Vă puteți răsfăța! 7 iulie este Ziua Mondială a ciocolatei

Ziua mondială a ciocolatei este aniversată la 7 iulie: această dată indică momentul introducerii în Europa, în 1550, a băuturii pe bază de cacao. Prima Zi Mondială a ciocolatei a fost celebrată în 2009. Ciocolata se prepară din seminţele arborelui tropical Theobroma cacao. Arborele de cacao este cultivat de cel puţin trei milenii. informează Agerpres citat de digi24.ro.

Cercetătorii au găsit dovezi privind alimente pe bază de cacao datând din urmă cu câteva mii de ani. Boabele de cacao ar fi fost cultivate la început de civilizaţii străvechi din America de Sud, cum ar fi aztecii şi mayaşii, notează www.worldcocoafoundation.org. De altfel, arborele de cacao este originar din bazinul Amazonului şi alte zone tropicale din America de Sud şi America Centrală.

Cele mai vechi dovezi cunoscute cu privire la utilizarea seminţelor de cacao datează din jurul anului 1100 î.Hr., conform National Day Calendar. Cuvântul modern „ciocolată” ar proveni de la două cuvinte ale unei limbi vorbite de azteci numită Nahuatl: „xocolatl”, care în traducere directă înseamnă „apă fierbinte” şi „cacahuatl”, care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase.

Ciocolata a fost sute de ani consumată doar la curțile regale și în cluburile elitiste

Conchistadorii spanioli ajunşi în Lumea Nouă au contribuit cu inventivitatea lor la reţeta băuturii de ciocolată adăugând zahăr şi condimente pentru a o îndulci. De aici, ciocolata a ajuns populară în rândul spaniolilor, care au păstrat secretă metoda de producţie pentru aproximativ 100 de ani. Potrivit unei legende, când exploratorul spaniol Hernando Cortes a ajuns în Mexic în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec Montezuma a crezut că este o divinitate reîncarnată şi l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată. Treptat, ciocolata s-a răspândit şi în restul lumii vestice. Pe atunci consumată exclusiv sub formă de băutură, a ajuns în Franţa, apoi în Anglia, la curţile regale şi în cluburi elitiste dedicate consumului de ciocolată. Ciocolata caldă era apreciată de clasa superioară pentru gustul şi beneficiile pentru sănătate. Cu timpul, cacaua şi-a câştigat reputaţia de afrodisiac. Ciocolata solidă a apărut pe piaţă în jurul anului 1850, când britanicul Joseph Fry a descoperit că adăugarea de unt de cacao peste praful de cacao formează o masă solidă. Câteva decenii mai târziu, la începutul secolului XX, belgianul Jean Neuhaus II a creat „pralina” – ciocolata cu un conţinut de arome diferite. Din acest moment, industria ciocolatei a explodat şi s-a răspândit în întreaga lume, potrivit istoriei prezentate de World Cocoa Foundation.

Care sunt principalele beneficii pentru sănătate ale ciocolatei

Zonele unde se cultivă arborele de cacao s-au extins dincolo de aria de origine. Cea mai mare parte din producţia de cacao a lumii provine dintr-o zonă îngustă din jurul Ecuatorului, pentru că arborii se dezvoltă bine în climatul umed tropical cu ploi regulate şi un anotimp uscat scurt. Principalii producători din afara zonei Americii Centrale, unde piaţa este dominată de Brazilia şi Ecuador, sunt: în Africa de Vest: Ghana, cu o tradiţie în cultivare din 1879 şi de unde provine un sortiment de cacao clasat între cele mai bune din lume, Nigeria şi Cote D’Ivore; în Asia: Malaysia şi Indonezia, ţări unde se cultivă de mai puţin timp, dar care au devenit zone importante de producţie. Spre exemplu, producătorul australian de ciocolată Cadbury foloseşte ca materie primă boabe de cacao de înaltă calitate ce provin din Ghana şi Asia. Deoarece seminţele de arbore de cacao au un gust foarte intens, amar, au nevoie de fermentaţie pentru a dezvolta aroma.

