Gala „Omul Anului” s-a desfășurat în data de 22 mai și a premiat personalități din Republica Moldova, din domenii precum: business, cultură, management, mass-media, showbiz, IT, societate etc. Totuși, mai multe persoane publice premiate au reacționat după ce s-au regăsit în listă alături de Vladimir Voronin, distins cu premiul „Omul Secolului”.
Astfel, după Stela Popa, Pasha Parfeni, renunță la premii Val Butnaru, Valeria Duca, Diana Guța, Sergiu Voloc, Diana Voevuțchi, Doina Danielean.
Val Butnaru, dramaturg și fondator al trustului media „Jurnal Trust Media”.
„Despre premii… Am citit postarea Stelei Popa și vreau să spun următoarele. Am și eu premiul din acest an al revistei VIP pentru cultură. Recunosc, habar nu aveam de niciun detaliu legat de acest eveniment și, din motive personale, nici nu m-am prezentat la ceremonia propriu-zisă. Despre „omul secolului” am aflat abia la izbucnirea scandalului.
Cred că este corect să urmez exemplul Stelei Popa și să declar public că renunț la acest premiu. P.S. Ca să fie clar pentru toată lumea gestul meu, vă rog să vedeți pe youtube declarația mea din 9 aprilie, 2009, în care denunțam crimele „bătrânului general” și ceream azil politic în SUA pentru toată echipa „Jurnalului””.
Pictorița Valeria Duca a renunțat la premiul decernat în 2015: „Lipsa de discernământ la categoria „Omul Secolului” din acest an. Decizia de a pune în aceeași oală realizările pictoriței Valentina Rusu Ciobanu, a cărui talent este neîntrecut, și parcursul politic a lui #VladimirVoronin mi se pare o metodă nejustă de a-l valida pe cel din urmă. Asta e doar un exemplu, sunt mai multe”
Designera Diana Voevuțki:
„RENUNȚ!! Rodica, te admir. Pentru ceea ce ești, gândești și faci. Și gestul meu de azi nu vreau să supere pe nimeni. Cel mai puțin pe tine. Dar, deși eram extrem de mândră de fiecare dată când am ținut aceste trofee mult râvnite în mână, astăzi renunț la ele. (…). Renunț la aceste premii din respect pentru adevărații Oameni ai secolului. Îi avem. Puțini, dar sunt. Și eu ÎNCĂ nu mă număr printre ei. Dar părinții m-au învățat să apreciez adevăratele valori”.
Actorul Sergiu Volok:
„Vă anunț că renunț la premiul acordat Vip Magazin „Rebelul anului”, înmânat de Constantin Cheianu, cu mult respect față de acest popor, fac această acțiune, fie și simbolică, iar diplomei îi voi da foc”.
Jurnalista Diana Guja:
„Am și eu o statuetă, de care mă văd nevoită să mă dezic”.
Prezentatoarea Doina Danielean:
„RENUNȚ! Mi-a fost extrem de greu! De ce?! O iubesc și o respect enorm pe Rodica și fetele din echipa ei frumoasă! Sper să înțeleagă că acest refuz nu e un război, dar e un protest, asemeni cu cel din 2009 la care am zis clar ceva pentru Voronin…”
Reacția revistei VIP Magazin:
„VIP magazin are 17 ani şi a trecut prin multe schimbări. Nu am elogiat pe nimeni, niciodată, doar am oferit un spaţiu cu opinii din prima sursă. Ne-am considerat tot timpul revista-cronicar a timpurilor pe care le trăim, am realizat interviuri cu personalităţi iubite şi, în acelaşi timp, contestate de societate. Asta e meseria noastră. (…).
Votingul pentru Omul Anului a avut loc în perioada 20 ianuarie-26 februarie 2021, iar Vladimir Voronin a adunat cele mai multe voturi la categoria Oamenii Secolului (ataşăm copia extrasului din voting). Ce trebuia să facem? Trebuia să ne disociem pentru că suntem în epoca Maia Sandu? În anul trecut, apropo, Omul Anului votat de public, la categoria Politică, a fost Maia Sandu. Momentul a trecut cumva neobservat…
Anul acesta, pe ultima sută de metri, am exclus politicienii din TOP. În primul rând, din cauza circumstanțelor politice contradictorii și instabile. Plus, dna preşedinte Maia Sandu, cea mai votată la categoria Politică şi în acest an, nu a avut timp să ne ofere un interviu. Iar prezența lui Vladimir Voronin mai degrabă avea o conotaţie care să consemneze un rol din trecut, decât o speranţă pentru viitorul acestei ţări.
…Suntem o revistă a tuturor celor care au ce spune şi nu ne interesează politica. Încercăm să vedem omul de dincolo de politică. Este alegerea noastră”.