Ziua Mondială a Curățeniei: Angajații de la Ministerul Mediului au curățat fâșia de acumulare de la Ghidighici

Angajații Ministerului Mediului, împreună cu colegii din instituțiile din subordine, au participat la acțiunile de salubrizare pe fâșia de protecție a lacului de acumulare Ghidighici, orașul Vatra, cu ocazia Zilei Mondiale a Curățeniei. Acțiunea se înscrie în campania „Ziua Mondială a Curățeniei 2023”, desfășurată de Ministerul Mediului împreună cu sectorul asociativ în perioada 1-16 septembrie în întreaga țară.

Acțiunile pot fi desfășurate până la sfârșitul lunii septembrie și au ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la eforturile Republicii Moldova și de a se alinia la obiectivele trasate de UE: zero poluare, economie circulară, management integrat al deșeurilor și promovarea prevenirii formării deșeurilor prin reducerea consumului excesiv, în favoarea reciclării deșeurilor. De asemenea, se urmărește creșterea gradului de conștientizare cu privire la modul în care gestionarea deșeurilor afectează ecosistemele naturale. În campania din acest an, Ministerul Mediului acordă o atenție deosebită stării râurilor mici și importanței de a menține malurile curate.

mediu.gov.md

„Mesajele principale distribuite în cadrul campaniei au fost reducerea consumului de plastic și colectarea separată a deșeurilor. Ministerul Mediului aduce sincere mulțumiri celor care s-au alăturat acestui eveniment prin participare și prin promovarea acțiunilor planificate. Astăzi, prin exemplu propriu, încercăm să demonstrăm că ne pasă de mediul înconjurător. Prin aceste acțiuni, am dorit să demonstrăm că împreună putem face o curățenie generală pe malurile lacurilor, râurilor mari și mici, la izvoarele din țară”, a declarat pentru reprezentanții mass-media Grigore Stratulat, secretar de stat al Ministerului Mediului.

mediu.gov.md

Peste 100 de primării și organizații non guvernamentale din mai multe localități s-au implicat activ în acțiuni de salubrizare, desfășurate pe întreg teritoriul țării.

mediu.gov.md

Ziua Mondială a Curățeniei este marcată anual în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Este una dintre cele mai mari acțiuni civice la nivel mondial, ce reunește milioane de voluntari, guverne și organizații din 191 de țări, care se solidarizează pentru a aborda provocările de mediu la nivel global și pentru a construi un viitor durabil.

mediu.gov.md

Evenimentul din acest an s-a înscris și în proiectul „Fii Piratul Plasticului”, implementat de către Centrul Național de Mediu și Centrul Republican „Gutta-Club”, cu susținerea financiară a Programului de granturi mici (SGP) al Global Environment Facility (GEF), implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, și co-finanțat de Guvernul Suediei.

mediu.gov.md

La acțiunea de astăzi au participat angajați ai Ministerului Mediului, Agenției de Mediu, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Agenției „Apele Moldovei”, Oficiului Național de Implementare a Proiectelor în domeniul Mediului, Serviciului Hidrometeorologic de Stat și de la alte instituții.

mediu.gov.md
mediu.gov.md

Oficial și în Moldova! Înscrierea la universitate se va face exclusiv online

În acest an, înscrierea la programele de licență și masterat din universități se va face exclusiv online. Ministerul Educației spune că acum se fac ultimele ajustări la softul e-Admitere – o platformă unică unde vor fi depuse dosarele. Candidații vor putea aplica la cel mult trei universități, scrie EuropaLibera.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Educației, pentru a participa la concursul de admitere, candidații vor trebuie să-și facă un cont online, unde vor introduce doar codul personal din buletinul de identitate.

„Sistemul va extrage datele din bazele deja existente, precum diploma de bacalaureat și notele din diplome. Se vor face excepții pentru candidații din stânga Nistrului. Ei vor trebui să anexeze și diploma, deoarece noi nu avem aceste informații”, a spus Europei Libere consultanta Direcției politici în domeniul învățământului superior, Tatiana Pașa.

În cazul în care candidații nu se vor descurca singuri, ei vor putea veni la universități, unde vor fi organizate centre de informare. „Noi ne dorim ca totul să decurgă bine, dar oricum ar putea să mai apară ceva, având în vedere că este primul an”, a precizat funcționara.

Dosarele pentru facultate trebuiau să fie depuse exclusiv online începând cu 2023, însă autoritățile spuneau atunci că universitățile și candidații încă nu sunt pregătiți, așa că anul trecut admiterea a avut loc în format mixt: electronic și fizic.

Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM), Viorel Bostan, spune că platforma comună de admitere va permite instituțiilor superioare de învățământ să gestioneze mai bine procesul de admitere.

