Violonista din Republica Moldova, Alexandra Conunova, a fost decorată cu titlul onorific de „Artist al Poporului”. Premiul a fost înmânat de președinta Maia Sandu, pe scena Sălii cu Orgă de la Chișinău.

„Este un titlu binemeritat, Alexandra este nu doar o mare artistă a poporului nostru, ea este admirată și dincolo de hotarele țării noastre.
I-am mulțumit din numele spectatorilor noștri pentru talentul său prin care ne aduce atâta bucurie, dar și pentru că sprijină tinerele talente din țara noastră prin fundația sa, Arta Vie. Este esențial pentru copiii noștri să aibă modele adevărate, să înțeleagă că, în afară de talent, marile scene ale lumii și ale vieții pot fi cucerite prin caracter, dedicație și multă, foarte multă muncă”, susține Maia Sandu printr-un mesaj postat pe Facebook.

Potrivit șefei statului, Alexandra Conunova este cu adevărat o minunată ambasadoare muzicală a țării noastre, așa cum sunt și mulți alți artiști din Republica Moldova care, prin talentul lor, ne integrează în marea cultură europeană.
