VIDEI! O mie de euro, prețul cerut pentru libertatea cuiva, dar care l-a băgat după gratii pe un ofițer de investigații. Cum a fost prins

Un ofițer de investigații din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru a fost reținut în flagrant de către ofiţerii Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind bănuit într-un dosar de corupere pasivă, scrie realitatea.md.

Potrivit SPIA, omul legii ar fi pretins și primit, de la un cetățean, mijloace financiare în sumă de 1 000 de euro pentru adoptarea unei decizii favorabile, în cadrul unei cauze penale în care acesta este vizat.

Totodată, oamenii legii întreprind acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cu referire la caz și identificarea tuturor complicilor.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală.

Școala de Muzică ,,Maria Bieșu” din Chișinău a împlinit 50 de ani de la fondare

Primăria municipiului Chișinău informează că Școala de Muzică „Maria Bieșu” din Capitală a împlinit 50 de ani de la fondare. Cu această ocazie a fost organizat un concert jubiliar cu genericul: „50 de ani suntem Muzică Și Muzică dăruim”.

Școala de Muzică Maria Bieșu a împlinit 50 de ani de la fondareFoto: Primăria Chișinău

Evenimentul a fost organizat ieri, 27 aprilie, la Sala cu Orgă de către Primăria Chișinău și Școala de Muzică „Maria Bieșu”.

Acesta a fost dedicat activității prodigioase pe parcursul a 50 de ani, desfășurate în domeniul învățământului artistic extrașcolar și contribuția substanțială în educarea tinerei generații, în spiritul valorilor culturale naționale.

Protagoniștii concertului au fost:

– Corul Școlii, dirijor Tatiana Fanian, maestru de concert Elizaveta Bondari;

– Ansamblul de chitariști, profesor Nicolae Ceaus;

– Orchestra de acordeoniști CONSONANS, conducător Tatiana Cantemirova;

– Ansamblul de violoniști DIVERTISMENT, conducător Elena Soțchii, maestru de concert Sergiu Soțchii;

– Soliști: Igor Podgoreanu – Artist Emerit, Valentin Tuhari – Om Emerit, Tatian Gavriliță, Mihai Duminică și Elevii Școlii de Muzică „Maria Bieșu”;

– Invitat special: Vladimir Dragoș – Artist al Poporului, maestru de Concert Nichita Popov.

Școala de Muzică pentru copii nr. 3 a apărut în anul 1974, cu un contingent de 60 de elevi. La 25 octombrie 2012, Primăria Chișinău a conferit instituției, numele unei legende a muzicii academice, Primadona Operei Naționale, Maria Bieșu. 

În prezent, peste 400 de elevi studiază la Școala de Muzică „M. Bieșu”, instruiți de o echipă de 52 de profesori dedicați. Elevii sunt instruiți în cadrul secției pian de bază, instrumente cu coarde, instrumente populare, instrumente aerofone și de percuție și secția canto. 

În instituție activează cu succes orchestra de acordeoniști „Consonans”, ansamblul de violoniști „Divertisment”, ansamblul de chitariști „Picado”, corul claselor minore și superioare.

Prin toate activitățile sale, Şcoala de Muzică „Maria Bieșu”, contribuie plenar la educația artistică a tinerilor, având un impact pozitiv asupra personalităţii fiecărui elev.

În palmaresul școlii aceștia aduc diplome și medalii, participând la diverse festivaluri, concursuri municipale, naționale și internaționale.

Un vlogger din România, impresionat după prima sa vizită în Chișinău. Tânărul dezvăluie câteva lucruri care i-au plăcut în țara noastră

Marius Marina, un blogger român, a povestit pe canalele sale de socializare cum i s-a părut prima sa vizită în municipiul Chișinău. Tânărul a rămas impresionat, acesta spune că Chișinăul este mult mai curat decât capitala României. Marius a dezvăluit câteva lucruri care i-au plăcut în Republica Moldova. ,,Primul lucru și cel mai important – oamenii, al doilea lucru – faptul că țigările nu sunt expuse la vânzare, sunt ascunse, nu se fac reclame, dacă te-ai lăsat și ai tentație, nu le vezi, nu-ți face poftă. Pe terase nu se fumează, doar în locuri special amenajate. Faptul că nu sunt săli de jocuri decât foarte rare și acestea fără să se facă reclamă excesivă. După ora 22 nu se mai vinde alcool în unitățile de comerț. Curățenia pe străzi mi-a plăcut foarte mult, nu vezi chiștoace pe străzi, însă poți să vezi personalul de la spații verzi măturând constant”.

