Verificări la o maternitate din Chișinău, după ce o femeie s-a plâns pe meniul din instituție: ,,Deseori femeile preferă să rămână flămânde”

Comisia de control a Ministerului Sănătății a început vineri, 10 martie, verificarea alimentației din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chişinău. Se întâmplă după ce în spațiul public au apărut postări cu reacții negative la meniul din instituție. Mai exact, după ce femeie a scris pe pagina sa de Facebook că în spital „se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde”.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a precizat că raportul privind verificările va fi făcut public ulterior.

„Nu mă eschivez de la responsabilitatea pentru tot ce am preluat sub numele “sistem de sănătate”. Vreau să cunoașteți că avem medici minunați care fac operații de top, salvează vieți, medici cărora le pasă, asistente care plâng cu pacienții, infirmiere care duc pacienții etaje întregi în brațe fiindcă nu este ascensor.

Dar am preluat și altceva – pe cei cărora nu le pasă. Care truchează achiziții de alimente, căci le iese un chilipir de la macaroane în loc de carne, sau fasole în loc de fructe. Care fierb nu-ș-ce poțiune, da nu mâncare. Care pun mâncarea în căldări și o duc prin secții ca într-un lagăr de triste amintiri”, a scris ministra pe rețelele de socializare, conform www.tv8.md.

Mai mult, Ala Nemerenco spune că „țara nu o schimbă doar Președintele prin străduința sa, și nici chiar Guvernul. Țara o schimbă oamenii.” 

„Poate cel mai mult ei. Cel care pregătește supa de spital gustos ca acasă; cel care unge untul pe pâinea micuțului de la grădiniță și nu-și pune pachetul în geantă; cel care nu umple plăcinta cu “brânza de vaci” cu chestii care omoară și un elefant; cel care îți zâmbește la ghișeu; îți pune mâna pe frunte când ești pe pat de spital. Țara o schimbăm noi toți. Și fiecare. Îndeplinindu-ne onest datoria de Om. Țara o avem așa cum ne-o creăm. Fiindcă noi trăim în ea. În ea vor trăi copiii și nepoțeii noștri. Și noi ne-o dorim toți frumoasă, prosperă, corectă. Dar schimbarea se începe de la sine. De la fiecare din noi”, a mai adăugat ministra Sănătății.

„Voi crede în sinceritatea felicitărilor voastre de opt martie, stimate autorități, când veți servi măcar în maternități mese normale. De trei luni îmi stă în fața ochilor această imagine. E mâncarea oferită la maternitatea Nr 1 de pe Viaduct. Instituție medicală din Capitală. Niște paste răsfierte și o pârjoală din copite și mațe. Terciuri răsfierte, să tragă cât trebuie la cântar, borș sau soleancă cu miros greu de descris, nici un fir de mușchi de carne. 

Se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun. Se întorc în salon ṣi mănâncă covrigi. Foarte multă mâncare ajunge de fapt la coșul de gunoi. (…) Cât timp am fost internată nu am văzut să se ofere măcar o felie de măr, salată sau legume coapte”, a scris femeia.

Postarea a acumulat mai multe comentarii, în care și alte femei și-au manifestat nemulțumirea.

Pe caz s-a sesizat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a menționat că va iniția verificări la spitalele de maternitate. Totodată, ministra s-a adresat către primarul Capitalei, Ion Ceban:

„Domnule primar general, vă rog să vă implicați în cazul relatat deoarece instituția este subordonată orașului. Este inadmisibilă o așa alimentare într-o maternitate! Și mai puneți la muncă Direcția Generală Asistență Medicală și Socială că se ocupă cu ce dorește numai nu cu ce trebuie”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.

În context, am solicitat comentariul lui Boris Gîlca, șef al Direcției Asistență Socială și Sănătate din Chișinău, în subordinea căreia se află maternitatea. 

„Noi ne-am autosesizat în legătura cu postarea ministrei Ala Nemerenco. Are loc o anchetă internă. Doamna director interimar de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” a fost solicitată să prezinte un raport și o notă explicativă pe caz. Avem o ședință a comisiei chiar acum. Vom ieși ulterior cu relatarea concluziei. Vreau să menționez că noi nu vom tolera cazurile de neconformitate, oricare ar fi ele, inclusiv în alimentație, în instituțiile municipale, dacă ele există și sunt documentate. Toți directorii de spitale se plâng pe insuficiența banilor pentru alimentație, însă acești bani nu-i dau Primăria. Banii pentru alimentație în toate spitalele municipale vine de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, care este în subordinea Ministerului Sănătății”, a declarat Boris Gîlca.

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare într-un cumplit accident. Aceasta este însărcinată și va deveni mamă de băiat

Bucurie nemărginită pentru Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără picioare în 2023 din cauza unui șofer iresponsabil. Aceasta a anunțat că așteaptă un băiețel, informează unica.md.

