Vandalism la Bălți. Peste 1.000 de lalele olandeze, furate din grădinile publice. Se caută făptașii

La Bălți se fură florile și nu este pentru prima dată când unii localnici distrug răzoarele. De această dată, ținta hoților au devenit lalelele olandeze, plantarea cărora a costat bugetul local 90 de mii de lei.

„Acestea sunt lalele de tip bujor, roșii și galbene. Au fost plantate pe răzoarele dintre Aleea Clasicilor Culturii Naționale și Centrul Multifuncțional. Într-o singură noapte, aici au fost rupte 440 de flori, iar alte 30 au fost smulse din pământ”, a relatat Daria Porohnea, jurnalist Nordnews.

Lalelele au înflorit la mijlocul lunii aprilie atrăgând privirile trecătorilor. Și dacă unii se bucură de imaginile de poveste, alții le fură pentru a le vinde ulterior sau pentru a-și decora propriile grădini.

„Este foarte frumos, e plăcut să le privești. Le fotografiez pentru a le trimite prietenelor mele. De ce să distrugi, să furi? Nu este bine.”

„Păcat că au distrus într-o noapte așa frumusețe. E vandalism. Oamenii se străduie pentru noi, pentru localnici.”

„E huliganism. Nu trebuiau să o facă. Oamenii se străduie.”

„Cei de la Spații Verzi, inclusiv primăria, depun efort pentru ca municipiul să arate bine. E rău că alții rup și distrug în timp ce alții muncesc”, au spus oamenii.

În total, angajații întreprinderii municipale „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi” au plantat 11 mii de bulbi a 10 soiuri de lalele bujor.

„Nu doar că rup lalelele, dar smulg bulbii, le sapă. La anul, aceste răzoare nu vor arăta ca acum. Este o muncă mare pentru întreprinderea noastră pentru că va trebui să le săpăm și să amenajăm din nou. Le-am ales după înălțime, după culoare, pentru a arăta frumos și memorabil”, a declarat Marina Chinișciuc, șef adjunct la ÎM „Amenajarea Teritoriului și Spații Verzi”.

Ideea de a aduce lalele din Olanda îi aparține primarului, care s-a inspirat în urma unei vizite de lucru în România. Edilul însă nu s-a așteptat că făptașii vor rupe aproape 1000 de flori și vor smulge alte 130.

„Am văzut aceste lalele în Iași și mi-au plăcut foarte mult. I-am rugat pe cei de la Spații Verzi să planteze astfel de lalele care să-i bucure pe localnici, dar și pe oaspeții orașului. Sunt foarte indispus. Pot doar să mă adresez locuitorilor, să ne iubim orașul împreună”, a menționat Nicolai Grigorișin.

Nu este pentru prima dată când unii localnici provoacă daune orașului. Anterior, făptașii au rupt trandafiri sau arbori ornamentali de pe mai multe răzoare.

Șase indivizi, reținuți pentru șantaj și răpirea unui tânăr de 18 ani

Șase bărbați, cu vârsta cuprinsă  între 20 și 28 de ani, sunt cercetați penal fiind suspectați de șantaj și răpire de persoană.  La începutul lunii octombrie, suspecții ar fi cerut bani și au amenințat victima, un tânăr de 18 ani din capitală, sub pretextul că acesta ar fi depășit termenul restituirii unui mijloc de transport conform contractului de chirie, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

În cadrul cercetărilor, oamenii legii  au stabilit că suspecții ar fi aplicat forța fizică și, amenințându-l cu răfuială fizică, au răpit victima și au dus-o într-o locație din raionul Soroca, cerându-i bani. Tânărul le-a transmis 330 de dolari și 370 de euro.  Ulterior, aceștia l-au amenințat din nou, cerându-i  suma de 1170 de euro.

Datorită acțiunilor prompte ale polițiștilor, acțiunile ilegale ale bănuiților au fost prevenite, iar patru suspecți au fost reținuți în urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate şi cei de urmărire penală ai INI, de comun cu  procurorii PCCOCS și cu suportul ofițerilor Direcției investigații analitice a INI. Ulterior aceștia  au fost recunoscuți în calitate de învinuiți și plasați în arest preventiv.