Odată fermentate, procesatorii usucă, curăţă şi coc boabele. După coacere, coaja este îndepărtată pentru a produce fulgi de cacao. Fulgii de cacao sunt apoi supuşi unui proces de măcinare creând o masă de cacao, care este ciocolata pură în formă brută. Masa de cacao este de obicei lichefiată printr-un proces în urma căruia ciocolata lichidă este transformată în două componente: produse solide de cacao şi unt de cacao. Există patru tipuri comune de ciocolată: ciocolată de gătit neîndulcită, ce conţine masă solidă de cacao şi unt de cacao în proporţii diferite; ciocolata dulce – substanţe solide de cacao, unt de cacao sau alte grăsimi şi zahăr; ciocolata cu lapte – ciocolată dulce cu lapte praf sau lapte condensat şi ciocolată albă, care conţine unt de cacao, zahăr şi lapte, dar fără substanţe solide de cacao. Majoritatea oamenilor iubesc ciocolata.

De fapt, nouă din zece oameni iubesc ciocolata şi aproximativ un miliard de oameni mănâncă ciocolată în fiecare zi, arată sursa citată. Pe lângă faptul că are un gust atât de bun, ciocolata prezintă şi câteva beneficii pentru sănătate: creşte nivelul de serotonină şi dopamină, ceea ce ajută la îmbunătăţirea stării de spirit. De asemenea, ciocolata neagră este o sursă bună de antioxidanţi şi ajută la îmbunătăţirea fluxului sanguin, la scăderea tensiunii arteriale şi la reducerea riscului de boli de inimă.

Drama apicultorilor moldoveni care trec printr-o criză acută

În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a exportat miere de albini, prețul produselor apicole a scăzut, iar cantitatea rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Drama apicultorilor moldoveni este că ei trebuie să vândă, în prezent, de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile pe care le-au avut în 2010, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

„Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la un minimum de acum 10-15 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult”, a declarat Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, vineri, 3 ianuarie, 2025, în cadrul emisiunii săptămânale „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit expertul, în 1980 erau 168 mii/familii de albini, dintre care 95 de mii – deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 73 de mii erau în gospodăriile oamenilor. În 1990 – 388 mii/familii: 98 de mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 290 de mii – ale oamenilor. 2000 – 76 mii/familii: 18 de mii erau în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 58 de mii erau în gospodării. 2010 – 101,5 mii/familii: 4,9 mii erau deținute de către întreprinderi agricole și fermieri, iar 96,6 de mii erau în gospodăriile oamenilor. 2020 – 182,1 mii/familii: 2,3 mii erau ale întreprinderilor agricole și ale fermierilor, iar 179,8 de mii erau ale oamenilor. 2024 – 207,1 mii/familii: 3,2 mii sunt în gestiunea întreprinderilor agricole și ale fermieri, iar 203,9 mii sunt în gospodăriile oamenilor. „În Republica Moldova, sectorul apicol se ține pe activitatea micilor apicultori”, spune expertul.

Despre producția de miere, a afirmat că în 2010 s-a produs 2,7 mii/tone; în 2015 – 3,5 mii/tone; 2016 – 5,4 mii/tone; 2019 – 5,7 mii/tone; 2020 – 3,9 mii/tone; 2021 – 5 mii/tone; 2022 – 4,5 mii/tone; 2023 – 5,5 mii/tone; 2024 – estimativ 5,6 mii/tone. Cu referire la exportul mierii de albini, a menționat că în 2000 volumul exportului a totalizat 0,33 mil/USD; în 2010 – 1,6 mil/USD; 2015 – 9,5 mil/USD; 2017 – 14,1 mil/USD; 2020 – 8,8 mil/USD; 2022 – 12,8 mil/USD; 2023 – 6 mil/USD; 2024 – estimativ 9,2 mil/USD. „Din 2017 batem pasul pe loc, după ce a fost transformată această ramură în una importantă de export”, susține expertul.

În baza datelor pentru ultimii doi ani, Veaceslav Ioniță a stabilit țările unde este exportată mierea de albini din Republica Moldova. Este vorba de Italia, cu o pondere de 33,1%; România – 16,3%; Slovacia – 9,1%; Germania – 6,4%; Franța – 6,2%; Norvegia – 4,8%; Olanda – 4,2%; Cehia – 3,8%; Macedonia de Nord – 3,4%; Serbia – 3%; alte 25 de țări – 9,6%. „Două țări consumă jumătate din mierea de albini din Republica Moldova. 90% din toată mierea de albini merge în țările din UE”, a spus Veaceslav Ioniță.

