Ionel Istrati se pregătește să dea lovitura în această vară. Interpretul muncește la un nou proiect și le-a făcut fanilor o promisiune îmbucurătoare. Ieri, artistul a lansat o nouă piesă în limba rusă, care a căzut cu tronc la inimile celor de acasă.
,,Prieteni, vara se anunța fierbinte🔥 Urmează un proiect de zile mari, un proiect de care sunt mândru și care sper sa va placa, dar mai păstrez un pic suspansul😉. Am muncit mult in studioul de înregistrări, iar azi lansez prima piesa din cele câteva proaspăt înregistrate. Mulțumesc, HaHaHa Production și Mihai Ciucium”, a scris Ionel Istrati pe pagina sa de facebook.
KALEIDOSCOP 2025: Data festivalului și un detaliu exclusiv despre bilete
Festivalul KALEIDOSCOP, cel mai așteptat festival dei muzică din Moldova, revine pe 21 și 22 iunie 2025 cu o ediție grandioasă. Pentru prima dată, artiști internaționali de renume mondial vor urca pe scenă, alături de cei mai buni interpreți locali și regionali.
Surse din echipa de organizare au dezvăluit o informație exclusivă: primele 1000 de abonamente vor fi puse în vânzare pe 26 noiembrie, la prețul special de 444 lei.
Ce face KALEIDOSCOP 2025 unic?
KALEIDOSCOP 2025 va aduce două zile pline de muzică, artă și experiențe imersive. Organizatorii promit un mix perfect între artiști locali, regionali și nume internaționale de renume, ceea ce va transforma această ediție într-un eveniment de neratat. „Am vrut ca ediția din 2025 să fie o celebrare globală, conectând publicul nostru din Moldova la energia scenei internaționale. Va fi un spectacol total,” au declarat organizatorii dar nu au vrut să ne divulge și numele artistului internațional.
Cum să fii parte din magie?
Salvează data: 21-22 iunie 2025.
Pregătește-te pentru startul vânzărilor pe 26 noiembrie.
Fii printre primii care își asigură locul KALEIDOSCOP 2025 este mai mult decât un festival. Este momentul în care Moldova devine scena artei și a muzicii internaționale. Fii parte dintr-o experiență unică, alături de artiști de top, pe 21-22 iunie. Fii pe fază și pregătește-te să trăiești magia!
Vladimir Plahotniuc ar putea fi dat în căutare internațională. Cererea de revizuire, acceptată de INTERPOL
Comisia pentru Control al Fișierelor INTERPOL a acceptat cererea Procuraturii Anticorupție, depusă prin intermediul Direcției pentru Cooperare Polițienească Internațională al Ministerului Afacerilor Interne (DCPI), de revizuire a deciziei Comisiei din iulie 2020 în privința cetățeanului Vladimir Plahotniuc, scrie unimedia.info.
„Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.
La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL.
Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.
În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.
Procuratura Anticorupție, în coordonare cu instituțiile naționale competente, va continua să depună tot efortul pentru a asigura că persoanele vizate în cauzele penale în gestiunea instituției sunt anunțate în căutare, arestate și extrădate în Republica Moldova pentru a fi trase la răspundere penală”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție.
În luna februarie 2020, procurorul general, Alexandr Stoianoglo a precizat că INTERPOL examinează cererea Republicii Moldova privind darea în căutare interpațională a lui Vladimir Plahotniuc.
Vânătoarea la graniță se admite doar cu avizul Poliției de Frontieră
Pentru a participa la vânătoare în sezonul 2024-2025 în zona de frontieră, este obligatoriu să obții un aviz eliberat de Poliția de Frontieră, informează unica.md.
”Solicită avizul Poliției de Frontieră în baza permisului electronic de acces în zona de frontieră. Acesta îți oferă dreptul de aflare în zona de frontieră pentru desfășurarea vânătorii, în termenul de vânătoare stabilit și în limitele sectorului indicate în acesta.
Avizul este obligatoriu pentru toți vânătorii, chiar și pentru cei care locuiesc în zona de frontieră.”, anunță Poliția de Frontieră.