Ziua șampaniei: Află cum a apărut băutura celebră

Şampania este o băutură care a devenit asociată cu aniversările sau sărbătorile importante din viaţă. Fie că este vorba despre o absolvire a unei facultăţi sau de ieşirea la pensie, de promovarea în carieră sau de căsătorie sau de Revelion, şampania este nelipsită.

Șampania, din beciurile domnești în pahare | Digi24

În Statele Unite ale Americii ziua de 31 decembrie este dedicată acestei băuturi (#ChampagneDay), transmite G4media.

Şampania a apărut datorită călugărilor. Un călugăr aproape orb de la o mănăstire de lângă Epernay, din regiunea Champagne, din Franţa, este creditat pentru descoperirea procesului de fermentaţie al vinului şi legătura sa cu vremea (ierni reci şi primăveri călduroase). Ceea ce a părut la început a fi o greşeală s-a dovedi a fi un nou vin delicios. Anul era 1697, iar numele călugărului era Dom Pierre Perignon.

Există însă controverse şi în ceea ce priveşte originea vinului spumant. Unii specialişti susţin că procesul care transformă un vin în vin spumant a fost descoperit cu 35 de ani mai devreme, în 1662, în Cotswolds, Anglia. Naturalistul englez Christopher Merrett a lăsat însemnări despre procesul prin care producătorii de vin din Anglia adaugă zahăr în vinul lor pentru a obţine vin spumant.

Desigur că există însă o serie de diferenţe între şampanie şi vinul spumant şi nu este vorba doar despre locaţia din care provine respectiva băutură.

Cele patru tipuri de şampanie care există pe piaţă sunt produse în conformitate cu o serie de standarde foarte stricte. Cele patru tipuri de şampanie sunt diferenţiate între ele de partea regiunii Champagne de unde provin, precum şi de felul strugurilor folosiţi în procesul de producţie.

Care sunt diferenţele dintre şampanie, prosecco şi alte tipuri de vinuri spumante albe?

Strugurii folosiţi de producătorii de şampanie fac parte din varietăţi precum Pinot Noir, Chardonnay sau Pinot Meunier. Mai rar, sunt folosiţi struguri Pinot Gris sau Petit Meslie. Toţi aceşti struguri însă provin din regiunea franceză Champagne.

În 1891, prin Tratatul de la Madrid a fost restricţionată folosirea denumirii „Champagne”. Într-un efort pentru a-şi menţine controlul asupra folosirii numelui de regiune, francezii au încercat şi au reuşit să limiteze folosirea denumirii de şampanie doar la vinurile spumante care sunt produse în regiunea Champagne. Acest lucru avea să fie consfinţit şi prin Tratatul de la Versailles din 1919.

Cea mai scumpă sticlă de şampanie din lume s-a vândut în 2013.

Denumită „Gout de Diamants” (gustul diamantelor), această şampanie era îmbuteliată într-o sticlă cu eticheta făcută din aur alb pur şi un cristal Swarovski pur. Preţul de achiziţie: 2,07 milioane de dolari!

Alte lucruri mai puţin cunoscute despre şampanie: o sticlă obişnuită conţine până la 50 de milioane bule, iar dopul unei astfel de sticle, când este desfăcut, poate zbura cu viteza de până la 64 km/h.

În încheiere, redăm butada celebrei actriţe Bette Davis despre această băutură: „Vine un timp în viaţa oricărei femei când singurul lucru care mai ajută este o cupă de şampanie”.

Tânără moldoveancă de 24 de ani a fost ucisă de un tren în Spania

O cetățeancă a R.Moldova a murit, după ce a fost lovită de un tren. Tragedia ar fi avut loc la data de 6 ianuarie curent, în jurul orei 18:00, în orașul Alicante Spania, scrie pulsmedia.md.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că victima este o moldoveancă de 24 de ani. Cauza accidentului este, deocamdată, necunoscută, însă se presupune că tragedia s-a produs din cauza neatenției victimei.