Mâncarea în Republica Moldova este excepțională. M-au dat pe spate vinăriile, încercați să căutați locuri speciale, cu mâncare bună, vinuri deosebite și atmosferă extraordinară. Cu siguranță, mai sunt lucruri ce mi-au plăcut în Republica Moldova”.

Bloggerul român a spus că în municipiul Chișinău sunt multe locuri de parcare gratuite, însă sunt slabe șanse ca acestea să fie libere.

„Am parcat mașina în parcul din fața Guvernului R. Moldova și ghiciți cât am plătit parcarea: zero lei. Asta poate fi o chestie utilă și plăcută, dar destul de nasoală pentru că nu găsești locuri de parcare goale din cauză că sunt fără plată și atunci toată lumea își lasă mașina poate pe toată ziua și așa mai departe. Am mai observat că sunt o grămadă de parcări cu plată, care sunt închise și cu barieră, dar care sunt foarte scumpe și chiar dacă locurile publice sunt gratis, cele cu plată sunt destul de scumpe”, a spus bloggerul.

Marius Marina a subliniat că orașul Chișinău este la fel de curat ca și orașul Oradea, însă dacă l-ar compara cu Bucureștiul, Chișinăul este mult mai curat decât capitala României.

„Încă un mare bravo pentru R. Moldova este că în magazine, stații PECO și așa mai departe, țigările nu sunt afișate la vedere, dar trebuie să ceri. Ele nu sunt afișate încât să fii tentat și e un sistem destul de bun pe care l-am mai văzut și în Danemarca și mi se pare foarte bun, deși sunt fumător”, a mai spus bloggerul, conform www.stiri.md.

Totuși, Marius Marina a enumerat și câteva aspecte negative ale orașului Chișinău. El s-a arătat nemulțumit că sunt foarte puține coșuri de gunoi pe străzile Capitalei și uneori a fost nevoit să meargă și sute de metri pentru a arunca gunoiul. De asemenea, bloggerul a spus că o altă problemă cu care se confruntă orașul Chișinău este starea proastă a drumurilor.

Kate Middleton și Prințul William împlinesc 13 ani de căsnicie

Kate Middleton și Prințul William s-au căsătorit în urmă cu 13 ani, pe 29 aprilie 2011, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la Westminster Abbey din Londra. O sărbătoare legală a fost declarată în această zi în Regatul Unit. Deși au trecut 13 ani de la fastuosul eveniment, nimeni nu poate uita rochia Alexander McQueen a Prințesei, diadema Cartier Halo împrumutată de la Regina Elisabeta sau sărutul cuplului de pe balconul Palatului Buckingham, scrie unica.ro.

Kate și William s-au cunoscut pe vremea când erau colagi la Colegiul St. Andrews în 2003 și, deși și-au păstrat dragostea în mare parte ascunsă în timpul anilor de facultate, în cele din umră au fost nevoiți să o prezinte întregii lumi. Nunta lui William și Kate a fost o manifestare prin excelență a fastului regal, însă nu este de mirare ținând cont că cei doi vor ajunge Regele și Regina Marii Britanii.

Așa cum este obișnuit în cazul nunților regale, au existat numeroase speculații cu privire la rochia de mireasă, iar aceasta cu siguranță nu a dezamăgit. Rochia de mireasă a lui Kate Middleton a fost o creație uluitoare concepută de Sarah Burton pentru Alexander McQueen și a devenit imediat una dintre cele mai iconice rochii de mireasă din toate timpurile. Creația personalizată din fildeș și dantelă s-a inspirat clar din rochia de mireasă a lui Grace Kelly, așa cum se vede din mânecile lungi din dantelă, decolteul în V, fusta plină și trena lungă.

Burton și Kate au inclus detalii sentimentale în aspect, cum ar fi trandafiri din dantelă tăiate manual, narcise, ciulini și trifoi țesute în mâneci pentru a simboliza Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Burton a cusut și o panglică albastră în interiorul rochiei pentru a reprezenta „ceva albastru”. Kate Middleton și-a accesorizat rochia de mireasă cu tiara Cartier Halo, care i-a fost împrumutată de regina Elisabeta a II-a.

