Valul de aer cald dinspre centrul Europei! Unde se vor înregistra +16 grade

Valul de aer cald care a venit dinspre centrul Europei a acoperit și România. În ce zone vor fi şi 16 grade Celsius. Elena Mateescu, directorul ANM, anunţă prognoza meteo actualizată. O vreme deosebit de caldă, așa cum menționam de la mijlocul acestei săptămâni și care va fi de interes și la finalul acestei săptămâni cu valori de temperaturi în creștere.

Dacă mâine contăm pe maxime de până la 13-14 grade vine vineri sâmbătă chiar maxime de 17 grade în special în regiunile extracarpatice, cu o maximă și în Capitală care să se apropie de 14-15 grade.

Val de aer cald peste România

Așadar, o vreme mult mai caldă pentru perioada în care ne aflăm și vorbim de abateri termice pozitive mai mari de 10 grade față de normalul termic al perioadei din calendar.

În același timp, vorbim și de posibilitatea să înregistrăm precipitații pe arii relativ extinse la sfârșitul săptămânii în Maramureș, în Crișana, în Transilvania și Moldova.

Vorbim de precipitații care să fie predominant sub formă de ploaie, însă în cantități neînsemnate și cu caracter local.

Europa a avut cea mai caldă luna ianuarie înregistrată vreodată 

Și România a înregistrat în ianuarie 2023 cel mai cald din istoria măsurătorilor meteorologice, cu o abatere termică pozitivă de 5.3 grade Celsius față de normalul termic al unei luni ianuarie în țara noastră, considerată statistic cea mai rece luna anului și a iernii, depășind luna ianuarie a anului 2007 ne amintim, cu o abatere de 5.2 grade Celsius.

România, în top 5 ale celor mai călduroase ierni

Este posibil ca iarna 2022-2023 având în vedere și faptul că prima lună de iarnă decembrie 2022 și a fost a 3-a lună decembrie cea mai caldă, la finalul sezonului de iarnă 2022-2023 să înregistrăm un nou record al anotimpului alb în țara noastră, posibil în top 5 cele mai călduroase ierni”, a spus Elena Mateescu, director ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Mihai Popșoi, întrevedere la Londra cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord

În marja vizitei oficiale la Londra, vicepremierul Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu ministrul de externe al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, David Cameron și cu ministra pentru Europa, Nus Ghani.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale moldo-britanice, cu accent pe fortificarea capacităților instituțiilor naționale, reformele implementate de către țara noastră în procesul de integrare în Uniunea Europeană, precum și aspecte ce țin de securitatea regională.

Au fost abordate și acțiunile care ar putea fi întreprinse pentru a facilita conversiunea permiselor de conducere moldovenești și liberalizarea accesului producției moldovenești pe piața britanică.

„I-am mulțumit ministrului britanic de externe pentru faptul că, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord sprijină constant dezvoltarea și consolidarea democrației și rezilienței Republicii Moldova”, a menționat ministrul Popșoi.

La rândul său, omologul britanic a asigurat de susținerea Regatului Unit pentru modernizarea țării noastre.

Ucraina: o bătrânică a străbătut circa 10 km prin bombardamente pentru a ajunge pe un teritoriu controlat de ucraineni

Lidia Stepanivna, în vârstă de 98 de ani, a străbătut circa 10 km prin bombardamente până a ajuns pe un teritoriu liber, controlat de ucraineni.

Ucraina: O bătrână a mers mai mulți km pe jos prin bombardamenteFoto: Poliția Ucrainei

Casa femeii din localitatea Oceretine a fost distrusă de ruși, iar rudele sale au fost rănite, scrie www.stiri.md, conform presei ucrainene.

O zi întreagă femeia a mers fără mâncare sau apă, a căzut de câteva ori fără putere. În plină luptă, bătrână a rămas miraculos nevătămată.

Seara, bătrâna a fost observată pe drum de militari, care au predat-o polițiștilor. Aceștia au dus-o la un adăpost pentru cetășenii evacuați, unde a primit îngrijirile necesare. În prezent, oamenii legii caută rudele femeii.

„Am supraviețuit acelui război și trec prin acest război. A rămas fără nimic”, spune femeia.

O companie italiană a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor la Căinari

Compania italiană LEONEVA a deschis prima sa fabrică de procesare a fructelor în Republica Moldova. Amplasată în orașul Căinari, afacerea italiană, a generat în jur de 25 de locuri noi de muncă și mai urmează și altele.

Fondatorul companiei, Leone Piero Antonio, care se află în Republica Moldova din 2020, a reușit deja să proceseze și să exporte mai bine de 3500 de tone de fructe, transmite IPN.

Fondatorul și administratorul companiei LEONEVA, Leone Piero Antonio, le-a mulțumit tuturor participanților la acest eveniment, spunând că reprezintă un pas important.

Omul de afaceri precizează că, lansarea și desfășurarea afacerii sale este un lucru de echipă care ajută Republica Moldova să fie și mai vizibilă în lume.

Prezent la eveniment, ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a menționat că fabrica italiană pentru procesarea fructelor reprezintă o mișcare substanțială în acest domeniu.

Și este de remarcat faptul că, LEONEVA conlucrează cu un partener important, cunoscut ca unul dintre cei mai mari producători și exportatori de fructe la nivel global.

În următorii doi ani, urmează să fie create și alte oportunități noi de angajare. Este vorba despre o investiție de circa 1,5-2 milioane de euro.

La evenimentul de inaugurare a participat și viceprim-ministrul Dumitru Alaiba, ministru al economiei și digitalizării.

„Suntem aici pentru a inaugura o nouă investiție italiană în Republica Moldova, în Căinari. Ne bucurăm foarte mult de faptul că, oameni de afaceri italieni găsesc oportunități aici, în Republica Moldova. Ne bucurăm foarte mult de fiecare asemenea pas, oricât de mic, care ne integrează tot mai mult în piața europeană”, a menționat Dumitru Alaiba.

„Atunci când un antreprenor găsește oportunitate în Republica Moldova și investește aici, acest fapt nu poate să nu bucure. Aceasta generează capacitate de export, aceasta generează locuri de muncă. Bine ați venit în Republica Moldova”, a mai spus Dumitru Alaiba, precizând că în 2023 Moldova a livrat cele mai multe prune pe  piața europeană.

sursa: www.agrobiznes.md

Michael Jordan împlineşte 60 de ani şi donează o sumă imensă: „E cel mai frumos cadou”
Articolul anterior
Alimentul care a ajutat doi frați din Turcia să supraviețuiască timp de 200 de ore sub dărâmături. Ce le-a salvat viața după cutremur
Articolul următor