„Eu am o frază care mereu o zic: să fim în primul rând recunoscători și mulțumitori pentru atât, cât avem. Mai apoi, să cerem. În noaptea dintre ani, făceți loc măcar unui singur minut de-a șopti un “Iartă-mă” și un “Mulțumesc”; de-a recapitula anul ce trece, iar cu noul bagaj de cunoștințe, să intrăm cu inima curată în 2025. Cu emoții și mare entuziasm anunț că în 2025, familia noastrǎ se va mări…iar eu m-am dat în gaşca graviduțelor! În 2025, fraza mea “the girl with prosthetics legs”, o voi completa cu “mom of a boy”. Dragi prieteni, vă felicit cu finele lui 2024, și vă doresc șarpele lui 2025 să vă aducă bucurii, oportunități și realizări minunate!

P.S. Dragonii vor deveni dădacele micuțului şarpe”, a scris Marcela pe rețelele de socializare.

În luna februarie, Marcela a fost victima unui accident pe viaductul din Chișinău.

Marcela Paladi era pasagera unei mașini accidentate în capitală. Aceasta a ieșit din autoturism pentru a plasa semnul de semnalizare, pentru a evita producerea unui alt accident. În acel moment, un BMW a lovit-o, tânăra fiind practic strivită între cele două autoturisme. Șoferul a lăsat-o fără picioare pe Marcela.

Guvernul va oferi compensații și pentru energia electrică și termică

Beneficiarii de compensații la gazele naturale vor primi și compensații pentru energia electrică și termică, anunță ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, informează unica.md. Acesta a venit cu un mesaj pentru moldoveni.

”1.Pentru energia electrică vom compensa în totalitate creșterea tarifului pentru toate gospodăriile casnice care deja beneficiază de compensații pentru un consum de 110 kWh.

2. Cifra de 110 kWh a fost identificată conform datelor despre consumul mediu al gospodăriilor casnice din sezonul rece precedent, care arată că în 2023-2024, consumul mediu era de 138 kWh. Astfel, încurajăm cetățenii să economisească 20% din energia electrică pentru a ajunge la un consum de 110 kWh, ceea ce este realizabil, după cum arată experiența din 2022-2023.

3. Pe lângă acoperirea creștererii tarifului la electricitate, Guvernul va compensa și creșterea tarifului la energie termică pentru gospodăriile casnice eligibile începând cu luna ianuarie.

Guvernul este alături de cetățeni și împreună vom trece și această iarnă cu bine și cu demnitate!”, scrie astăzi ministrul Buzu într-o postare.

Prețuri diferențiate pentru energia electrică în funcție de orele de consum, în premieră pentru Moldova

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță, în premieră, introducerea prețurilor diferențiate în funcție de orele de consum pentru energia electrică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 107/2016 privind energia electrică.

Această măsură, aprobată prin hotărârile recente ale Consiliului de Administrație al ANRE, se aplică în raport cu furnizorii Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L. și S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” și va intra în vigoare începând cu 20 ianuarie 2025, transmite Știri.md.

Ce înseamnă această schimbare pentru consumatori?

Noile prețuri diferențiate oferă posibilitatea consumatorilor care dețin contoare cu înregistrare pe intervale orare de a reduce factura pentru energia electrică consumată, beneficiind de tarife mai avantajoase în intervalele orare de consum redus în sistemul electroenergetic.

Este o obligație sau un drept?

ANRE subliniază că aplicarea acestui sistem este un drept, nu o obligație. Fiecare consumator care dispune de un contor cu înregistrare pe intervale orare poate decide dacă dorește să beneficieze de prețurile diferențiate. Această măsură vine în sprijinul celor care doresc să-și gestioneze mai eficient consumul de energie și să reducă impactul facturilor lunare. Cei interesați sunt îndemnați să contacteze furnizorul lor de energie pentru detalii privind implementarea noului sistem.

Cum funcționează prețurile diferențiate?

Noile prețuri reglementate aprobate de ANRE stabilesc două intervale de tarifare:

  • Orele de vârf (7:00 – 23:00) – preț care reflectă costurile de procurare a energiei în orele de vârf
  • Orele de consum redus (23:00 – 7:00) – preț mai mic, care reflectă costurile de procurare a energiei în perioada golului de sarcina de noapte

Prețurile diferențiate în funcție de orele de consum sunt deja aplicate în numeroase state europene și reprezintă o soluție eficientă pentru o gestionare mai echilibrată a consumului energetic.

Pentru o informare detaliată, consumatorii interesați pot consulta anexele la hotărârile ANRE, disponibile pe site-ul oficial www.anre.md, unde sunt prezentate prețurile aplicabile în funcție de categoria de consum.

Care sunt avantajele pentru consumatori?

 Reducerea costurilor – consumând mai multă energie în afara orelor de vârf, consumatorii pot reduce factura.

Contribuție la stabilitatea rețelei – un consum distribuit echilibrat pe parcursul zilei reduce presiunea pe infrastructura energetică.

Prin această decizie, ANRE continuă acțiunile de reformare a cadrului de reglementare, stimulând măsurile de optimizare a consumului de energie electrică și ajustarea acestuia la necesitățile sistemului electroenergetic de aplatizare a curbei de sarcină. Această inițiativă reprezintă un pas important către un sistem energetic modernizat, care oferă beneficii reale atât utilizatorilor casnici, cât și celor noncasnici.

Deranjament la rețea. Patru rute de troleibuze sunt redirecționate
Articolul anterior
Bătăi de cap pentru șoferul unui Mercedes de 100.000 de euro din Capitală
Articolul următor