Mărimea defalcărilor de la impozitul pe venit al persoanelor fizice care va rămâne în bugetul autorităților publice locale a fost majorată până la 100%. Un proiect de lege privind finanțele publice locale a fost votat de Parlament în prima lectură. Inițiativa care oferă o autonomie locală financiară a fost una dintre politicile inițiate în cadrul Bugetului Solidarității propus de fostul Guvern Sandu.


Tot astăzi deputații au votat un proiect de alternativă pentru modificarea Legii privind finanțele publice locale.
Acesta prevede că defalcările în bugetele locale de la impozitul pe venit al persoanelor fizice să se efectueze conform locului de domiciliu al acestora.
O altă prevedere rezidă în atribuirea a 50 la sută din veniturile colectate din impozitul pe venit al persoanelor juridice în calitate de defalcări pentru bugetele locale.
Cele două proiecte au fost comasate având în vedere că ambele vizează modificarea și/sau completarea mai multor acte din aceeași lege. Scopul proiectelor este fortificarea autonomiei financiare a autorităților publice locale prin creșterea veniturilor în bugetele acestora.
sursa: www.jurnal.md