În context, cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger” au fost desfășurate nouă percheziții, pe teritoriul mun. Chișinău de unde au fost ridicate telefoane mobile, aparate artizanale destinate consumului de droguri, un BMW și un Ford folosite la comiterea infracțiunii, precum și alte bunuri ce prezintă interes  cauzei penale.

În continuare, urmare a măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală, oamenii legii au identificat alți doi complici de 24 și 28 de ani din Hîncești și Chișinău. Aceștia au fost anterior judecați pentru diferite infracțiuni ( escrocherii, huliganism, furturi), unul dintre ei fiind anunțat în căutare.

Cei doi  au fost reținuți la 17 decembrie, în Chișinău, de către ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”.

În automobilul cu care se deplasau suspecții, oamenii legii au depistat și ridicat două pistoale cu țeavă ghintuită deținute ilegal, 47 de cartușe cu calibrul 9×2, dar și cartușe pentru revolver.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă  de asemenea infracțiune riscă de la 10 la 13 ani de închisoare.

Crimă teribilă în Capitală: Un tânăr și-ar fi omorât mama în bătaie, apoi a chemat o ambulanță pe motiv că s-ar fi simțit rău

Un tânăr a fost reținut fiind suspectat că și-ar fi omorât mama în bătaie. Crima a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 21:48, într-un apartament de pe strada Valea Crucii, din secotrul Botanica al capitalei, scrie PulsMedia.MD.

Astfel, potrivit surselor PulsMedia.MD, ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani. Noaptea trecută acesta a solicitat intervenția unei ambulanțe la domiciliu declarândcă mama sa s-ar fi simțit rău.

Când a ajuns echipajul medical la fața locului, au dat peste cadavrul femeiei în vârstă de 48 de ani zăcând la podea și au alertat poliția. La fața locului a intervenit grupul operativ din cadrul IP Botanica, dar și un medic legist, care după ce a examinat vizual trupul victimei, a depistat pe suprafața acestuia mai multe semne de moarte violentă.

Fiul acesteia, tânărul de 27 de ani, care a solicitat intervenția echipajului medical, a fost stabilit a fi principalul suspect. Individul a fost încătușat și escortat la IP Botanica, unde a fost audiat, iar ulterior reținut pentr 72 de ore.

Pe numele său a fost inițiat un dosar penal în baza articolului 201/1 alin 4 din Codul Penal, pentru violență în familie soldat cu decesul victimei. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanța de judecată, dânsul riscă pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.

ATENȚE, șoferi! O nouă mașină-capcană, pe drumurile din țară

Atenție, șoferi! 20 de automobile inteligente, care fixează încălcările comise în trafic de conducătorii auto, au fost lansate în regim de testare de Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).

Potrivit unor imagini video distribuite pe rețelele sociale, vehiculele sunt de marca Skoda Octavia, de culoare albă și fără inscripții oficiale, transmite Știri.md.

Anterior, autoritățile au anunțat că aceste vehicule sunt echipate cu sisteme avansate care detectează automat încălcările din trafic, inclusiv lipsa reviziei tehnice, absența asigurării obligatorii, depășirea vitezei, necuplarea centurii de siguranță, dar și alte nereguli.

Și liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a venit cu un mesaj în care confirmă că 20 de mașini ale INSP circulă pe traseele naționale. Acesta i-a îndemnat pe șoferi să fie responsabili și să nu încalce Regulamentul circulației rutiere.

Totuși, șoferii care comit contravenții nu vor primi citații, întrucât vehiculele sunt în regim de testare, scrie sursa citată.

Alla Pugaciova a ajuns la Moscova, pentru funeraliile creatorilor de modă Yudașkin și Zaițev
Articolul anterior
165 de persoane s-au îmbolnăvit de Covid-19 în ultima săptămână
Articolul următor