Cu referire la prețul mediu de export al mierii de albini, economistul a declarat că în 2005 acesta a fost de 1,4 USD/kg; în 2010 – 3,6 USD/kg; 2016 – 2,8 USD/kg; 2020 – 2,6 USD/kg; 2023 – 3,5 USD/kg; iar în 2024, în prima jumătate a anului, a fost de 2,4 USD/kg. În lei, în 2010 a fost de 44,6 lei/kg; în 2015 – 62,5 lei/kg; 2020 – 44,9 lei/kg; 2022 – 71,7 lei/kg; 2024 – 43 lei/kg. Asemenea preț a fost în 2013, dar valoarea leului din 2013 era altul față de valoarea leului de astăzi. Este cel mai mic preț de vânzare și de export al mierii de albini pe care l-am avut vreodată. Cea mai mare durere a apicultorilor este faptul că prețul de export determină și prețul de import. Au ajuns apicultorii, în acest an, să vândă angro mierea de albine mai ieftin decât zahărul. Costurile la ei cresc, cheltuielile vieții au crescut cu 65%, inflație mare, iar prețul de vânzare al mierii de albine a scăzut aproape de două ori”, a declarat economistul.

Vorbind despre încasările apicultorilor, luând anul 2010 ca an de referință, Veaceslav Ioniță a spus că în 2010 au avut încasări de 100%; în 2012 – 76% din nivelul anului 2010; în 2015 – câștigurile au fost la nivelul anului 2010. În 2020 – 60% din nivelul anului 2010; în 2023 – 55% din valoarea lui 2010; iar în 2024 încasările sunt în proporție de 35% din nivelul anului 2010. „Până în 2010 veniturile apicultorilor au cunoscut doar creșteri. Astăzi, de la 1 kg de miere de albini apicultorul obține de trei ori mai puțin decât obținea în 2010. Apicultorii astăzi trebuie să vândă trei kilograme de miere de albini ca să aibă veniturile pe care le avea în 2010 de la 1 kg de miere. În 2024 apicultorii trebuie să lucreze și să vândă de trei ori mai mult miere ca să-și asigură familia la nivelul anului 2010. Situația în care se află apicultorii astăzi din păcate este cea mai complicată față de toate ramurile agriculturii”, a spus economistul.

Referitor la producția, exportul și consumul local de miere de albini, analistul economic a precizat că în 2010 producția a fost de 2700 de tone, dintre care 400 tone-export, iar 2300 tone-pe piața locală. 2015 – total 3500 tone: 2900 tone-export, iar 500 tone-consum local. 2020 – 3900 tone: 3400 tone-export, 500 tone-consum local; 2022 – 4500 tone: 3400 tone-export, 1100 tone-consum local; 2024 – 5600 tone: 3800 tone-export, 1800 tone-consum local. „Noi avem două probleme. Pe de o parte a scăzut prețul, pe de altă parte, a scăzut și exportul. Pe de o parte, se produce multă miere de albini, iar pe de altă parte, prețul de export a scăzut și volumele au scăzut. Timp de trei ani, dar mai grav în 2023 și 2024, în țară este multă miere de albini. De câteva ori mai mult decât în mod normal”, a precizat analistul economic.

În baza stocului mediu pe doi ani, expertul a estimat consumul mediu de miere de albini pe cap de locuitor. Astfel, în 2010 se consuma 0,8 kg/persoană; în 2015 – 0,2 kg/persoană; 2018 – 0,1 kg/persoană; 2021 – 0,4 kg/persoană; 2023 – 1 kg/persoană; iar în 2024 se consumă 1,2 kg/persoană. „În ultimii doi ani, din cauza că Republica Moldova nu a putut exporta, prețurile au scăzut, iar cantitatea de miere de albini rămasă în țară este de două ori mai mare față de anii precedenți. Toată drama apicultorilor este că ei trebuie să vândă de trei ori mai multă miere de albini ca să aibă veniturile din 2010. Prețul un kilogram de miere de albini a ajuns la minimum de acum 10 ani, în condițiile în care costurile au crescut aproape de două ori. Avem o stare în care avem un surplus de miere de albini, în condiția în care nu se produce atât de mult. Fiecare dintre noi poate susține apicultorii, cumpărând un kilogram de miere pentru consum”, a îndemnat Veaceslav Ioniță.

