8 semne ale cancerului care te pot pune în gardă

E trist că majoritatea oamenilor nu au suficientă putere pentru a sta departe de bolile moderne. E mult mai ușor să previi decât să tratezi. Iar dacă ne-am ghida după anumite semne ale cancerului, probabil că numărul deceselor ar fi cu mult mai mic.

separator

8 semne ale cancerului care te pun în gardă

Pentru a defini ceea ce noi numim semn, este de ajuns să spunem că acesta este un semnal de alarmă declanşat de către simţuri. De exemplu, un medic îţi poate spune în funcţie de mărimea unei aluniţe dacă este cancerigenă sau nu. Dar un simptom nu este întotdeauna vizibil. Trebuie comunicat pentru a se lua măsuri la timp. Dr. Daniela Iancu, specialist Oncoforte, a realizat o listă cu 8 semne care îţi indică faptul că ai putea suferi de cancer.

#1. Un nodul dub piele

Corpul îl oferă în cazul cancerului mamar, la o autoexaminare prin palpare. Schimbările se produc în timp. Aşa că medicii recomanda o atenţie sporită în cazul femeilor. Care pot face acest test ridicând mâna şi îndoind antebraţul spre spate, în timp ce cu mâna cealaltă palpează sânul.

#2. Mâncărime pe piele

Cancerul, în forme de debut, este tratat de organism ca o infecție bacteriană. Cu care organismul nostru se lupta până când cedează. Leucocitele se ocupă de anihilarea micro-organismelor. Din acest motiv, fluxul sanguin creşte în zona respectivă şi chiar se poate încălzi sau îşi poate schimba culoarea, provocând mâncărimi.

#3. Răni care se vindecă greu

Dacă ai la nivelul pielii o zgârietură sau o rană al cărei proces de vindecare durează prea mult, poate ar trebui să vezi un medic pentru că sunt şanse mari că celulele tumorale să îţi fi invadat corpul. Pentru început, este recomandat un test de sânge.

#4. Probleme la digestie sau pierderea poftei de mâncare

În cazul în care sistemul imunitar este slăbit, absorbţia nutrienților este aproape zero, deci corpul nu se mai hrăneşte corespunzător. De asemenea, pofta de mâncare scade în cazul înmulţirii celulelor canceroase în organism.

#5. Schimbări la nivelul intestinului gros

Prezenţa sângelui în materiile fecale este un semnal de alarmă pentru cancerul de colon şi necesită investigaţie imediată.

#6. Schimbări la nivelul urinei

Vezica urinară ar trebui să funcţioneze în mod normal. Orice schimbare legată de consistenţă, miros, culoare, prezenţa unei spume sau chiar a sângelui sunt semne ce trebuie discutate în cabinetul unui doctor, pentru că pot anunţa invadarea corpului cu celule canceroase.

#7. Sângerarea în afară menstruaţiei

Sângerarea în afară ciclului menstrual nu este tocmai un semn de sănătate. Orice secreţie însoţită de sânge, fie că provine din uter sau din mamelon trebuie examinată atent.

#8. Schimbarea vocii

Acesta este un prim semn în ceea ce priveşte instalarea cancerului de laringe. O scădere a intensităţii vocii reprezintă un semnal de alarmă ce ar trebui să te trimită la un control de specialitate. De asemenea dacă apare o tuse ciudată care nu este provocată de o simplă răceală, va trebui să începi să faci investigaţii.

Corpul uman este un sistem viu care comunica foarte eficient cu mediul exterior, însă depinde de noi cât de bine înţelegem ce are să ne spună. Este greşit să tratăm după ureche unele boli, pentru că tratate necorespunzător se pot dezvolta în complicaţii. Aşa cum în natură furtuna este anunţată de nori şi tunete, aşa funcţionează şi organismul uman, anunţând diferite afecţiuni apărute.

Sursa

De ce răcim atât de des: Virusurile le dau bătăi de cap cercetătorilor

De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente. Un studiu recent sugerează o posibilă legătură între diversificarea virusurilor pe Pământ și radiațiile cosmice provenite de la supernove antice, scrie evz.ro.

