele celui de-al doilea tur, urmărim aceasta foarte îndeaproape”, a mai declarat preşedinta Comisiei Europene, amintind că Turcia este un „important partener” al Uniunii Europene. Uniunea Europeană are relaţii dificile cu Turcia lui Recep Tayyip Erdogan, însă această ţară rămâne un partener inconturnabil al celor 27 de ţări membre, în special în materie de migraţie.
Turcia, membră a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), este oficial candidată a UE, însă negocierile de aderare demarate în 2005 se află într-un punct mort de mai mulţi ani. Kemal Kilicdaroglu, candidatul unei alianţe de şase partide a opoziţiei, şi-a asumat în programul său electoral angajamente în ceea ce priveşte statul de drept şi a afirmat că vizează „o aderare deplină” a Turciei la UE.
Un soldat a fost rănit cu un cuțit de un camarad
Un soldat a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce ar fi fost rănit cu un cuțit de către un alt soldat. Incidentul a avut loc marți, 17 decembrie, pe teritoriul Brigăzii Infanterie Motorizată „Moldova” din Bălți, scrie PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor cei doi s-ar fi aflat la bucătăria unității militare, iar din „joacă” unul dintre ei l-ar fi rănit pe altul la picior cu un cuțit. Soldatul rănit a fost transportat la spital pentru a i se acorda ajutor medical.
„Soldatul rănit a fost transportat la spital”, a confirmat pentru Nordinfo.MD serviciul de presă a Spitalului Clinic Bălți. Acesta nu a fost internat, dar i s-a acordat asistența medicală necesară. Tânărul s-a ales cu o plagă superficială de de 1 cm.
În acest caz s-ar fi inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
O femeie imobilizată la pat a ars de vie în propria casă, la Strășeni
Caz tragic într-o localitate din Strășeni. O femeie imobilizată la pat a ars de vie în propria casă. Poliția a inițiat un proces penal, scrie unimedia.info.
„Poliția din Strășeni a fost sesizată pe data de 18 decembrie curent, în jurul orei 23:30, precum că în localitatea Țigănești, o femeie ar fi blocată în propriul domiciliu aflat în flăcări.
La fața locului, polițiștii au stabilit că în domiciliul unui femei de 66 ani, imobilizată la pat, preliminar ar fi izbucnit un incendiu, femeia fiind depistată decedată în propria locuință.
Corpul neînsuflețit al victimei a fost îndreptat pentru efectuarea expertizei medico-legale și stabilirea cauzei exacte a survenirii decesului.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor”, susține ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Strășeni, Mariana Didenco.
Descoperă magia sărbătorilor! Evenimente de neratat în luna decembrie: Festivaluri și spectacole de iarnă – cele mai așteptate din 2024
Decembrie vine cu o mulțime de evenimente speciale care transformă această perioadă într-una cu adevărat magică! De la spectacole pentru întreaga familie, concerte extraordinare, până la evenimente caritabile sau întâlniri dedicate antreprenorilor, iTicket.md aduce în prim-plan momente de neuitat. Descoperiți mai jos o selecție de activități care merită să fie adăugate în agenda voastră de sărbători.
E timpul magiei de Crăciun! Un spectacol fascinant cu jonglerii, echilibristică, gimnastică aeriană și iluzionism, perfect pentru întreaga familie. Când: 21 decembrie Unde: Circul din Chișinău Detalii și bilete: E timpul magiei de Crăciun!
Bonjour l’hiver Un concert de excepție dedicat muzicii franceze, cu lucrări precum „Carmen Suite” de G. Bizet și „Carnavalul Animalelor” de Camille Saint-Saëns, interpretate de Orchestra Municipală de Cameră „Camerata Chișinău”. Când: 22 decembrie, ora 18:00 Unde: Palatul Republicii Detalii și bilete: Bonjour l’hiver
Șezătoarea Zânelor Bune Un eveniment caritabil ce îmbină creativitatea și generozitatea, cu ateliere de creație și momente artistice, în sprijinul Centrului Maternal „În Brațele Mamei”. Când: 21 decembrie, ora 12:00 Unde: Summit Events – Restaurant Detalii și bilete: Șezătoarea Zânelor Bune
Pop Simfonic 10 Ediția aniversară a concertului Pop Simfonic, cu Moldovan Youth Orchestra și corul „Voices Moldova”, interpretând hituri internaționale și locale într-o variantă simfonică unică. Când: 21 decembrie, ora 19:00 Unde: Arena Chișinău Detalii și bilete: Pop Simfonic 10
Premieră: „Legată cu funia de pământ” de Lorina Bălteanu, regia Slava Sambriș O piesă de teatru ce explorează legătura profundă dintre trecut și prezent, într-un univers scenic plin de realism magic. Când: 21–22, 25–29 decembrie, ora 19:00 Unde: Teatrul „Luceafărul” Detalii și bilete: Legată cu funia de pământ
Adrian Copilul Minune O seară de muzică live cu renumitul artist Adrian Copilul Minune, într-o atmosferă vibrantă și plină de energie. Când: 21 decembrie, ora 22:00 Unde: Night Club STUDIO, str. București 68 Detalii și bilete: Adrian Copilul Minune
SISNBRO STUDIO 20-th Anniversary Concert Un spectacol aniversar ce marchează 20 de ani de activitate a SISNBRO STUDIO, cu momente de dans, vocal și invitați speciali. Când: 22 decembrie, începând cu ora 11:00 Unde: Arena Chișinău Detalii și bilete: SISNBRO STUDIO 20-th Anniversary Concert
Grinch aduce Crăciunul acasă O poveste în pași de dans prezentată de Black&White Dance Center, inspirată din celebra poveste a Grinch-ului, adaptată într-un spectacol modern. Când: 22 decembrie, ora 18:00 Unde: Palatul Național „Nicolae Sulac” Detalii și bilete: Grinch aduce Crăciunul acasă
December Marketing Event Un eveniment dedicat antreprenorilor și pasionaților de marketing, cu speakeri de succes care își vor împărtăși experiențele și strategiile de business. Când: 21 decembrie, ora 16:00 Unde: Castel MIMI, s. Bulboaca, r-nul Anenii Noi Detalii și bilete: December Marketing Event
Fata cu cobza „Un colind și-o voie bună” | Ungheni O seară magică în spiritul sărbătorilor, cu colinde tradiționale și voie bună, interpretate de Fata cu cobza. Când: 22 decembrie, ora 17:00 Unde: Ungheni Detalii și bilete: Fata cu cobza
Bonus: KALEIDOSCOP – Festivalul care redefinește vara ta!
Din 20 decembrie 2024, începe vânzarea biletelor pentru KALEIDOSCOP 2025, ediția a 4-a – un festival vibrant de muzică, artă, dans și tehnologie, găzduit la Grădina Botanică.
Fii printre primii care își rezervă locul la acest eveniment extraordinar!
Lansează-ți vara la KALEIDOSCOP – biletele promoționale se vând rapid!
Bucură-te de weekendul perfect! Indiferent de preferințe, aceste evenimente sunt perfecte pentru a aduce bucurie, magie și momente de neuitat. Achiziționează biletele rapid și ușor direct pe platforma iTicket sau din aplicație: Android | iOS. Trăiește sărbătorile alături de cei dragi!