Vasile Advahov a filmat naşterea feciorilor săi!

De o săptămână Vasile Advahov este cel mai fericit tată. Soția Ionela i-a dăruit încă un fecior, ruptă bucată capul familiei.

separator

În acest moment copilaşii, alături de soţie sunt acasă. Tatăl povesteşte că primele nopţi au fost liniştite. Soţia a dormit alături de cel mic într-o odaie iar tati alături de Daniel peste perete.

Deși sarcina a decurs dificil, luni, Vasile a răsuflat ușurat. Ionela făcea cumpărături la piața când a intrat în travaliu. A reacționat ca o femeie puternică, și-a sunat soțul și au mers să nască împreună la maternitate.

Am asistat și la prima naștere, fiind rugat de doctor și Ionela.

Este o experiență de neuitat să-ți ajuți soția în așa momente unice. Aveam mari emoții dar nu le exteriorizam, știam că are nevoie de mine mai mult ca niciodată. Tuturor viitori tătici le recomand să asiste la naşteri. După aceste încercări îmi iubesc şi mai mult soţia, mă simt şi mai responsabil pentru viaţa copiilor, căsnicia noastră a devenit mult mai puternică.

Primului fecior, Daniel, i s-a comunicat din timp că va mai veni cineva în familie. L-au pregătit psihologic. Au recurs şi la un truc. Tati i-a cumpărat un cadou pe care l-a dus la maternitate. În momentul în care Dănuţ şi-a văzut frăţiorul, părinţii i-au dat şi jucăria, cadou de la Lucian. Atunci fraţii au dat pentru prima dată mână caldă în semn de prietenie.

Dintre Dorin, Robert şi Lucian

am ales cel mai luminos nume-Lucian.  Nu am vrut să-l numim în cinstea vreunui părinte  ca să nu provocăm supărări. Este un băiat  sănătos şi zdrăvănuţ de 3,9 kg. Parcă îmi seamănă mie.

Ionela deja ştie că vreau şi o fetiţă. Exact ca în famila noastră suntem doi fraţi şi o soră. Soarta va hotărî.  Sunt pregătit să muncesc mai mult ca să le dau cea mai bună educaţie.  Familia în viaţa mea are prioritate.

Despre cumetri…

Încă nu i-am anunţat, dar vreau să-i păstrez pe cei de la primul copil. Nana Nelly Ciobanu deja este cazul să se pregătească de un nou botez.

Vasile şi Ionela se cunosc mai bine de 13 ani.

S-au văzut pentru prima dată la o terasă. Vasile Advahov împăca o nuntă de-a prietenilor. De atunci s-a legat între ei o strânsă prietenie de ani de zile.  Cererea în căsătorie a apărut spontan. S-a întâmplat la aniversarea lui Vasile, împlinise  30 de ani. Primul inel a fost unul improvizat. În schimb la câteva zile a apărut şi cel cu diamante.

 

Trump amână din nou, cu o lună, aplicarea tarifelor vamale pentru bunurile din Mexic

Donald Trump a amânat joi, din nou, aplicarea tarifelor vamale de 25% pentru majoritatea bunurilor din Mexic.

„După ce am vorbit cu preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, am convenit că Mexicul nu va fi obligat să plătească tarife vamale pentru nimic din ceea ce intră sub incidenţa Acordului USMCA”, a scris Trump joi, 6 martie, pe Truth Social.

Acest acord este valabil până la 2 aprilie”, a precizat şeful Casei Albe.

Anunţul lui Trump vine după ce secretarul său pentru comerţ, Howard Lutnick, a declarat că tarifele atât pentru Canada, cât şi pentru Mexic vor fi „probabil” amânate, scrie News.ro.

„Depunem eforturi, împreună, la graniţă, atât în ceea ce priveşte oprirea imigranţilor ilegali să intre în Statele Unite, cât şi în ceea ce priveşte oprirea fentanilului”, a declarat Trump pe platforma sa Truth Social.

Miercuri, președintele SUA anunțase că va scuti producătorii de automobile de tarifele sale punitive de 25% pentru Canada şi Mexic, timp de o lună, dacă respectă acordul de liber schimb existent, după ce a discutat la telefon cu directorii executivi ai companiilor americane Ford, GM şi Stellantis.

De asemenea, Trump anunțase luni că Mexicul și Canada „nu mai au spaţiu de manevră” pentru a evita taxele vamale care urmează să intre în vigoare în noaptea de luni spre marţi. Ulterior, președinta Mexicului a declarat că va veni cu un răspuns pe măsură.„Nu există motiv, rațiune sau justificare pentru a susține această decizie care ne va afecta poporul și națiunile… Nimeni nu câștigă”, a declarat Sheinbaum. Aceasta informase că va discuta Trump „probail joi” și că va anunța care este răspunsul Mexicului, inclusiv ce tarife vamale va aplica drept replică, la un eveniment în piața Zocalo, ce va avea loc duminică, 9 martie.

