Imaginile, care au un puternic impact emoțional, arată cum un copil plânge în timp ce tatăl său este urcat într-un autobuz pentru a fi trimis în Ucraina. FIlmulețul a făcut înconjurul lumii, în câteva ore adunând mii de comentarii. Acest caz ilustrează dramele care se ascund în spatele mobilizării parțiale, anunțată miercuri de Vladimir Putin, cred cei care l-au vizionat, scrie anticoruptie.md.
Și alte imagini cu bărbații ruși încorporați arată amploarea tragediei care a bătut la ușa familiilor ruse, odată cu decretul lui Vladimir Putin.
Joi dimineața numeroși bărbați dintr-un orășel aflat în regiunea Iacutia au fost urcați în autobuze pentru a fi duși la centrele de recrutare militară. Ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu a anunțat că într-o primă fază vor fi mobilizați 300.000 de „rezerviști”. Viitorii soldați sunt momiți la război cu o indemnizație lunară de minim 3.400 de euro.
ATENȚIE, călători! Aglomerație la ieșirea din țară în a doua zi a anului
În atenția călătorilor! Este trafic intens la PTF Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.
La această oră, în PTF Leușeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport. Aglomerată este direcția ieșire din R. Moldova.
De către Poliția de Frontieră sunt întreprinse măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și se lucrează la capacitate maximă.
Prin urmare, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să opteze din timp pentru traversarea prin PTF Costești, PTF Leova sau PTF Cahul.
Pentru a vă facilita planificarea călătoriei, puteți utiliza itinerarii alternative prin accesarea hărților online, iar pentru informații actualizate privind starea traficului și orice alte detalii, vă sugerăm să consultați pagina oficială a Poliției de Frontieră https://border.gov.md/index.php/camere-web sau să contactați la Linia verde +373 22 259 717.
Cum va sprijini România Republica Moldova în criza energetică
România vine în sprijinul Republicii Moldova pentru a depăși criza energetică generată de sistarea livrărilor de gaz rusesc către centrala de la Cuciurgan. Ministrul român al Energiei, Sebastian Burduja a făcut mai multe precizări într-un mesaj postat pe Facebook în seara de 1 ianuarie 2025, scrie zugo.md.
Potrivit Ministerului Energiei din România, au fost deja luate măsuri pentru a sprijini moldovenii. Nuclearelectrica a încheiat un contract pentru livrarea a 100 MW în bandă către Republica Moldova, iar discuțiile cu OMV Petrom și Complexul Energetic Oltenia vizează suplimentarea cu încă 100-200 MW. Capacitatea tehnică de export din România către Republica Moldova prin linia Vulcănești-Isaccea este de 315 MW, la care se adaugă 115 MW prin cele patru linii de 110 kV care traversează Prutul.
Oficialul român a mai menționat că în ceea ce ține de sectorul gazelor naturale, Republica Moldova dispune de cantități suficiente pentru consumul curent, susținute de stocurile comerciale și de urgență din România, care depășesc 70 de milioane Nm³. Interconectorul Iași-Ungheni asigură o capacitate de export de 6,1 milioane m³/zi, suficientă pentru a acoperi întreg consumul dintre Prut și Nistru, inclusiv în zilele reci de iarnă.
Ministrul Energiei a subliniat că România își respectă obligațiile față de propriul consum intern, iar sprijinul acordat Republicii Moldova se face pe baze comerciale, respectând legislația în vigoare, iar sprijinul pe care îl vor acorda va f numai în limita volumelor disponibil, „după acoperirea nevoilor noastre proprii”.
Sistarea livrărilor de gaz rusesc către centrala de la Cuciurgan a generat un deficit de aproximativ 600 MW de energie electrică pentru Republica Moldova, care se bazează pe o producție locală de 300 MW.
Atac armat în Muntenegru: Cel puțin 10 persoane, printre care și 2 copii, au fost ucise
Un bărbat înarmat a ucis miercuri mai multe persoane deschizând focul într-un local din sudul Muntenegrului, în apropiere de oraşul Cetinje, scrie adevarul.ro.
Atacatorul a murit
Suspectul a decedat în ura rănilor pe care și le-a provocat singur, încercând să se sinucidă, potrivit ministrului de interne al statului, Danilo Saranovic, citat de Reuters.
Potrivit informațiilor furnizate, atacatorul a recurs la acest gest după ce a fost înconjurat de polițiști în apropriere de zona locuinței sale.
Poliția l-a identificat pe atacator ca fiind Aco Martinović, în vârstă de 45 de ani, despre care spun că a deschis focul în bar în urma unei lupte.
„În cursul după-amiezii, într-un restaurant din Bajice, A.M., în vârstă de 45 de ani, a ucis mai multe persoane folosind arme de foc. Bărbatul, care era înarmat, a fugit din clădire„, au informat polițiștii.
Ministrul de interne Danilo Šaranović a declarat că, potrivit primelor informaţii, cel puţin 10 persoane au fost ucise în patru locuri diferite, iar patru persoane sunt grav rănite.
Suspectul în cazul crimelor multiple se numeşte Aco Martinović şi era căutat de poliţie.
Omul înarmat l-a ucis pe proprietarul barului din orașul Cetinje, pe copiii proprietarului barului și pe membrii propriei sale familii.
Martinović a fost la bar pe tot parcursul zilei cu alți oaspeți când a izbucnit cearta, a declarat comisarul de poliție Lazar Scepanovic.
„Nivelul de furie și brutalitate arată că uneori astfel de oameni… sunt chiar mai periculoși decât membrii bandelor criminale organizate”, a spus el.
Potrivit polițistului, Martinović a plecat apoi acasă, a adus înapoi o armă și a deschis focul în jurul orei 17.30.
„A ucis patru persoane la bar, apoi a continuat să tragă în alte trei locații”, a spus Scepanovic. „A încercat să ia viața a încă patru persoane și apoi a fugit cu vehiculul găsit pe care îl folosea”. a mai relatat comisarul.
Într-o transmisiune TV în direct din faţa unui centru medical, prim-ministrul muntenegrean Milojko Spajic a numit incidentul o „tragedie teribilă” şi a declarat trei zile de doliu naţional.
Preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic, a reacţionat, de asemenea, la acest atac. „Sunt uimit şi îngrozit de tragedia din Cetinje. … Ne rugăm şi sperăm în recuperarea celor răniţi”, a declarat Milatovic, potrivit News.ro.