„Candidatul nu aduce copia buletinului, dar introduce IDNP-ul și automat sunt generate toate datele. Nu aduce copia diplomei de absolvire, pentru că automat apare că studentul a luat BAC-ul, notele lui, reședința, părinții și chiar putem prelua fotografia lui din buletin”, explică Bostan.

El spune că UTM reușea să gestioneze fluxul de candidați și anii trecuți, pentru că are propriul site de admitere. Chiar dacă tinerii vor depune solicitările online, ei vor trebui să vină, ulterior, la universitate să aducă actele în original. De asemenea, ei pot veni la centrul de informare, dacă au anumite întrebări legate de specialități.

„Pentru că noi îi ajutăm să facă decizia corectă. Unii vin și habar nu au care e diferența dintre Contabilitate și Business și administrare sau Marketing, IT ori Inginerie”, a spus Bostan.

Rectora Universității Pedagogice „Ion Creangă”, Alexandra Barbăneagră, speră că, datorită platformei comune, procesul de admitere va fi simplificat.

„Acum se face o singură bază de date, care e a Ministerului Educației, și toate universitățile introduc datele. Vom vedea ce va fi, sperăm să fie mai ușor”, a precizat rectora.

Sistemul informațional unificat e-Admitere a costat peste 790.000 de dolari. Banii au fost alocați de Ministerul Educației în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldova”, finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare.

Admiterea în universitățile din Moldova începe, tradițional, la sfârșitul lunii iulie și se încheie în august.

ATENȚIE! O nouă escrocherie

Ministerul Finanțelor avertizează despre scrisori false transmise din numele instituției cu scop de înșelăciune, care se manifestă prin pretinsa solicitare de a achita impozitul pe venit, urmare a blocării unor transferuri financiare.

Ministerul Finanțelor informează publicul că nu a contactat și nu va contacta prin responsabilii săi persoane private în vederea solicitării unor asemenea acțiuni sau a datelor personale și/sau financiare.În cazul recepționării unor astfel de notificări, rugăm să informați imediat organele de drept și Ministerul Finanțelor, sau alte instituții vizate.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari

În anul 2024, Republica Moldova are, în total, 12 sărbători legale, iar cele mai multe sunt în luna mai, scrie evz.ro.

Luna mai aduce cinci zile libere pentru bugetari în Republica Moldova

Luna mai aduce cinci zile de sărbătoare oficială, iar agențiile guvernamentale nu vor avea program de lucru cu această ocazie.

Astfel, instituțiile guvernamentale vor avea zile libere pe 1, 6, 9 și 13 mai. De asemenea, bugetarii nu vor lucra nici în weekenduri, dacă nu se prevede altfel în program.

Unde este închis în zilele de sărbătoare

De exemplu, la  Poșta Moldovei, zilele de 1, 6, 9 și 13 sunt libere în toată țara. De asemenea, medicii de familie nu vor lucra, iar centrele de sănătate vor rămâne închise și în zilele de sărbătoare din 1, 6, 9 și 13 mai.

Și Inspectoratul General pentru Migrație este închis în cele patru zile, iar Agenția Servicii Publice, care este responsabilă cu emiterea documentelor, precum și alte agenții guvernamentale și majoritatea organizațiilor bugetare, vor avea zile libere 1, 6, 9 și 13 mai.

Care sunt sărbătorile din luna mai:

1 mai – Ziua Muncii (miercuri); 5 și 6 mai – prima și a doua zi de Paști (duminică și luni); 9 mai – Ziua Europei și Ziua de Comemorare a Victimelor celui de-al Doilea Război Mondial (joi); 13 mai – Radonița (Paștele Blajinilor), zi de pomenire (luni).

În Găgăuzia, încă o sărbătoare

În regiunea autonomă Găgăuzia, pe lista de sărbători legale se adaugă, în data de 6 mai, Sărbătoarea Hederlez (luni). Anul acesta însă, sărbătoarea specifică va coincide cu a doua zi de Paști.

În Republica Moldova există, potrivit legii în vigoare – pe lângă cele 104 zile libere regulate, adică sâmbete și duminici, într-un an bisect – 12 sărbători oficiale pentru care angajații din sectorul public au zile libere.

Dar, cum unele dintre sărbătorile legale cad sâmbătă sau duminică, anul acesta se va ajunge la un total de 113 zile libere pentru angajații bugetari. Astfel, în 2024, în Republica Moldova vor fi doar 253 de zile lucrătoare.

Un avion s-a prăbuşit în timpul unui exerciţiu în Italia. Un copil de 5 ani a murit
Articolul anterior
Festivalul Vinului Moldovei: 44 de crame şi mici producători din Republica Moldova și-au expus vinurile la București
Articolul următor