Kate Middleton s-a machiat singură în ziua nunții

Într-o mișcare neconvențională, Kate Middleton și-a făcut propriul machiaj de nuntă, în loc să aducă un profesionist pentru ziua cea mare. Cu toate acestea, ea a fost pregătită corespunzător. În săptămânile premergătoare nunții, Kate a luat lecții de machiaj de la echipa lui Bobbi Brown, primind „asistență în materie de machiaj” de la artistul de make-up al mărcii, Hannah Martin.

Aspectul final a fost unul perfect, întrucât mireasa a optat pentru obaji roșii însoțiți de un smokey eye gri ce i-a completat coafura.

„Catherine arăta absolut uluitoar. Nu aș fi schimbat nimic la machiajul ei. Arăta frumoasă, proaspătă și, cel mai important, fericită”, a spus la vremea respectivă Brown.

Lista de invitați i-a dat bătăi de cap lui William

Într-un interviu din 2012, Prințul William a dezvăluit că el și viitoarea sa mireasă s-au luptat cu lista de invitați pentru nuntă.

„Mi s-a dat o listă la prima întâlnire cu 777 de nume și nu știam niciunul dintre ele. A fost un pic descurajantă și a fost ca și cum asta pare să fie lista de invitați aranjată – nu există loc pentru prieteni sau familie”, a spus atunci Prințul William.

Însă, Prințul de Wales a apelat la bunica lui, regretata regină Elisabeta a II-a pentru „sprijin moral” și „un pic de sprijin”, pe care ea le-a oferit cu bucurie.

„Ea a spus: „Nu fi atât de ridicol, scapă de listă și începe de la prietenii tăi””, i-a răspuns aceasta.

Pe lângă prietenii apropiați și familia, membri ai familiiilor regale din străinătate, diplomații și politicienii, câteva vedete de top au ajuns și pe lista invitaților. Unii dintre invitații celebri ai nunții ai lui William și Kate au fost David și Victoria Beckham, Sir Elton John și partenerul său, David Furnish, actorul Rowan Atkinson și regizorul Guy Ritchie.Official Portraits of the wedding of Prince William and Catherine Middleton, London, Britain - 29 Apr 2011

Istoria verighetei Prințesei Catherine

În timpul ceremoniei de nuntă, mirele i-a pus o verighetă simplă pe deget lui Kate Middleton, care mai târziu avea să ajungă după inelul de logodnă cu safir ce i-a aparținut Prințesei Siana. Verigheta Prințesei Catherine a fost făcută dintr-o pepită de aur galez ce se află în familia regală de secole. Acea pepită a fost folosită pentru a face verighete pentru Regina Elisabeta, Prințesa Diana și Meghan Markle, printre altele.

William nu a primit o verighetă în timpul ceremoniei pentru că așa și-a dorit el. Un consilier de la Palat a vorbit despre lipsa verighetei mirelui, înainte de nuntă, spunând: „Totul depinde de preferințele personale. Nu este genul care să poarte bijuterii. Nu a purtat niciodată niciuna. A decis că nu vrea să poarte una nici acum”.

Alegerea de a renunța la verighetă nu este una neobișnuită în familia regală, deoarece bunicul său, Prințul Philip, nu a purtat niciodată o verighetă.

Secretul din buchetul de mireasă al lui Kate Middleton

Deși existau sute de zeci de aranjamente florale care împodobeau atât Westminster Abbey, cât și Palatul Buckingham, niciun buchet de flori nu era la fel de important ca buchetul pe care Kate îl ținea în mâini. Acesta a fost realizat din crin de vale, zambile și o crenguță de mirt, așa cum este tradiția regală. Însă, Kate a vrut să adauge o floare specială, cu trimitere la viitorul ei soț: o floare europeană numită „Sweet William”.

Westminster Abbey a fost decorată cu șase arbori de arțar englezesc și doi arbori de carpen, toți având o înălțime de 6 metri pentru a oferi spațiului o ambianță destul de naturală și plăcută. Un covor roșu lung a străbătut culoarul de la ușile duble până la altar. Continuare pe www.unica.ro

Premieră mondială! O echipă de chirurgi americani au transplantat cu succes unui om inima unui porc
Articolul anterior
Încă o palmă pentru moldoveni! Moldovagaz analizează posibilitatea creșterii tarifului la gaz
Articolul următor