„Suntem convinși că Rusia este o amenințare pentru întreaga Europă, și războiul din Ucraina este doar prima etapă din planurile Moscovei.” Asta spune președintele ucrainean, care s-a întânit sâmbătă, la Kiev, cu șefa Comisiei europene.
Ursula von der Leyen a anunțat că săptămâna viitoare Bruxelles-ul va finaliza avizul pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, transmite Protv.ro.
În acest timp, soldații ucrainenii transmit de pe front că au nevoie de și mai multe tunuri cu bătaie lungă, dar și de proiectile, pentru a riposta forțelor ruse.
Potrivit ultimei evaluări a Ministerului britanic al Apărării, forțele rusești care încearcă să încercuiască Severodonețk nu au reușit să avanseze în sudul orașului. Dar se dau lupte grele de stradă și, cel mai probabil, ambele părți au înregistrat un număr mare de victime.
Liderul autoproclamatei Republici Luhansk: Militarii ucraineni sunt în continuare în zona industrială a uzinei Azot, de unde bombardează orașul, așa că este imposibil să spunem că situația în Severodonețk este una calmă. Deocamdată, nu putem spune că oraşul este al nostru (al ruşilor, n.red.).
Pe mai multe fronturi, trupele Kievului sunt prinse de fapt într-un teribil “război de artilerie”, unde ruşii au un avantaj clar, în privinţa forţei de foc şi distanţei de la care pot lovi.Publicitate
Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene: Inamicul concentrează principalele resurse și pregătește trupele pentru o nouă ofensivă, în direcția orașului Sloviansk. Forțele ruse au înregistrat unele succese (în acea direcție).
Totuși ucrainenii încă rezistă și au reușite.
Kievul susține că Rusia ar fi pierdut peste de 32 de mii de soldați de începutul războiului. De partea cealaltă, aproximativ 10.000 de luptători ucraineni ar fi murit, potrivit principalului consilier al presedintelui Zelesnki.
CNN a obținut un interviu cu o tânără americană din Utah, are 21 de ani, una dintre puținele femei care servesc în legiunea străină din Ucraina. În unitatea ei, cei mai mulți sunt americani și germani. Doar un sfert aveau experiență militară, dar asta nu i-a descurajat să se avânte în luptă. Fata are pregătire de paramedic dar acum își face meseria … pe front!
Tânăra: Plouă, vreme mizerabilă… Urcam pieptiș pe coasta dealului, o pantă de 45 de grade. Și, dintr-odată, o uriașă bombă cu fragmentare, cred că la vreo 30 de metri în urmă… Pe toți ne-a lovit suflul exploziei, pe mine m-a aruncat spre lizieră.
Unul dintre soldații lor, un olandez, a fost ucis.
Tânăra: M-am ridicat și am început să alerg. Dar, în timp ce alergam, detonează o a doua bombă cu dispersie. Am reușit să-l tragem înspre copaci chiar când exploda a doua bombă, dar când am ajuns la el murise. A fost greu, foarte dur… Mai ales că mă gândeam că puteam fi eu în locul lui.
Președinta Comisiei europene, Ursula von der Leyen, a fost la Kiev, pentru a doua oară de la începutul invaziei, şi a discutat cu Volodimir Zelenski despre candidatura Ucrainei la Uniunea Europeană.
Ursula von der Leyen: Discuţiile de azi ne vor permite să finalizăm evaluarea noastră până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Zelenski: Suntem convinși că Rusia este o amenințare pentru întreaga Europă și războiul din Ucraina este doar prima etapă din planurile Moscovei.
Potrivit serviciilor de informaţii, Rusia ar fi epuizat stocurile de rachete de înaltă precizie, și se bazează pe stocurile mai vechi din perioada sovietică. Aceste bombardamente pot face multe victime în rândul civililor.
Pe de altă parte, condițiile din Mariupolul ocupat de ruși s-au deteriorat într-atâta încât este “risc uriaș să izbucnească epidemii de dezinterie și holeră”. Așa avertizează primarul exilat. Dar cel instalat de ruși, în replică, susține că nu s-a înregistrat niciun caz de holeră, în orașul din sud, bombardat luni în șir. La marginea orașului sunt imense cimitire, unde, pe majoritatea crucilor sunt doar … numere, nu și nume!
Între timp, continuă exodul refugiaților care fug de luptele din est. În fiecare zi pleacă trenuri pline.
Reporter Sky News: Sute și sute de oameni pleacă, în fiecare zi. Vin din satele și orașele de pe linia frontului, nu mai pot rămâne acasă. Bătrânii și cei în suferință sunt primii urcați în vagoane.
Voluntarii și-au riscat viețile pentru a-i aduce pe acești oameni din casele lor, de multe ori în plin bombardament.
Femeie: Spune-mi, ce ai fi făcut dacă erai în locul meu? Ai fi rămas acasă? Ce să fac? Ferestrele s-au făcut țăndări, zburau cioburi peste tot… Am muncit pentru tot ce aveam 30 de ani, ne-am făcut o casa, o terminasem până la urmă… S-a ales praful…
Totuși, dacă mulți fug acum din est, alți peste 2 milioane şi jumătate de ucraineni refugiați de la începutul războiului s-au întors în țara lor.