Astăzi, 24 martie, se face exact o lună de când Vladimir Putin a declanșat război în Ucraina în zorii zilei.
Președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a venit cu un mesaj în acest sens.
”24 martie – o lună de rezistență eroică a Ucrainei împotriva invaziei nemiloase a Federației Ruse. Deja de o lună ne apărăm.
Ei au crezut că ucrainenii se vor speria. Ei credeau că noi nu ne vom apăra. Ei au greșit. Ei nimic nu știu despre noi. Ei nu știu nimic despre libertate, despre cât ea este de importantă”, a remarcat acesta.
Zelenski a mai spus în adresarea sa că soldați ruși încă sunt foarte mulți pe teritoriul Ucrainei.
”Rusia scoate resurse umane, tehnică militară, rachete, avioane. Caută mercenari prin toată lumea. Oricare ticăloși care sunt gata să împuște în oameni”, a spus președintele.
Acesta a mai remarcat că soldații ruși nu se opresc doar la omoruri, aceștia distrug și infrastructura orașelor, iar cultura care a fost construită timp de ani de zile a fost nimicită în doar o lună.
sursa: www.stiri.md