Urme ale militarilor lui Putin, pe o plajă din România! Descoperire senzațională, la Vadu

O descoperire întâmplătoare și, totodată, surprinzătoare, a fost realizată, recent, pe plaja de la Vadu. Este pentru prima dată când „urmele” militarilor lui Vladimir Putin sunt identificate pe teritoriul României.

Un turist abia se bălăcise în apa Mării Negre, când un obiect i-a atras atenția la malul apei. A mers până acolo și a descoperit o gentuță în culori de camuflaj, în stilul celor militare. Exact aceasta era și proveniența, întrucât, atunci când a deschis gentuța și a văzut conținutul lucrurile au devenit foarte clare.

Posibil să provină de la luptele de pe Insula Șerpilor

Mai multe efective personale erau în respectiva geantă, tuburi cu pastă de dinți, perechi de șosete și două patch-uri militare. „Am lăsat geanta cu efectivele respective unde am găsit-o, dar am luat patch-urile și am mers să caut pe internet să văd ce reprezintă. Așa am descoperit că sunt însemnele infanteriei marine rusești. Când m-am întors să iau geanta, deja nu mai era. Cred că a luat-o apa cât am verificat patchurile”, a declarat, în exclusivitate pentru Click!, turistul care a găsit obiectele de proveniență militară.

Este foarte posibil ca respectivele obiecte, aparținând infranteriei marine, să fi ajuns în apa mării, în timpul luptelor pentru Insula Șerpilor, locul nefiind atât de îndepărtat de plaja din Vadu. De asemenea, există posibilitatea ca geanta să fi aparținut unui militar aflat pe crucișătorul Moscova.

Crucișătorul Moscova s-a scufundat în luna aprilie

Nava de război a făcut parte din Divizia a 30-a a Flotei Mării Negre a Marinei Ruse. La debutul invaziei ruse din Ucraina, crucișătorul a participat la ocuparea insulei Șerpilor. În noaptea de 13-14 aprilie 2022 nava a fost avariată.

În cele din urmă, s-a scufundat. Ucrainenii au transmis că nava a fost lovită de tirul unor rachete antinavă „Neptun”, iar rușii au declarat că Moscova s-a scufundat în timpul unei furtuni, crucișătorul fiind remorcat.

Cert este că geanta a plutit în apa mării până a eșuat pe plaja din Vadu. Nu putem să nu ne întrebăm câte astfel de obiecte care au aparținut unor militari de-ai lui Vladimir Putin nu zac nedescoperite pe plajele sălbatice ale României, din apropierea zonei de conflict.

sursa: www.click.ro

Vin alegerile, iar Igor Dodon a plecat iar la Moscova

Președintele Partidului Socialiștilor și fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, se află acum în Rusia, în regiunea Moscovei, scrie stiripesurse.md.

El a scris pe pagina sa de socializare că revenit cu o nouă lecție publică pentru audienții Centrului universitar de la SberBank, din Federația Rusă.

”Inclusiv am discutat cu ei despre dinamica relațiilor economice și politice moldo-ruse și care pot fi perspectivele financiare și de investiții în noul context regional și global”, a subliniat Igor Dodon.

Ploile torențiale și grindina face ravagii în România! Jumătate de țară, sub COD GALBEN, emis astăzi

Un cod galben de furtuni care se va extinde în jumătate de țară a fost emis marți de ANM. Avertizarea este valabilă la început în nouă județe din sud, iar apoi se extinde până joi în jumătate de țară, scrie stirileprotv.

Două atenţionări cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Banat, iar ulterior, până joi, în aproape jumătate din ţar au fost emise marți de Autoritatea Națională de Meteorologie.

În intervalul 21 mai, ora 16:00 – 22 mai, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, pe arii mai restrânse, de peste 40 l/mp.

Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Arad.

De asemenea, în perioada 22 mai, ora 10:00 – 23 mai, ora 10:00, va intra în vigoare cel de-al doilea cod galben de vreme instabilă. Astfel, în aproape jumătate din ţară, în judeţe situate în Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.

Pe alocuri, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.

Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse. 

Europa, lovită din nou de indundații de proporții. Pagube considerabile în Germania, Belgia, Franţa şi Olanda

Mai multe regiuni din Germania, Belgia, Franţa şi Olanda au fost afectate sâmbătă de inundaţii în urma intemperiilor, iar pagubele se anunţă deja ‘considerabile’ în unele locuri, relatează AFP citată de stirileprotv.ro.

Cancelarul german Olaf Scholz (foto centru) s-a deplasat în cursul zilei în Saarland, regiune de frontieră cu Franţa şi Luxemburg, cea mai afectată de revărsarea mai multor cursuri de apă în urma ploilor foarte abundente căzute vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă.

‘Putem vedea aici violenţa pe care o poate provoca natura şi în ce grad trebuie să ne pregătim pentru astfel de evenimente’, a declarat Scholz pentru presă, încălţat cu cizme de cauciuc, în timpul unei vizite într-una din zonele cele mai inundate.

‘Saarland se găseşte de 36 de ore confruntat cu o situaţie de urgenţă’, a declarat şefa guvernului regional, Anke Rehlinger.

Regiunea nu a mai cunoscut astfel de inundaţii de trei decenii.

După ruperea unui dig în comuna Quierschied, o centrală electrică a fost oprită, a scris cotidianul Bild, potrivit Agerpres.

Pagube ‘considerabile’

În jur de 850 de pompieri şi membri ai protecţiei civile, ajutaţi de câteva mii de voluntari, sunt mobilizaţi în Saarland şi în regiunile vecine afectate din sud-vestul Germaniei (Renania-Palatinat, Hessa, Baden-Wurttemberg) pentru a curăţa străzile sau a goli de apă subsolurile inundate.

Autorităţile vorbesc despre pagube ‘considerabile’, iar cancelarul Scholz a promis ‘solidaritate’ din partea întregii naţiuni.

Germania rămâne traumatizată de inundaţiile grave din iulie 2021, tot în sud-vestul ţării, mai ales în valea râului Ahr, care au făcut 183 de morţi şi pagube de zeci de miliarde de euro.

Ploile torenţiale de vineri au afectat şi Belgia, Olanda, Franţa, Luxemburg.

În regiunea Liege din estul Belgiei, s-au înregistrat 550 de apeluri de intervenţii din cauza inundaţiilor, dar nivelul apei era în scădere peste tot sâmbătă.

În Franţa, în departamentul Moselle din nord-estul ţării, ‘echivalentul a peste o lună de ploaie a căzut în mai puţin de 24 de ore’, a transmis prefectura.

Deşi situaţia ‘se ameliorează’, autostrada A4, în sensul Paris – Strasbourg, rămâne întreruptă, la fel şi câteva şosele departamentale.

Tragic! O întreagă familie, găsită într-o groapă comună. Rușii i-au lăsat să agonizeze până la moarte
Articolul anterior
Rusia retrage unități militare din Siria pentru a fi trimise în Ucraina
Articolul următor