Verificări la o maternitate din Chișinău, după ce o femeie s-a plâns pe meniul din instituție: ,,Deseori femeile preferă să rămână flămânde”

Comisia de control a Ministerului Sănătății a început vineri, 10 martie, verificarea alimentației din cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi” din Chişinău. Se întâmplă după ce în spațiul public au apărut postări cu reacții negative la meniul din instituție. Mai exact, după ce femeie a scris pe pagina sa de Facebook că în spital „se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde”.

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a precizat că raportul privind verificările va fi făcut public ulterior.

„Nu mă eschivez de la responsabilitatea pentru tot ce am preluat sub numele “sistem de sănătate”. Vreau să cunoașteți că avem medici minunați care fac operații de top, salvează vieți, medici cărora le pasă, asistente care plâng cu pacienții, infirmiere care duc pacienții etaje întregi în brațe fiindcă nu este ascensor.

Dar am preluat și altceva – pe cei cărora nu le pasă. Care truchează achiziții de alimente, căci le iese un chilipir de la macaroane în loc de carne, sau fasole în loc de fructe. Care fierb nu-ș-ce poțiune, da nu mâncare. Care pun mâncarea în căldări și o duc prin secții ca într-un lagăr de triste amintiri”, a scris ministra pe rețelele de socializare, conform www.tv8.md.

Mai mult, Ala Nemerenco spune că „țara nu o schimbă doar Președintele prin străduința sa, și nici chiar Guvernul. Țara o schimbă oamenii.” 

„Poate cel mai mult ei. Cel care pregătește supa de spital gustos ca acasă; cel care unge untul pe pâinea micuțului de la grădiniță și nu-și pune pachetul în geantă; cel care nu umple plăcinta cu “brânza de vaci” cu chestii care omoară și un elefant; cel care îți zâmbește la ghișeu; îți pune mâna pe frunte când ești pe pat de spital. Țara o schimbăm noi toți. Și fiecare. Îndeplinindu-ne onest datoria de Om. Țara o avem așa cum ne-o creăm. Fiindcă noi trăim în ea. În ea vor trăi copiii și nepoțeii noștri. Și noi ne-o dorim toți frumoasă, prosperă, corectă. Dar schimbarea se începe de la sine. De la fiecare din noi”, a mai adăugat ministra Sănătății.

„Voi crede în sinceritatea felicitărilor voastre de opt martie, stimate autorități, când veți servi măcar în maternități mese normale. De trei luni îmi stă în fața ochilor această imagine. E mâncarea oferită la maternitatea Nr 1 de pe Viaduct. Instituție medicală din Capitală. Niște paste răsfierte și o pârjoală din copite și mațe. Terciuri răsfierte, să tragă cât trebuie la cântar, borș sau soleancă cu miros greu de descris, nici un fir de mușchi de carne. 

Se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun. Se întorc în salon ṣi mănâncă covrigi. Foarte multă mâncare ajunge de fapt la coșul de gunoi. (…) Cât timp am fost internată nu am văzut să se ofere măcar o felie de măr, salată sau legume coapte”, a scris femeia.

Postarea a acumulat mai multe comentarii, în care și alte femei și-au manifestat nemulțumirea.

Pe caz s-a sesizat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a menționat că va iniția verificări la spitalele de maternitate. Totodată, ministra s-a adresat către primarul Capitalei, Ion Ceban:

„Domnule primar general, vă rog să vă implicați în cazul relatat deoarece instituția este subordonată orașului. Este inadmisibilă o așa alimentare într-o maternitate! Și mai puneți la muncă Direcția Generală Asistență Medicală și Socială că se ocupă cu ce dorește numai nu cu ce trebuie”, a scris Ala Nemerenco pe pagina sa de Facebook.

În context, am solicitat comentariul lui Boris Gîlca, șef al Direcției Asistență Socială și Sănătate din Chișinău, în subordinea căreia se află maternitatea. 