De ce răcim mai des și sunt virusurile mai rezistente

Conform cercetărilor efectuate de Caitlyn Nojiri de la Universitatea din California Santa Cruz, acum aproximativ 2,5 milioane de ani, în perioada în care o supernovă ar fi emis raze cosmice care au ajuns pe planeta noastră, diversitatea virusurilor în Lacul Tanganyika a cunoscut o creștere semnificativă.

Radiațiile cosmice generate de exploziile de supernove ar putea influența procesele de pe planetă, chiar dacă viața continuă să evolueze independent de acestea. Sistemul solar nostru se află într-o regiune cunoscută sub numele de Bula locală, caracterizată printr-o densitate stelară scăzută.

Zona în care se află sistemul solar a fost generată de mai multe explozii de supernove, evenimente care au intensificat semnificativ radiațiile care au ajuns pe Pământ. Echipa condusă de Nojiri a extras carote din sedimentele marine pentru a căuta urme de fier-60, un izotop produs în urma exploziilor de supernove, care ajunge pe Pământ atunci când traversează norii de resturi stelare.

Ce au descoperit cercetătorii

Analizând datele, cercetătorii au identificat două perioade distincte în care s-au depus fier-60: una cu aproximativ 6,5-8,7 milioane de ani în urmă și alta cu 1,5-3,2 milioane de ani în urmă. Studiul a corelat vârful de fier-60 din perioada mai recentă cu o explozie de supernovă provenind probabil dintr-un grup stelar specific, Scorpius-Centaurus sau Tucana-Horologium.

Oamenii de știință au făcut simulări pentru a analiza impactul exploziei de supernovă asupra Pământului, concluzionând că planeta noastră a fost expusă radiațiilor cosmice intense timp de aproximativ 100.000 de ani.

Interacțiunea dintre evenimentele cosmice și Terra

Experimentele ulterioare sugerează că aceste radiații ar putea influența ADN-ul, având un potențial efect asupra evoluției.

Chiar dacă nu există dovezi directe care să lege diversificarea virusurilor de radiațiile provenite de la supernova, cercetările au documentat o creștere a diversității acestor microrganisme în perioada respectivă. Acest studiu subliniază interacțiunea complexă dintre evenimentele cosmice și dezvoltarea vieții pe Terra.

Babesioză, o boală parazitară periculoasă, confirmată pentru prima dată în R. Moldova

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui caz de import de babesioză (boală parazitară transmisă prin intermediul căpușelor), în Republica Moldova, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Cazul a fost confirmat în Laboratorul Național de Referință în Infecții Asociate Asistenței Medicale și Rezistența la Antimicrobiene, Infecții Bacteriene și Parazitoze al ANSP, la o femeie originară din Irlanda, cu reședința temporară în Republica Moldova.

Persoana, în vârstă de 38 de ani, prezenta simptome precum febră, frisoane, slăbiciune generală, cefalee și dureri musculare. În rezultatul anchetei epidemiologice, s-a stabilit că, în luna ianuarie, aceasta s-a aflat timp de două săptămâni într-o țară africană. Babesioza poate evolua asimptomatic, iar în cazurile în care este prezentă o simptomatologie, aceasta nu este specifică și este necesară excluderea altor posibile cauze. Deoarece bolnava a acuzat simptome caracteristice malariei și, luând în considerare că s-a aflat într-o țară endemică la această boală, inițial, femeia a fost diagnosticată cu malarie. În legătură cu aceasta, probele de sânge au fost expediate în laboratorul ANSP pentru confirmarea diagnosticului primar. În rezultatul investigației, s-a stabilit că este un caz de babesioză.

În prezent, femeia beneficiază de tratament, starea ei fiind satisfăcătoare.

Menționăm că acesta este primul caz de babesioză înregistrat pe teritoriul țării.

