VIDEO! De-a dreptul fabulos! Andra și Măruță au recreat cea mai amuzantă scenă din „Singur acasă”. Internauții au râs!

Filmul „Singur acasă 2 – Pierdut în New York” a fost urmărit de toți românii, ca în fiecare an, cu atâta pasiune și plăcere, chiar dacă știu, pe dinafară, toate replicile actorilor. Cea mai haioasă scenă din partea a doua a filmului a fost recreată de Andra și Măruță, în „complicitate” cu părinții artistei, Eva Măruță, dar și cu alte persoane dragi, scrie click.ro.

Andra și Măruță au stârnit amuzamentul internauților

Andra și Cătălin Măruță sunt și niște actori desăvârșiți, pentru cine nu știa până acum. Cei doi, alături de părinții artistei, dar și alături de bunii lor prieteni și, evident, Eva Măruță, au recreat cea mai haioasă scenă din filmul „Singur acasă 2 – Pierdut în New York”. Mai exact, fabuloasa scenă în care toată familia McCallister realizează faptul că micuțul Kevin nu se află cu ei, la aterizarea avionului. Din mână în mână, vor să-i paseze rucsacul, dar într-un final, nu au cui!

Andra și Măruță au recreat scena cu pricina, iar David a fost cel care a lipsit. După ce i-a întors rucsacul lui Măruță, Andra a realizat că „lipsește” copilul și a „leșinat” chiar în brațele tatălui său, la fel cum a făcut mama lui Kevin, atunci când a realizat că acesta nu era alături de familie, ci pierdut în New York! Internauții au fost fascinați de scena reprodusă de ei, căci a fost extrem de haioasă și plăcută! Imediat după ce a postat clipul video pe contul său de Instagram, Andra a primit numeroase comentarii din partea urmăritorilor ei.

„Am recreat faimoasa scenă din filmul nostru preferat de Crăciun: Singur Acasă! Ps: Nu, nu l-am uitat pe David acasă, hahaha! Crăciun fericit tuturor!, a scris Andra, în dreptul postării.

„Cât de super sunteți!!! Super tare!!! /  Mortali / tare!!! Crăciun binecuvântat!  / Prea tare / Cât de tare. Fabuloasă Andra / Vaiiii, n-ai cum așa ceva / Ați câștigat trendul <3 / Pur și simplu am murit / Ce fain e…super bravo…Crăciun fericit / Cât de tare! Vă ador! / Ce super!!! Chiar sunteți o familie mare și frumoasă, ca în acel film” au fost câteva dintre comentariile internauților care s-au uitat, în mod repetat, la clipul video haios postat de Andra.

Andra și Măruță, unul dintre cele mai apreciate cupluri din România

Pe lângă talentul pe care îl are Andra în domeniul artistic și pe lângă carisma lui Măruță, cei doi sunt și extrem de simpatici și urmăriți în mediul online, acolo unde postează deseori clipuri video care mai de care mai haioase și mai interesante, pentru urmăritorii lor de pe Instagram și TikTok. Mai mult, cei doi i-au inclus în social media, de ceva timp, chiar și pe cei doi copii pe care îi au împreună, Eva și David Măruță. Vlogurile lor de familie au o audiență fabuloasă pe YouTube, dar și pe celelalte rețele de socializare.

Faptul că sunt împreună de atâția ani și că au o familie atât de frumoasă i-au făcut pe Andra și Măruță să fie unul dintre cele mai apreciate persoane publice din România, dar și unul dintre cele mai sudate și iubite cupluri de la noi. Chiar dacă au mai existat speculații de-a lungul timpului legate de un posibil divorț între cei doi, nici nu s-a pus problema de așa ceva, iar adevărul este că Andra și Măruță nu au avut niciodată asemenea planuri.

Scandal cu implicarea unui militar, la Cahul: Acesta a ajuns în izolator după ce a lovit și încercat să sugrume un polițist

Un militar a fost reținut, după ce l-a lovit și a încercat să-l sugrume pe un polițist. Cazul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 02:10, pe strada Mihai Viteazi 2/17, din municipiul Cahul, scrie pulsmedia.md.

Potrivit surselor, este vorba despre un individ în vârstă de 20 de ani, care s-a dovedit a fi militar prin contract al Brigăzii Infanterie Motorizată „Dacia” a Armatei Naționale.

În timpul documentării unei contravenții de către angajații IP Cahul, militarul ar fi manifestat un comportament agresiv, i-a înjurat pe oamenii legii ca la ușa cortului, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu o palmă, după care l-a apucat de gât și a încercat să-l sugrume.

Cel de-al doilea polițist a intervenit și a sărit în ajutorul colegului, după care l-au imobilizat pe militarul agresiv.

Polițistul s-a ales cu dureri fizice, iar militarul buclucaș a fost escortat la IP Cahul pentru a fi audiat, după care a fost reținut pentru 72 de ore, pe numele său fiind pornit un dosar penal pentru ultragiere.