Cum s-ar putea termina războiul din Ucraina în 2025

Pe măsură ce războiul din Ucraina ajunge la sfârșitul celui de-al treilea an, Rusia câștigă teren mai repede. 2025 ar putea fi anul sfârșitului acestui conflict, scrie adevarul.ro.

Jurnaliștii de la BBC consideră că în 2025 s-ar putea încheia acest conflict european. Aceștia au analizat situația războiului din Ucraina și au prezentat cum ar putea arăta finalul său.

Trebuie să spun că situația se schimbă dramatic”, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, la conferința de presă de la sfârșitul anului din decembrie, adăugând: „Există mișcare de-a lungul întregii linii de front. În fiecare zi.

În estul Ucrainei, armata rusă înaintează prin câmpurile larg deschise ale Donbasului. Unii civili fug înainte ca războiul să ajungă la ei. Alții rămân până când obuzele încep să explodeze în jurul lor. Abia atunci își împachetează lucrurile pe care le pot transporta și își părăsesc locuințele, urcând în trenuri și autobuze și mergând mai spre vest, spre a fi în siguranță.

„Discuția despre negocieri este o iluzie”

În îndepărtatul Washington, între timp, imprevizibilul Donald Trump, care nu este faimos pentru dragostea lui pentru Ucraina sau pentru Volodimir Zelenski, este pe cale să preia conducerea la Casa Albă.

În plus, rămâne de văzut și dacă promisiunea lui Trump de a pune capăt conflictului în termen de 24 de ore de la preluarea mandatului va fi respectată.

Potrivit lui Michael Kofman, expert al Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională (Carnegie Endowment for International Peace), noua administrație americană se confruntă cu două provocări,

„În primul rând, ei vor moșteni un război pe o traiectorie foarte negativă, fără a avea o perioadă mare de timp pentru a stabiliza situația”, a spus el în decembrie, adăugând: „În al doilea rând, o vor moșteni fără a avea o teorie clară a succesului”.

Donald Trump a oferit câteva indicii, în urma interviurilor recente, despre modul în care intenționează să abordeze războiul. El a declarat pentru Time Magazine că nu este „vehement de acord” cu decizia administrației Biden, din noiembrie, de a permite Ucrainei să tragă rachete cu rază lungă de acțiune, furnizate de SUA, către ținte din interiorul Rusiei.

„Doar intensificăm acest război și îl agravăm”, a spus Trump.

Întrebat de NBC News, pe 8 decembrie, dacă Ucraina ar trebui să se pregătească pentru mai puțin ajutor din partea americanilor, președintele ales a spus: „Posibil… Probabil, sigur”.

Doar că intențiile lui Trump sunt departe de a fi clare. Iar, deocamdată, oficialii ucraineni resping orice discuție despre presiuni sau sugestia că sosirea lui Trump ar însemna neapărat că discuțiile de pace sunt iminente.

Se vorbește mult despre negocieri, dar este o iluzie”, spunea, recent, Mykhailo Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Zelenski.

Niciun proces de negociere nu poate avea loc, deoarece Rusia nu a fost obligată să plătească un preț suficient de mare pentru acest război”, a completat acesta.

„Planul de victorie”

Chiar înainte de alegerile din SUA, existau semne că Zelenski căuta modalități de a susține atractivitatea Ucrainei ca viitor partener pentru un președinte ales precum Trump, care este atât instinctiv tranzacțional, cât și reticent în a continua să susțină o securitate europeană mai largă.

Citiți continuarea AICI.

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: Soldații unei brigăzi de elită au dezertat în masă, în Franța

Procuratura din Kiev a deschis o anchetă penală în legătură cu situația militarilor care au dezertat înainte de a fi trimiși pe front, scrie adevarul.ro.

