Vocea copiilor din Capitală se va face auzită prin intermediul Consiliul Consultativ al Copilului

Cu sprijinul UNICEF, municipalitatea a creat recent Consiliul Copiilor, o structură inovatoare formată din 20 de copii din serviciile sociale municipale ale Chișinăului. Inițiativa face parte din proiectul de asistență tehnică „Consolidarea Sistemului de Protecție a Copilului, Inclusiv a Serviciilor Adresate Copiilor” și este o platformă esențială prin care tinerii au oportunitatea de a participa activ în promovarea și apărarea propriilor drepturi, în special dreptul la familie, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Scopul principal al Consiliului Consultativ este de a face auzită vocea copiilor și de a-i implica în procesele de decizie din sistemul de protecție socială, prin care își pot exercita drepturile și își pot aduce contribuția la îmbunătățirea acestui sistem.

În cadrul primelor sesiuni, membrii Consiliului au avut ocazia să se cunoască și să descopere rolul acestei structuri în comunitatea lor. Aceștia au înțeles că participarea lor activă poate contribui semnificativ la îmbunătățirea sistemului de protecție socială și la dezvoltarea unui mediu mai sigur și mai incluziv pentru toți copiii.

De asemenea, implicarea celor patru voluntari ai Consiliului reprezintă un sprijin important pentru încurajarea participanților să ia parte activă în discuții și să își exprime opiniile. Această inițiativă se aliniază cu angajamentul DGPDC de a oferi tinerilor un cadru în care să își exercite drepturile și să învețe practicile democrației participative.

Prin intermediul Consiliului Consultativ al Copilului, copiii din comunitate pot deveni adevărați agenți ai schimbării, contribuind la dezvoltarea unei societăți mai echitabile și la consolidarea relațiilor cu instituțiile publice.

Postul Moldova 1, amendat cu 5.000 de lei pentru agitație electorală

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău, din 29 octombrie 2024, cererea de chemare în judecată depusă de Instituția Publică Compania  ”Teleradio-Moldova” împotriva Consiliului Audiovizualului (CA) a fost respinsă ca neîntemeiată. Furnizorul public național a contestat Decizia CA din 23 octombrie 2024, prin care postul TV a fost sancționat cu o amendă de 5 000 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 90 din Codul electoral (Reflectarea alegerilor de către instituțiile mass-media), informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Mai exact, potrivit Raportului CA cu privire la respectarea legislației electorale privind zilele de 19 și 20 octombrie 2024, atunci când agitația electorală este interzisă, examinat în ședința din 23 octombrie 2024, serviciul public media de televiziune „Moldova-1” a difuzat, pe 20 octombrie 2024, ora 10:00, un program în care a prezentat profilul celor 11 concurenți electorali conform buletinului de vot, prin prisma profesiei, funcțiilor pe care le-au deținut, afilierii și carierei politice, activității publice, implicării în diferite controverse, precum și a sloganului de campanie. În virtutea rigorilor legislative, autoritatea de reglementare a catalogat informațiile expuse drept agitație electorală.

Examinând temeinicia pretențiilor înaintate de reclamant, Curtea de Apel Chișinău a considerat justă concluzia Consiliului Audiovizualului. Or, legislatorul a reglementat în mod clar că agitația electorală se admite doar până în ziua de vineri, înainte de ziua votării. Mai mult, Curtea a reținut faptul că prezentarea profilului concurenților electorali, prin prisma profesiei acestora, funcțiilor, precum și a sloganului de campanie nu poate fi calificată altfel decât agitație electorală. Instanța de judecată a confirmat poziția membrilor CA, și anume că difuzarea informațiilor respective poate influența alegătorii în procesul de luare a deciziei cu privire la candidatul pe care să îl voteze.

Ținând cont de raționamentele instanței expuse supra, revendicările formulate de reclamant au fost respinse ca fiind lipsite de vreun temei, alegațiile acestuia purtând un caracter declarativ. Prin hotărârea sa, Curtea de Apel a concluzionat că CA, la emiterea actului administrativ contestat, a acționat cu bună-credință, în limitele legal stabilite și cu respectarea scopului pentru care i-a fost atribuit dreptul, nefiind identificate temeiuri pertinente de a anula decizia.