Aici este de menționat că ieri-seara, în jurul orei 22:00, un individ în vârstă de 41 de ani a îmbrâncit și înjurat un polițist din cadrul IP Soroca.

Un alt caz de ultragiere a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, 21 – 22 decembrie, în jurul orei 00:30, un individ în vârstă de 27 de ani, în stare de ebrietate, a amenințat cu moartea și atacat cu un cuțit un echipaj de poliție care interveniseră la un apel 112, dar a fost încătușat și escortat la IP Comrat.

Klaus Iohannis l-a desemnat prim-ministru pe Marcel Ciolacu

Klaus Iohannis l-a desemnat luni pe Marcel Ciolacu în funcția de premier al coaliției PSD-PNL-UDMR. El a spus că ”coaliția PSD-PNL-UDMR mi-a propus un candidat pe care am decis să îl accept. Desemnez pentru poziția de premier pe domnul Marcel Ciolacu”, scrie g4media.ro.

Marcel Ciolacu a declarat că ”esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor”. Reamintim că investitorii reclamă derapajul bugetar al guvernului Ciolacu 1.

”Vă mulțumesc pentru încrederea acordată. Mandatul acordat azi mă onorează și mă obligă. Am învățat toți din greșelile trecutului. Nu va fi un mandat ușor. Esențial e ca acest guvern să restabilească încrederea investitorilor. Trebuie să accelerăm investițiile din PNRR. România ne-a transmis un mesaj clar: românii au nevoie de stabilitate, reforme și securitate”, a spus Ciolacu.

Iohannis nu a făcut o conferință de presă, ci doar o declarație fără întrebari de la jurnaliști.

Klaus Iohannis ocupă funcția de președinte deși mandatul său a expirat în 21 decembrie. Curtea Constituțională a hotărât ca el să rămână în funcție până la alegerea noului președinte.

Frumoasa interpretă Camelia Ursu a lansat un superb cântec de Crăciun, cu un videoclip de poveste, în colaborare cu maestrul Edgar Ștefăneț

Tânăra interpretă de la noi Camelia Ursu își surprinde publicul cu o nouă producție muzicală. Frumoasa și talentata artistă a lansat, în această seară, un superb cântec de Crăciun, informează unica.md. Piesa, însoțită de un videoclip de poveste, este produsul unei colaborări frumoase alături de maestrul Edgar Ștefăneț, compozitor și prim-dirijor al Orchestrei ”FLUIERAȘ”.

”S-a născut din dorința de a aduce bucurie publicului drag, în pragul sărbătorilor. A fost realizată într-un timp scurt, dar rezultatul m-a emoționat până la lacrimi. Îi mulțumesc maestrului Edgar Ștefăneț pentru că a depus tot sufletul în această frumoasă melodie, care mă reprezintă în totalitate. Este un proiect de calitate și ca muzică, dar și ca imagine, iar pentru asta mulțumesc întregii echipe care a muncit contra cronometru, ca să-mi pot bucura publicul de sărbători.”, a comunicat artista pentru unica.md.

Muzica aparține maestrului Edgar Ștefăneț, iar videoclipul a fost realizat de talentatul videograf Andrei Gurbulea.

Versurile sunt semnate de mama interpretei, Ana Ursu, care, de altfel, îi realizează aproape toate textele pieselor Cameliei.

Cât privește videoclipul, acesta a fost filmat, cu multe sacrificii, la -7 grade, pe vârful Rarău din România, într-un peisaj de poveste.

Vă invităm să ascultați acest frumos cântec de Crăciun, iar dacă v-a plăcut, nu ezitați să lăsați o apreciere.

Camelia Ursu este o tânără interpretă de la noi, care s-a făcut cunoscută publicului datorită pieselor pe care și le scrie singură. Prima melodie cu care s-a lansat, ”Filmul tău”, a fost semnată, atât versurile, cât și melodia, chiar de ea.

Tânăra este foarte activă pe rețelele de socializare, având o comunitate de peste 30.000 de urmăritori, iar de muzică este pasionată încă de mică.

Edgar Ștefăneț este dirijor al Ansamblului de cântece şi dansuri populare „Fluieraş”, alături de fratele său Marcel Ștefăneț. Iar împreună cu Veaceaslav Ștefăneț, formează dinastia Ștefăneț, și sunt considerați adevăraţi favoriţi ai publicului meloman de pe ambele maluri ale Prutului, fiind extrem de apreciaţi. Au numeroase titluri și premii obținute pentru dedicația lor în promovarea culturii neamului nostru.

Echipa unica.md îi felicită cu această frumoasă lansare și le urează multă admirație din partea publicului, dar și inspirație pentru noi producții la fel de frumoase.

O echipă de cercetători dezvoltă metode pentru hibernarea oamenilor
Articolul anterior
O pictură rară cu Naşterea Domnului creată în urmă cu 500 de ani de Baldassare Peruzzi, salvată de guvernul britanic
Articolul următor