Dintre aceștia, peste 50 de militari au dezertat chiar în timp ce se antrenau în Franța. În plus, brigada nu a putut fi niciodată „creată” în adevăratul sens al cuvântului și nu a putut acționa ca o unitate omogenă, deoarece militarii săi – atunci când nu dezertau – erau trimiși imediat pe front după ce terminau pregătirea: peste 2.500 de soldați au fost trimiși astfel pentru a înlocui pierderile suferite de alte brigăzi pe câmpul de luptă, conform unei investigații realizate de publicația ucraineană censor.net.

Înainte de apariția scandalului, presa și propaganda de la Kiev prezentau brigada 155 de Infanterie Mecanizată a armatei ucrainene, supranumită „Ana din Kiev”, drept o unitate de elită care urma a fi echipată inclusiv cu armament, tunuri și blindate occidentale.

 În realitate, până să ajungă pe front, peste 1,700 de militari din cei 4.000 declarați oficial deja dezertaseră din această unitate.

Brigada a fost apoi trimisă pe frontul de la Pokrovsk fără drone de recunoaștere și fără echipament specializat în combaterea dronelor rusești. Unul din comandanții brigăzii, care avea chiar misiunea de a recruta, forma și antrena efectivele unității, a murit în urma unui stop cardiorespirator. Apoi, comandantul brigăzii a fost imediat demis după ce unitatea a intrat în luptă.

Pierderile mari suferite pe front au fost provocate, conform jurnaliștilor de investigație ucraineni, de faptul că ofițerii de la comanda brigăzii nu au avut niciodată timp să-și antreneze adecvat propriii militari. Astfel, deoarece erau permanent transferați la alte unități din prima linie, militarii brigăzii 155 nu au putut acționa niciodată în mod coerent, omogen și coordonat.

 „Membrii brigăzii au devenit ostatici ai unei acțiuni de PR a lui Zelenski”, se arată în publicația ucraineană citată. Jurnaliștii, bloggerii militari și influencerii  ucraineni s-au arăta scandalizați de modul în care liderii armatei ucrainene decid din simple rațiuni de PR, să creeze noi unități din resturi provenite de la alte brigăzi, fără ca noile brigăzi formate să dispună de o comandă coerentă, specialiști, tehnică grea de luptă sau drone, ceea ce duce la pierderi inutile de vieți pe front.

„Se pierd vieți și bani din fonduri publice pe aceste noi proiecte în loc de a întări mai mult unitățile deja formate și care au deja experiență acumulată pe câmpul de luptă”, se arată în articolul publicației censor.net, care a calculat că o brigadă nou-formată costă statul ucrainean în jur de 900 de milioane de euro.

 Peste 19.000 de dezertori în armata ucraineană, înregistrați oficial

Armata ucraineană se confruntă în prezent cu tot mai multe cazuri de dezertări: în luna septembrie 2024, peste 19.000 de militari erau înregistrați ca dezertori. Cei aproape trei ani de război continuu împotriva armatei ruse au decimat aproape toate unitățile ucrainene din prima linie.

Rotirile de trupe sunt rare, ceea ce duce la epuizarea și demoralizarea militarilor – în special a infanteriștilor – care luptă în cele mai fierbinți zone ale frontului, cum este cea de lângă Pokrovsk. „Nu toți soldații mobilizați își părăsesc pozițiile, dar majoritatea asta fac. Când ajung aici (în prima linie), realizează cât e de greu, când văd dronele inamicului sau efectele bombardamentelor artileriei”, a declarat, sub protecția anonimatului, comandantul unei unități ucrainene angajate în luptele de la Pokrovsk.

Situația e mult mai gravă, în condițiile în care unii comandanți ucraineni au recunoscut că nu raportează imediat unele cazuri de dezertare ori absențe neautorizate și că încearcă mai întâi să-i convingă pe militari să se întoarcă voluntar, fără a fi pedepsiți.

O astfel de abordare a devenit atât de frecventă încât parlamentarii au modificat legea astfel încât cazurile de dezertare să nu fie pedepsite, dacă militarul se află în prima abatere.

De ce se întorc acasă rușii fugiți anul trecut
Articolul anterior
Despre ce va fi show-ul pe care îl va prezenta interpreta de la noi Dianna Rotaru la un post TV din România
Articolul următor