„Noi ne-am autosesizat în legătura cu postarea ministrei Ala Nemerenco. Are loc o anchetă internă. Doamna director interimar de la Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” a fost solicitată să prezinte un raport și o notă explicativă pe caz. Avem o ședință a comisiei chiar acum. Vom ieși ulterior cu relatarea concluziei. Vreau să menționez că noi nu vom tolera cazurile de neconformitate, oricare ar fi ele, inclusiv în alimentație, în instituțiile municipale, dacă ele există și sunt documentate. Toți directorii de spitale se plâng pe insuficiența banilor pentru alimentație, însă acești bani nu-i dau Primăria. Banii pentru alimentație în toate spitalele municipale vine de la Compania Națională de Asigurări în Medicină, care este în subordinea Ministerului Sănătății”, a declarat Boris Gîlca.

Incendiu de proporții în apropierea lacului Dănceni, unde 20 de hectare de stuf au fost mistuite de flăcări

Circa 20 de hectare de stuf au fost mistuite de flăcări în apropierea lacului Dănceni din raionul Ialoveni. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, incendiul a izbucnit în dimineața zilei de 6 mai, scrie deschide.md.

La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri.

La scurt timp, incendiul a fost localizat și lichidat. Victime nu au fost raportate.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.

Finala Eurovision 2024, sub amenințare teroristă

Manifestații cu aproximativ 40.000 de oameni, propalestinieni și proisraelieni, au fost anunțate în Suedia, țară care găzduiește în această săptămână concursul Eurovision 2024, în urma prezenței cântăreței israeliene Eden Golan. Au fost primite inclusiv amenințări teroriste, astfel că autoritățile suedeze sunt în alertă, cerând și întăriri din țările vecine, relatează Bild citată de libertatea.ro.

Semifinale Eurovision 2024 au loc marți și joi, sâmbătă este programată finala în care vor concerta artiști din 26 de națiuni. Potrivit autorităților locale, orașul Malmö este în „alertă roșie”. De altfel, vineri, un bărbat și o femeie au dat foc unui Coran în Suedia, înaintea începerii concursului Eurovision La concurs participă pentru Israel Eden Golan, 20 de ani. 

Ea s-a calificat cu piesa „October Rain”, dar melodia a fost interzisă pentru că este „prea politizată” și avea presupuse referiri la atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. A rescris versurile, melodia se numește acum „Uragan” și a fost aprobată.

Anterior, 1.000 de artiști suedezi și 1.400 de artiști finlandezi au cerut excluderea Edenei Golan din cel mai mare festival de muzică din Europa. Eden Golan, cazată într-o locație secretă, păzită de bodyguarzi Serviciul secret israelian Shin Bet a fost la Malmö cu săptămâni în urmă pentru a verifica toate locațiile. Artista ar trebui să părăsească hotelul doar pentru repetiții, întâlniri cu presă și pentru concursul oficial.

Locația ei exactă este secretă, mai mulți bodyguarzi sunt tot timpul cu ea. Există informații furnizate de serviciile secrete că teroriştii islamişti au ameninţat că vor ataca scena finalei.

Cred că participarea noastră la Eurovision Song Contest în acest an este foarte importantă. Și are chiar mai multă semnificație decât oricare alt an.


Un tânăr care venea din Franța a vrut să intre în țară cu un lot uriaș de produse cosmetice de contrabandă

A tăinuit un lot comercial de produse cosmetice, însă a fost depistat în cadrul controlului vamal.

Cazul a fost documentat de funcționarii postului vamal Leușeni, urmare a controlului unui autoturism ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova, condus de un conațional în vârstă de 24 de ani.

Urmare a controlului fizic efectuat, a fost depistat un lot de comercial de produse cosmetice, nedeclarate organului vamal.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

Deranjament la rețea. Patru rute de troleibuze sunt redirecționate
Articolul anterior
Bătăi de cap pentru șoferul unui Mercedes de 100.000 de euro din Capitală
Articolul următor