Precizăm că hotărârea Curții de Apel Chișinău a fost menținută de Curtea Supremă de Justiție, care a declarat inadmisibil recursul depus de Instituția Publică Compania „Teleradio-Modova”, astfel hotărârea devenind definitivă și irevocabilă.

Premierul Dorin Recean va anunța, în decembrie, cine sunt miniștrii care ar putea pierde mandatul

Republica Moldova. Până la sfârșitul anului, așa cum promitea președintele reales, Maia Sandu, unii miniștri ar putea pierde mandatul. Informația a fost confirmată pentru EuroNews România de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, scrie evz.ro.

Într-un interviu pentru presa română, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a anunțat că premierul Dorin Recean va face anunțuri importante în luna decembrie. Din informațiile oferite de Vodă reiese că, în noul an, vom avea o altă garnitură guvernamentală. Oficialul nu a dat însă detalii și nici nu a numit miniștrii care ar putea rămâne fără mandat.

„Premierul Recean care conduce Guvernul Republicii Moldova, la fel, a auzit acest mesaj politic venit de la președinta Sandu. În următoarea perioadă ne așteptăm ca prim-ministrul să ia deciziile de rigoare. Asta însemnând că până în luna decembrie urmează să avem cu siguranță aceste anunțuri legate de remanieri guvernamentale la Chișinău”, a declarat Vodă.

Vodă a declarat anterior că echipa guvernamentală este gata să se conformeze dacă aceste schimbări vor fi în beneficiul cetățenilor. Totodată, acesta a menționat că Dorin Recean este în proces de consultări.

„Am urmărit aceste declarații. Au fost făcute în cadrul dezbaterilor. A fost un angajament clar din partea unui candidat, care este șefa statului, de a avea schimbări în garnitura guvernamentală. Aceste lucruri au fost auzite inclusiv la Guvern. Premierul Recean va veni cu anunțuri de rigoare în momentul în care astfel de decizii vor fi luate, după consultările necesare”, a comentat Vodă.

În cadrul unor dezbateri la Moldova 1, Maia Sandu a declarat că nu exclude că până la sfârșitul anului curent vor fi făcute remanieri în echipa guvernamentală. Fără a da anumite nume, Sandu a menționat că unii funcționari s-au descurcat mai bine, alții mai rău.

„Da, am comis mai multe greșeli. Există oameni care s-au descurcat mai bine. Dar sunt oameni care s-au descurcat mai puțin bine. Da, cred că e nevoie să facem schimbări în echipa de guvernare. Am auzit în localități unde anume este nevoie de schimbări. Eu cred că acest lucru trebuie să se întâmple până la sfârșitul acestui an”, a declarat președintele reales.

Deși a admis că s-au comis greșeli, Sandu a menționat că intențiile echipei de guvernare au fost bune. Mai ales, în contextul în care trebuia să facă față mai multor crize.

Un bărbat de 30 de ani, prins beat criță la volan, a rămas fără mașină și riscă 125.000 de lei amendă

Polițiștii de patrulare au intervenit aseară, în jurul orei 23:40, în satul Visoca din nordul țării, pentru a opri un șofer suspectat că ar fi condus sub influența alcoolului, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Inspectorii au observat un Renault, care se deplasa neuniform prin localitate. După ce a fost oprit pentru verificări, șoferul, un bărbat de 30 de ani, locuitor al raionului Soroca, a fost supus testării alcoolscopice.
Aparatul Drager a indicat un nivel de alcool de 1,15 mg/l vapori în aerul expirat.

Mașina a fost ridicată și transportată la parcarea specială. Conducătorul auto este cercetat penal și riscă o amendă de până la 125.000 de lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce.

Postul Moldova 1, amendat cu 5.000 de lei pentru agitație electorală
Articolul anterior