Vara este anotimpul cel mai îndrăgit de copii de orice vârstă. Este perioada cu cele mai multe aventuri și cele mai atractive destinații. Iar când părinții sunt artiști, vacanța devine și imprevizibilă. Nici nu știi când odihna se va transforma în muncă, oriunde nu ai petrece vacanța. Aurel și Laurențiu Chirtoacă au toate șansele să transforme vacanța anului 2013 într-un videoclip, primul din cariera promițătoare al micului star de 5 anișori.
”Laurențiu adoră acestă perioadă, dar acum și mai mult când știe că avem de filmat un videoclip. Este foarte nerăbdător să apară într-un clip și are deja idei pentru ce și cum va face. A rămas doar un micuț detaliu, să-l prindă pe tata acasă, iar asta se întâmplă mai mult în perioada postului”, zâmbește interpretul Aurel Chirtoacă.
Piesa la care se va filma videoclipul se numește ”Suflet pereche” și a fost lansată pe 1 iunie 2013, pe scena Palatului Național. Cu toate astea, piesa nu a fost oferită posturilor de radio, pentru că Aurel Chirtoacă dorește să ofere publicului larg piesa cu tot cu videoclip.
Natalia Bodiu