Boala este o zoonoză caracteristică pentru animale, dar care poate afecta și oamenii. Este cauzată de paraziți din familia Babesia, ce atacă celulele roșii ale sângelui și transmisă prin intermediul căpușelor. Majoritatea cazurilor umane de babesioză au fost raportate în Statele Unite ale Americii, Europa, Asia și Australia.

Pentru a stabili diagnoza, se examinează frotiurile de sânge în scopul detectării prezenței parazitului Babesia în interiorul globulelor roșii. Deoarece aspectul parazitului este foarte asemănător cu Plasmodiul falciparum, adesea acesta este confundat cu ultimul, boala fiind greșit considerată drept malarie tropicală. La fel, pentru diagnostic, pot fi utilizate testele serologice și moleculare.

Boala începe să se manifeste la câteva săptămâni, sau chiar luni de la momentul molipsirii, prin febră, oboseală, frisoane, transpirație, dureri de cap, dureri musculare, dureri articulare, pierderea poftei de mâncare.

Tratamentul pentru babesioză implică o combinație de antiprotozoice, antibiotice și medicamente antimalarice.

Măsurile de prevenție includ:

  • evitarea expunerii la căpușe – aceste insecte se găsesc cel mai frecvent în zone cu vegetație abundentă, precum pădurile, zonele cu iarbă înaltă și tufișurile; dacă locuiți sau petreceți timp în astfel de zone, încercați să vă deplasați pe potecile bine amenajate și să evitați contactul cu vegetația deasă;
  • purtarea de haine care acoperă pielea și utilizarea unui repelent pentru căpușe – dacă totuși nu puteți evita zone precum cele descrise mai sus, asigurați-vă că purtați îmbrăcăminte adecvată (pantaloni lungi, bluze cu mâneci lungi) și că aplicați pe piele un repelent pentru insecte;
  • verificarea cu atenție a corpului după fiecare ieșire în aer liber – căpușele pot fi extrem de dificil de observat și este important să inspectați cu atenție scalpul, gâtul, axilele, zonele inghinale și în spatele genunchilor; nu ezitați să cereți ajutorul unei alte persoane pentru verificarea zonelor greu accesibile;
  • îndepărtarea corectă și rapidă a căpușelor – în cazul în care găsiți o căpușă pe corp, trebuie să o eliminați cât mai curând posibil; folosiți o pensetă cu vârf ascuțit pentru a apuca căpușa cât mai aproape de piele și trageți drept în sus; după eliminarea căpușei, dezinfectați zona mușcăturii cu alcool.

ANSP recomandă, în cazul când reveniți dintr-o călătorie din zone tropicale și prezentați semne de boală, evitați autotratamentele și adresați-vă la medic!

Adevărul despre plicurile de ceai: Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Plicurile de ceai conțin sute de urme genetice de la gândaci, păianjeni sau muște, spune un studiu realizat în Germania. De exemplu, într-un singur plic de ceai verde cercetătorii au descoperit rămășițe de la 400 de specii, scrie digi-world.tv.ro.

La fel cum oamenii lasă urme de salivă sau de piele peste tot pe unde merg, așa fac și aceste specii. Oamenii de știință germani au analizat 40 de probe de ierburi uscate găsite la vânzare în magazine: mușețel, ceai verde, mentă și chiar pătrunjel. Și au descoperit rămășițe de la 1.200 de specii diferite. Adunate, peste 3.200 de nevertebrate.

Printre ele se numără muște, purici, păianjeni, gândaci sau fluturi. Toate acestea s-au așezat ori au consumat din frunze înainte să fie culese, se arată în studiu.

Plantele au fost uscate fără să fie spălate și apoi mărunțite, iar probele de ADN s-au împrăștiat peste toată cantitatea de ceai. Experții spun că din urmele găsite pot să afle informații esențiale despre locul în care au fost crescute plantele și dacă au fost tratate cu pesticide, precum și despre relația dintre plante și insecte.

Minus 17 kg și premiul mare a obținut finalista celei de-a 5-a ediții ”Galina Tomaș îți cumpără kg”
Articolul anterior
Când devine periculoasă muşcătura de căpuşă?
Articolul următor