Uriaș scandal de corupție într-una dintre cele mai civilizate țări ale lumii. Rivalul președintelui, propus pentru arestare

Procurorii sud-coreeni au cerut joi un mandat de arestare pentru șeful principalului de opoziție din Coreea de Sud, Lee Jae-myung. Politicianul, care a candidat la președinția Coreei de Sud împotriva actualului președinte, este acuzat de luare de mită, arată Reuters citat de ziare.com.

Potrivit sursei citate, Lee este acuzat de fapte de corupție din perioada în care a fost primar al orașului Seongnam.

Lee este acuzat că a cerut ca patru companii să ofere 13,3 miliarde de woni echipei de fotbal FC Seongnam în timp ce era șeful clubului de fotbal în schimbul unor favoruri administrative ilegale.

Lee, care a fost primar al orașului de la sud de Seul din 2010 până în 2018, a respins acuzațiile. „Ceea ce am făcut a fost să dezvolt regiunea folosind autoritatea care mi-a fost dată în calitate de primar din Seongnam, urmând procedurile legale corespunzătoare. N-am făcut nici un act de nedreptate, n-am luat nici măcar un ban murdar”, a spus Lee.

Pentru ca Lee să poată fi arestat, Parlamentul Coreei de Sud, unde democrații conduși de Lee dețin majoritatea, ar trebui să îi ridice imunitatea lui Lee.

Soția și fiica regretatului scriitor Ion Druță au fost reînhumate alături de el

Astăzi, 28 septembrie, la un an de la moartea scriitorului Ion Druță, apropiații săi și cei care îi admiră opera, s-au recules la mormântul acestuia de la poalele Lumânării Recunoștinței din Soroca. Totodată, conform ultimei dorințe a Maestrului, soția Era Rosina-Druță și fiica Tatiana au fost reînhumate alături, scrie observatorul.md.

Amintim că în testamentul său, Ion Druță și-a dorit ca locul de veci să fie în Câmpia Sorocii, de unde a pornit în lume, și anume lângă Lumânarea Recunoștinței, ideea ridicării căreia îi aparține. Sute de oameni au venit atunci pentru a-și lua rămas bun de la scriitorul Ion Druță. Cu flori în mâini și lacrimi în ochi, aceștia au dorit să-l petreacă pe ultimul drum pe cel care a avut un rol aparte și un rost al său în literatura română din Basarabia postbelică.

Faptele și cărțile sale au fost evocate de cei care l-au cunoscut, după care rând pe rând, fiecare a trecut pe lângă sicriul celui născut în Câmpia Sorocii și revenit pe un vârf de deal ca să o vegheze în tihnă. Apoi cortegiul funerar a coborât treptele până la locul ales, o poieniță așezată ceva mai la vale de crucea de lemn, în care Ion Druță și-a găsit liniștea pământească.

Incendiu la Florești: Un bărbat a ajuns cu arsuri la spital

Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital ca urmare a unui incendiu produs într-o casă. Cazul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 27 septembrie, în orașul Florești, scrie deschide.md.

Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, autoritățile au fost alertate în jurul orei 08:00, precum că pe o stradă din oraș arde o casă. Imediat, la fața locului, s-a deplasat un echipaj de pompieri.

Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins o odaie, iar proprietarul casei a primit arsuri de gradul II și III.

La scurt timp, incendiul a fost lichidat, iar bărbatul a fost preluat de medici și transportat la spital.

Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material urmează a fi stabilite.

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit câte 20 de zile de arest

Cei doi tineri, de 20 și 21 de ani, reținuți pentru vandalizarea instituțiilor statului, cu scop de destabilizare, au primit, astăzi, câte 20 de zile de arest, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Amintim că, aseară, polițiștii au reținut două persoane instruite la Moscova și achitate cu sume mari de bani pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare. Prima tentativă a avut loc vineri noaptea.

Poliția an unța că mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului muncii și protecției sociale, aruncînd în instituția  statului cu vopsea. În jumătate de oră aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern.

Datorită intervenției prompte a polițiștilor, două persoane au fost reținute imediat. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică ”Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani reținut în adiacentul Parlamentului.

Ambele persoane au fost escortate la Inspectoratul de poliție pentru documentare.

Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, doar pentru clădirea Guvernului fiind achitați cu 5000 de Euro. Unul dintre aceștia declară că era și el responsabil de găsirea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de Euro.

Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul cursei avia, cu escala la Istambul, unde, au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, paza persoanei instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau.

Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, videoul cu acțiunile acestora urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii încredințate.

13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.

Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a 4 persoane, unde, de asemenea, au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.

Acțiunile au fost realizate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului național de securitate publică, Inspectoratului național de investigații și Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger”, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău.

Investigațiile continuă.

Alte două instituții ale statului au fost vandalizate și noaptea trecută, prin aruncare cu vopsea în acestea.

Este vorba despre sediile Companiei publice “Teleradio-Moldova” și Curții Supreme de Justiție.

Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens.

Amintim că acum o zi, alte două instituții ale statului au fost vandalizate, două persoane fiind reținute de poliție.
Aceștia au recunoscut că fac parte dintr-un grup de 20 de persoane care au fost instruite la Moscova, cu privire la atacul asupra mai multor edificii ale statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare.

Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.

Demisie-șoc la vârful Băncii Mondiale. Președintele instituției renunță la funcție cu un an înainte de expirarea mandatului
Articolul anterior
VIDEO! Momentul în care deputatul Marina Tauber îl întrerupe pe Dorin Recean în prezentarea programului său de guvernare în Parlament
Articolul următor