Von der Leyen cere țărilor UE să stocheze mai multe gaze și să le împartă cu cele care au dependență mai mare de gazul rusesc

Ţările europene care nu depind de aprovizionarea cu gaze din Rusia trebuie să manifeste solidaritate faţă de cele care sunt forţate să facă eforturi pentru a le economisi din cauza riscului iminent de întrerupere a livrărilor, a spus luni şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen citată de digi24.ro.

„Nici chiar statele membre care aproape că nu achiziţionează gaze ruseşti nu pot scăpa de efectele unei potenţiale întreruperi a aprovizionării cu acestea pe piaţa noastră internă”, a declarat von der Leyen, înaintea unei reuniuni speciale a miniştrilor energiei din ţările blocului comunitar, planificată pentru marţi, relatează DPA, citată de Agerpres.

Economiile ţărilor din UE sunt strâns interconectate, a spus ea, subliniind că o criză a gazelor ar afecta fiecare stat membru într-o formă sau alta.

„De aceea este important ca statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate”, a afirmat von der Leyen.

Aceste declarații vin în urma criticilor exprimate de Spania şi Portugalia faţă de planul de urgenţă în materie de gaze propus de Comisie. Portugalia a calificat acest plan drept „nesustenabil” şi a declarat că consumul său de gaze este o „necesitate absolută”.

Planul Comisiei solicită tuturor statelor UE să îşi reducă în mod voluntar consumul de gaze cu cel puţin 15% între 1 august şi 31 martie, luându-se în calcul totodată eventualitatea unor reduceri suplimentare în cazul agravării crizei de gaze.

În pofida rezervelor exprimate de unele părţi, von der Leyen şi-a exprimat încrederea că propunerile Comisiei vor primi în cele din urma aprobarea tuturor statelor membre.

„Sunt sigură că miniştrii energiei sunt conştienţi de responsabilitatea lor”, a spus ea, adăugând că UE trebuie să creeze o „plasă de siguranţă” pentru a permite fiecărui stat să depăşească în deplină siguranţă următoarele două ierni.

Cel puţin 10 persoane au fost rănite de fulger, În Germania

Un fulger produs luni seară în oraşul Dresda din estul Germaniei a rănit zece persoane, dintre care patru au suferit răni grave, transmite marţi agenţia DPA citată de stirileprotv.ro.

Potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de pompieri, doi bărbaţi, în vârstă de 27, respectiv 30 de ani, au fost resuscitaţi cu succes după ce au suferit un stop cardiac.

Pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile şi a unei furtuni trecătoare care a afectat oraşul Dresda, un fulger a lovit grupul aflat pe malul fluviului Elba, la scurt timp după ora locală 17:00 (15:00 GMT).

Trei femei şi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 41 de ani au fost răniţi. Patru dintre aceste persoane au suferit răni grave.

Potrivit rapoartelor, toţi pacienţii au primit îngrijiri medicale de urgenţă şi au fost transferaţi la spitale din apropiere.

Poliţia a împrejmuit perimetrul şi a trimis un elicopter pentru a găsi alte eventuale victime.

Pompierii au transmis luni seara un apel către alte eventuale victime, nefiind exclusă posibilitatea ca şi alte persoane să fi fost afectate şi să fi plecat ulterior.

„Dacă prezentaţi simptome cum ar fi ritm cardiac accelerat, bătăi neregulate ale inimii, amorţeală sau furnicături la nivelul extremităţilor, vă rugăm să consultaţi imediat un medic!”, au avertizat pompierii.

Serviciul german de meteorologie din Leipzig a emis o avertizare de furtună puternică valabilă pentru unele zone ale Saxoniei. Pentru Dresda, a fost emisă o avertizare de furtună de nivelul doi din patru.

Poliţia a deschis o anchetă privind circumstanţele în care s-a produs acest accident.

Directoarea gimnaziului din satul Drochia s-ar fi strangulat în sala de sport a școlii. Localnicii și internauții, zguduiți de gestul femeii: ”Ce pildă a dat copiilor?”

Un sat întreg o deplânge pe directoarea școlii care a fost găsită strangulată în sala sportivă. „A fost o femeie foarte bună”, scrie tvn.md.

colaj foto: www.tvn.md

„Ce s-a întâmplat, directoarea de școală și-a făcut seama în școală. Așa tragedie unde s-a mai văzut, unde s-a mai văzut, din cale afară, se întâmplă poate în familii așa, da în școală în loc obștesc asta e ceva… ”

Directoarea Gimnaziului din satul Drochia a fost găsită strangulată în sală sportivă a instituției.

TRAIAN CIBOTARI, reporter TV Nord: „Ușile Gimnaziului „Dumitru Roman” din localitate au fost încuiate după tragedia de sâmbătă seara. Potrivit localnicilor, acestea vor rămâne închise toată săptămâna.”

Oamenii din sat au rămas șocați de cele întâmplate, ei nu-și pot explica de ce femeia a recurs la asemenea gest.

„Când a ieșit paznicul de la școală, eu numai am văzut că a pus mâinile în cap, da deodată nu știam ce s-a întâmplat. La un moment dat doamna aceea și cerea o sticlă cu apă să-i dea la fata ei, că plângea și leșina. Și ni s-a spus că și-a făcut seama. Zic, oi Doamne, nu ne-am așteptat așa la dânsa, nu ne-am așteptat, chiar e o tragedie și foarte tare.”

„Eu am lucrat mulți ani cu dânsa. Eu am fost fochist la școală. Eu cu dânsa am fost ca…, ea era ca fiica mea, așa când a venit aici de la Chișinău, așa ne-am…, cum eram tare bine cu dânsa, da ce a fost, ce s-a întâmplat, nu vă pot…”

„Ce a fost nu putem să spunem, nu putem să… Unul Dumnezeu știe ce a avut, nu a avut, nu putem. Era o femeie bună, nu era rea. Era foarte bună femeie, foarte bună.”

Și internauții sunt șocați. Aceștia s-au întrebat retoric ”Ce pildă a dat copiilor”. Unii au scris chiar și cine ar fi constrâns-o să facă acest gest.

Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

SVETLANA TALPĂ, ofițer de presă IP Drochia: „Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.”

Femeia de 38 de ani va fi înmormântată azi la Chișinău.

Un sat din stânga Nistrului, terorizat de vulpi. Se ascund în case abandonate și au pui

Satul Cioburciu din stânga Nistrului este invadat de cel puțin 300 de vulpi, scrie presa din regiune, citată de TV8.md. Potrivit acesteia, vulpile se ascund în case abandonate și au și pui.

Animalele se strecoară în hambare și fură găini, pui, inclusiv atacă pisici. Pe 19 mai ar fi furat 100 de găini din curtea preotului satului.

Animalele prădătoare pot fi observate și pe acoperișurile clădirilor din sat. 

PAS a decis cine va lupta pentru fotoliul de primar al Chișinăului din partea formațiunii la următoarele alegeri
Articolul anterior
Un vulcan din Japonia a erupt de două ori la interval de câteva ore: Autoritățile au emis un nivel ridicat de alertă
Articolul următor