Iarna pune stăpânire pe România. Meteorologii au emis miercuri avertizări cod galben, anunţând intensificări ale vântului în mai multe zone ale ţării şi viscol la munte. La Bucureşti, vremea rămâne caldă, deocamdată.
Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), prima avertizare vizează intervalul 5 ianuarie, ora 02.00 – 5 ianuarie, ora 14.00, fiind anunţate intensificări ale vântului, viscol în nordul Carpaţilor Orientali, transmite adevarul.ro.
”În intervalul menţionat, în Carpaţii Orientali şi local în Munţii Apuseni vântul va avea intensificări, cu viteze de 60-80 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 100-120 km/h. În grupele nordice ale Carpaţilor Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Vântul se va intensifica temporar şi în nordul Crişanei şi în nord-vestul Transilvaniei unde se vor înregistra viteze de 55-.60 km/h”, precizează ANM.
Cea de-a doua avertizare intră în vigoare joi, 5 ianuarie, la ora 14.00. Fenomene extreme se vor semnala până vineri, 6 ianuarie, la ora 12.00. ANM anunță intensificări ale vântului şi viscol la altitudini de peste 1700 m.
Fenomenele de iarnă se extind
”În intervalul menţionat, la munte vântul va avea intensificări, cu viteze de 70-90 km/h, iar în zona înaltă (la peste 1700 m), rafalele vor depăşi 100-120 km/h şi temporar va ninge viscolit. Local în Transilvania, temporar vor fi intensificări, cu viteze în general de 55-70 km/h. Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45-55 km/h, se vor semnala local şi în restul teritoriului”, conform meteorologilor.
În acelașți interval, la București vremea va fi caldă pentru această dată.
Cerul va fi temporar noros, iar în noaptea de miercuri spre joi (4/5 ianuarie) probabilitatea de formare a ceţii va fi ridicată.
”Vântul se va intensifica temporar pe parcursul zilei de joi (5 ianuarie) cu viteze la rafală de 40-45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade Celsius, iar în timpul dimineţilor se vor înregistra temperaturi cuprinse între 3 și 6 grade Celsius”, transmite ANM.