La 3 februarie, în urma unei discuții, Trump și Sheinbaum au ajuns la un acord privind întreruperea „imediată”, pentru o lună, a tarifelor de 25% impuse de Statele Unite bunurilor din țara vecină.

Volodimir Zelenski anunță o nouă întrevedere între delegațiile americane și ucrainene în Arabia Saudită

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski anunță o nouă întrevedere între delegațiile americane și ucrainene. Potrivit Fox News, discuțiile vor avea loc în Arabia Saudită.

Echipele ucrainene și americane și-au reluat activitatea și sperăm că săptămâna viitoare vom avea o întâlnire semnificativă, se arată în postarea lui Volodimir Zelenski, potrivit Meduza.

Potrivit Fox News, discuțiile vor începe marți, 11 martie, în capitala Arabiei Saudite, Riad.Sursa precizează că din partea Statelor Unite vor participa la discuții secretarul de stat Marco Rubio, consilierul președintelui SUA pentru securitate națională Mike Waltz și trimisul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff. Din partea Ucrainei va participa șeful biroului președintelui, Andrii Yermak.

Astfel, Statele Unite și Ucraina reiau negocierile după incidentul de acum o săptămână din Biroul Oval, unde Zelenski s-a întâlnit cu Trump pe 28 februarie. Cei doi lideri erau așteptați să semneze un acord-cadru privind resursele naturale ale Ucrainei. Vizita a avut loc după săptămâni de negocieri tensionate. Ucraina a respins două proiecte de propuneri inițiale, susținând că acestea impuneau Kievului obligații unilaterale fără angajamente de securitate din partea Washingtonului.

Întâlnirea s-a încheiat fără un acord, după ce discuția dintre Zelenski și Trump a devenit aprinsă în legătură cu ajutorul SUA pentru Ucraina și condițiile unui potențial acord de pace cu Rusia. În urma acestei dispute, președintele Donald Trump a anunțat, pe 4 martie, că suspendă temporar ajutorul militar pentru Kiev pe 3 martie.

Rusia respinge ca „inacceptabilă” propunerea unui armistiţiu temporar ca un preambul pentru încetarea conflictului

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat joi că orice formă de armistiţiu temporar în războiul cu Ucraina, care, în opinia Moscovei, ar permite trupelor să se „reorganizeze”, este „absolut inacceptabilă, deoarece va conduce exact la rezultatul opus”, relatează AFP şi Reuters.

 Această respingere a unui armistiţiu temporar de către diplomaţia rusă contravine propunerii de încetare temporară a focului înaintată de Franţa, Marea Britanie şi Ucraina. Preşedintele francez Emmanuel Macron a menţionat duminică ideea unui armistiţiu iniţial de o lună „în aer, pe mare şi asupra infrastructurii energetice”. Omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a propus, de asemenea, marţi, eliberarea prizonierilor şi un armistiţiu în aer şi pe mare, ca primi paşi spre încetarea conflictului. Însă, potrivit Moscovei, aceştia urmăresc doar să obţină un „răgaz” pentru armata ucraineană, aflată în dificultate pe front, pentru a-şi consolida capacităţile militare.

„În acest scenariu, conflictul va reizbucni inevitabil”, a comentat Maria Zaharova. Purtătoarea de cuvânt a citat drept exemplu încetarea fragilă a focului care a fost în vigoare în estul Ucrainei între 2015 şi atacul rusesc din februarie 2022. A fost o perioadă care, potrivit Moscovei, a permis Kievului să îşi consolideze armata.

Preşedintele american Donald Trump cere o încetare imediată a focului şi a întors spatele aliatului său ucrainean în încercarea de a negocia cu Moscova. El a îngheţat luni ajutorul militar crucial acordat de ţara sa Kievului şi a oprit furnizarea de informaţii Kievului, generând temeri în Ucraina şi în Europa că cedează în faţa Moscovei.

Volodimir Zelenski şi omologul său rus, Vladimir Putin, au dat asigurări în mai multe rânduri că sunt pregătiţi pentru negocieri de pace, sub rezerva anumitor condiţii, însă nimic nu s-a concretizat şi poziţiile lor rămân opuse. În special, Ucraina cere garanţii de securitate solide din partea aliaţilor săi, pentru a împiedica Moscova să atace din nou. Rusia, la rândul său, cere „demilitarizarea” Ucrainei, precum şi cedarea teritoriilor pe care pretinde că le-a anexat, ceea ce Kievul consideră inacceptabil.

Primele poze cu Ion Paladi nun mare!!!
Articolul anterior
Alina Mereuță: Vara asta e superbă!
Articolul următor
Close menu