Presa spaniolă scrie  că pe această porțiune de cale ferată au fost înregistrate mai multe accidente cu deces. Printre victime se numără pescari, turiști și simpli pietoni.

Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, bărbatul care a omorât-o cu cruzime pe Ana-Maria, tânăra din Orhei care era gravidă în luna a șasea

Judecătoria Orhei l-a condamnat, joi după-amiază, pe Gheorghe Cotorobai la detenție pe viață pentru omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani însărcinată în șase luni, în aprilie 2024. Sentința a fost pronunțată acum câteva minute, scrie tvrmoldova.md.

Bărbatul pledează nevinovat. El a spus că nu a cunoscut-o pe Ana-Maria și că în mașina sa era o altă persoană.

„Nici pe dânsa, nici pe prietenul ei, nici pe mama ei. Nu am avut de-a face cu dânsa. Nu o știu, nu am știut despre existența ei. În cadrul procesului penal s-au făcut multe falsificări. S-a vorbit despre încălțămintea nr. 44, eu port nr. 46. Semnătura de pe colet, ce s-a ridicat de la mine din gospodărie, nu este a mea”, a spus el. 

Omorul Anei-Maria, tânăra de 19 ani din Orhei, însărcinată în şase luni, a îngrozit o ţară întreagă. 

Potrivit procurorilor, pe 12 aprilie 2024, tânăra a urcat într-o maşină de ocazie la volanul căreia se afla Gheorghe Cotorobai. După ce a urcat în autoturism, fata a dispărut fără urmă. Ea fost căutată timp de o săptămână de sute de poliţişti, vânători şi voluntari.

După opt zile de căutări, tânăra a fost găsită fără suflare într-o pădure din raionul Teleneşti, în apropierea casei învinuitului Gheorghe Cotorobai. 

Bărbatul este un fost angajat al Administraţiei Penitenciarelor. El a fost eliberat din funcţie după ce o comisie medicală a decis că nu este apt pentru lucru. 

Doi părinți din Ocnița au vrut să-și lase copiii fără banii de la colindat pentru a achita facturile. Fiind beat tatăl și-a rănit fiul cu un cuțit

Un copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost rănit cu un cuțit de către tatăl său care ar fi vrut să-l lase fără banii adunați din colindat. Cazula avut loc în după-amiaza zilei de ieri, 8 ianuarie, în jurul orei 15:25, în orașul Ocnița, scrie pulsmedia.md.

Astfel, doi părinți ar fi insistat ca copiii acestora, un băiat de 16 ani și o fată de 13 ani, să le dea banii adunați din colindat, pentru a contribui la achitarea facturillor pentru serviciile comunale.

Băiatul ar fi refuzat să le dea banii, iar tatăl acestuia, un individ în vârstă de 47 de ani l-a amenințat și l-a dat afară din casă. Adolescentul ar fi luate telefonul și a vrut să sesizeze poliția despre acest caz, însă tatăl său înarmat cu un cuțit s-a năpustit asupra acestuia și l-a rănit cu cuțitul la mână în timp ce încerca să-l deposedeze de telefon.

La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, care a stabilit că minorul are o plagă nepenetrantă la mână și i s-a acordat ajutorul medical.

Medicii au alertat poliția despre acest caz. Ambii părinți au fost testați cu apartaul Drager, iar rezultatele au arătat că cei doi părinți erau în stare de ebrietate, unul avea concentrație de 1,18 mg/l, iar altul 1,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Totodată, păe numele bărbatului a fost aplicat un ordin de restricție, iar cei doi copii au fost luați din familie și duși la rude.

Miliarde de oameni de pe tot globul se pregătesc să întâmpine anul 2023 cu primul Revelion fără restricţii, după doi ani de pandemie
Articolul anterior
Video! Experimentul făcut de pompieri care arată cât de periculoase sunt petardele: „Urmăriți imaginile și explicați-le copiilor dumneavoastră”
Articolul următor