VIDEO! Joe Biden, vizită surpriză la Kiev

Președintele american Joe Biden se află la Kiev, Ucraina. E o vizită-surpriză în condițiile în care era așteptat ca acesta să meargă direct în Polonia, în noua sa vizită pe continentul european. E o vizită deosebit de important în contextul în care peste patru zile se împlinește un an de când Rusia a atacat brutal Ucraina, scrie b1tv.ro.

E și o vizită cu o încărcătură simbolică extraordinară, un semnal de sprijin, în condițiile în care, în ciuda situa’iei deosebit de grele din Ucraina, președintele celei mai puternice democrații a lumii a decis s-o viziteze.

Joe Biden a ajuns în Ucraina

Prezența președintelui celei mai mari puteri democratice a lumii la Kiev e un semnal cum nu se poate mai important că Ucraina are susținere pentru a-și menține independența și suveranitatea.

https://twitter.com/i/status/1627615848528486401

„Președinte Joe Biden, bine ați venit în Kiev! Vizita dvs e un semnal extrem de important al sprijinului pe care-l primesc toți ucrainenii”, a transmis preșeidntele Volodimir Zelenski, pe Facebook.

„În timp ce lumea se pregătește să marcheze un an de la invazia brutală asupra a Rusiei în ucraina, mă aflu azi la Kiev pentru a mă întâlni cu președintele Zelenski și a reafirma angajamentul nostru neclintit față de democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a transmis Biden, potrivit unui comunicat al Casei Albe.

Joe Biden, mesaj puternic de susținere pentru Ucraina

„Mă întâlnesc cu președintele Zelenski și echipa sa pentru o discuție despre ajutorul nostru pentru Ucraina. Voi anunța o nouă tranșă de livrări de echipamente, inclusiv muniție de artilerie, sisteme antiblindate și radare de supraveghere aeriană pentru a ajuta la protejarea poporului ucrainean.

Mai târziu în această săptămână vom prezenta sancțiuni suplimentare împotriva elitelor și companiilor care încearcă să se sustragă sancțiunilor de până acum sau să aliemnteze mașinăria de război a Rusiei”, a transmis Joe Biden, punctând că sprijinul Occidentului pentru Ucraina va continua.

Biden va ajunge și în Polonia, pentru discuții cu liderii din formatul București 9

Biden se va afla pentru două zile în Polonia și va lua parte, printre altele, la discuții cu liderii din formatul B9, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis.

Principalul subiect abordat va fi, evident, sprijinul pe care Ucraina trebuie să-l primească în continuare în războiul declanșat de Rusia.

Specialiștii susțin că nu e deloc o întâmplare că Biden a ales Polonia pentru această vizită, deși formatul B9 a fost creat de Varșovia și de București, dat fiind că polonezii s-au dovedit a fi unii dintre cei mai dedicați aliați ai Ucrainei.

ATENȚIE! Un bărbat din Bălți, dispărut fără urmă în seara de sf. Vasile, este căutat de apropiați

Poliția din Bălți solicită suportul cetățenilor pentru stabilirea locului aflării unui bărbat de 51 de ani care, a dispărut la data de 13 ianuarie. Acesta a plecat de la domiciliu din mun. Bălți și până în prezent nu a revenit, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

️Semnalmentele: înălțimea: 1,70 m, corpolență medie, păr negru cu fire cărunte, frezat scurt, ochi cafenii.

La momentul dispariției bărbatul purta blugi albaștri, pulover albastru-închis, geacă albastră cu roșu, căciulă albastru-deschis și bocanci negri din piele.

Dacă aveți informații despre această persoană sau ați observat-o, vă rugăm să contactați imediat Poliția la numerele de telefon: 112, 068976000 sau 069018357.

Donald Trump amenință Europa cu taxe vamale

Donald Trump a avertizat că țările europene vor fi supuse unor taxelor vamale și spune că aceasta este „singura modalitate” ca Statele Unite „să fie tratate corect”. Produsele chinezești vor fi impozitate cu 10% începând cu 1 februarie a adăugat liderul de la Casa Albă, scrie digi24.ro.

„Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”. Deci, sunt buni pentru taxe vamale”, a transmis președintele SUA Donald Trump, potrivit AFP preluată de News.ro.

El a mai spus că administrația sa discută despre „taxe vamale de 10% asupra produselor chinezești, deoarece trimit fentanil în Mexic și Canada”, care în final este consumat în Statele Unite. „Probabil este 1 februarie, asta e data la care ne uităm”, a mai subliniat Trump.

În timpul campaniei sale prezidențiale, Donald Trump a denunțat deja deficitul comercial al SUA față de UE, comparând blocul european cu o „mică China” care „profită” de pe urma primei puteri economice a lumii. Deficitul comercial al SUA în comerțul cu Uniunea Europeană a fost de 131 de miliarde de dolari în 2023, arată datele reprezentantului Casei Albe pentru Comerț (USTR) și este concentrat în principal pe patru țări, Germania, Franța, Irlanda și Italia.

Cauzele variază, însă: deficitul comercial cu Germania este în principal de natură industrială, în timp ce cu Irlanda este în mare măsură legat de instalarea sediilor europene ale unor mari grupuri americane pe insulă, care profită acolo de impozitarea sa foarte avantajoasă pentru a-și reduce impozitele, atât pentru restul Europei, cât pentru Statele Unite.

Înainte de a fi reales, Donald Trump amenințase deja UE cu impunerea de taxe vamale asupra produselor europene, cu excepția cazului în care blocul își majorează achizițiile de petrol și gaze americane.

Accident grav la Florești. Doi bărbați au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, produs în apropierea orașului Ghindești, Florești, scrie presa din nordul țării.

Un bărbat de 82 de ani nu a cedat trecerea și s-a ciocnit cu un automobil care se deplasa regulamentar, la volanul căruia se afla un bărbat de 25 ani.

Conducătorii auto fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul DRAGER, s-a stabilit că nu erau în stare de ebrietate.

La ce sunt bune cojile de usturoi? Au beneficii mari pentru sănătate
Articolul anterior
Economia singurătății: Cum ni se schimbă consumul, într-o lume de oameni singuri
Articolul următor
Close menu