Alege să-ți aduci bebelușul pe lume în siguranță! Ce conțin pachetele de naștere la Repromed

Alegerea maternității și a medicului care va monitoriza sarcina și va asista nașterea – reprezintă principalele preocupări ale unei gravide. Și asta pentru că orice viitoare mamă își dorește ca în ziua nașterii să se simtă în deplină siguranță, încurajată și susținută emoțional de către o echipă medicală cu experiență, într-un mediu confortabil, modern, dotat cu echipamente de ultimă generație. Ei bine, Maternitatea Repromed le are pe toate și te așteaptă cu drag pentru a trăi împreună cele mai frumoase emoții ce pot exista – de venire pe lume a unei noi vieți.

În cei aproape patru ani de activitate, în jur de 3000 de bebeluși s-au născut la Maternitatea Repromed. Mii de mămici fericite au trăit aici experiențe unice. Multe au și revenit, pentru a-și naște cei de-ai doilea copilași. Două dintre ele sunt Loredana Lavric și Ana-Maria Andrievici.

„Fac parte din categoria celor cărora le este frică până și de o injecție. Aici, însă, m-am simțit foarte liniștită. M-am încrezut în profesionalismul medicilor și atât prima, cât și a doua oară, totul a fost perfect. Am optat pentru un pachet de naștere, pentru că acesta mi-a oferit confortul de a face toate investigațiile, analizele și consultațiile necesare în aceeași instituție medicală, la doar câțiva pași distanță”, menționează Loredana, mamă a două fetițe.

„Atât prima, cât și a doua oară, la recomandarea medicului meu, Dr. Vadim Scarlat, am optat pentru nașterea prin operație cezariană, atât pentru siguranța mea, cât și a copiilor mei. Cel mai mult am fost încântată de recuperare. La doar câteva ore de la intervenția chirurgicală, eram deja în picioare, iar peste o săptămână, făceam plimbări și tot felul de treburi casnice. Totodată, din punct de vedere estetic, practic nu a rămas nicio urmă. Cu siguranță, dacă voi mai naște, atunci doar la Maternitatea Repromed”, spune Ana-Maria, mamă a doi copii.

Dacă îți dorești să naști la Maternitatea Repromed, trebuie să știi că medicii obstetricieni-ginecologi care monitorizează și asistă nașterile sunt:

  • Dr. Vadim Scarlat, cu o experiență de 22 ani în domeniu;
  • Dr. Elena Parpauț, cu o experiență de 22 ani în domeniu;
  • Dr. Natalia Burgoci, cu o experiență de 15 ani în domeniu.

Maternitatea Repromed oferă două pachete de naștere. Este vorba despre Pachetul de naștere naturală și Pachetul de naștere cezariană. Printre facilitățile și serviciile medicale incluse sunt:

  • Consultația medicului obstetrician-ginecolog și a medicului anesteziolog (în cazul anesteziei epidurale) înainte de naștere sau operație cezariană
  • Spitalizarea 24-48 de ore după naștere
  • Investigații de laborator prenatale (la indicația medicului)
  • ECG (la indicația medicului)
  • Cardiomonitoring fetal (la indicația medicului)
  • USG – ecografie transabdominală trim. III, după 37 săptămâni de sarcină; doplerometria fetoplacentară (la indicația medicului)
  • Anestezie epidurală în travaliu (la indicația medicului)
  • Seturi sterile pentru mamă și făt în travaliu, scutece, set de îngrijire a nou-născutului, etc.
  • Medicamente necesare (la indicația medicului)
  • Terapie intensivă neonalată
  • Investigații de laborator pentru copil, în perioada spitalizării
  • Vaccin copil: BCG și hepatita B
  • Alimentație zilnică (4 mese pe zi), adaptată la necesitățile în perioada de lactație
  • Spitalizare în saloane confortabile, dotate cu: buton de alarmă pentru chemarea asistenței medicale, disponibil 24/7; prosoape și seturi de pat, săpun și gel de duș, TV, Wi-Fi.

Departamentul Maternitate din cadrul Spitalului Repromed+ este dotat cu trei săli de naștere de ultimă generație și o sală pentru intervenții cezariene, conectată la cea mai performantă secție de terapie intensivă neonatologică din sectorul medical privat. Totodată, există saloane separate, unde proaspetele mame beneficiază de toate condițiile pentru îngrijirea nou-născuților.

O naștere sănătoasă înseamnă confort și asistență permanentă! Alege să-ți aduci bebelușul pe lume într-o maternitate modernă! Pentru a afla mai multe detalii despre pachetele de naștere disponibile în cadrul Maternității Repromed, apelează 022 955 500 sau accesează www.repromed.md. Ne găsești și pe pagina de Facebook – Maternitatea Repromed.

Atenție la semnele de accident vascular cerebral: Fiecare minut contează

Reacția rapidă în caz de accident vascular cerebral (AVC) poate salva vieți și reduce efectele pe termen lung. Este esențial să recunoști simptomele unui AVC și să acționezi imediat, sunând la 112. Iată care sunt semnele critice ale unui AVC, cum le poți recunoaște și ce poți face pentru a preveni un astfel de eveniment, scrie clicksanatate.ro.

Un accident vascular cerebral apare atunci când alimentarea cu sânge către o parte a creierului este blocată, ceea ce poate duce la pierderea funcțiilor creierului. Fiecare minut contează; când cineva suferă un AVC, milioane de celule nervoase sunt afectate în fiecare minut. Cu cât se primește mai repede tratament, cu atât cresc șansele de recuperare și scad riscurile de invaliditate permanentă sau deces.

Semnele cheie – acronimul FAST

Pentru a-ți aminti simptomele principale ale unui AVC, folosește acronimul FAST:

1.  Face (Față) – Observi că o parte a feței este lăsată? Este dificil să zâmbească sau să-și controleze complet fața?

2.  Arms (Brațe) – Poate ridica ambele brațe fără probleme? Sau unul dintre brațe pare slab sau amorțit și nu poate fi ținut ridicat?

3.  Speech (Vorbire) – Vorbește clar? Persoana poate avea dificultăți de a articula cuvintele sau poate părea confuză.

4.  Time (Timp) – Dacă observi oricare dintre aceste semne, este vital să suni 112 fără întârziere.

Alte semne care pot indica un AVC

Pe lângă semnele FAST, alte simptome ale unui AVC includ:

  • Pierderea bruscă a forței într-o parte a corpului, inclusiv în picioare
  • Probleme bruște de vedere la unul sau ambii ochi
  • Pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege
  • Confuzie și pierderi de memorie
  • Dureri severe de cap apărute brusc
  • Amețeală sau pierderea echilibrului

Mulți oameni nu sună la ambulanță pentru că așteaptă să vadă mai multe simptome sau cred că acestea nu par grave. Cu toate acestea, chiar și un singur semn de AVC poate fi un semnal de alarmă. De exemplu, dacă vezi că cineva nu poate zâmbi normal, e posibil să nu crezi că este o urgență, dar este esențial să acționezi imediat.

Cum poți preveni un AVC

Deși un AVC poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă, există câțiva pași simpli pentru a-ți reduce riscul:

  • Renunță la fumat
  • Fii activ fizic
  • Limitează consumul de alcool
  • Adoptă o dietă sănătoasă și menține o greutate normală
  • Fă controale regulate, mai ales după 40 de ani, pentru a detecta afecțiuni care pot crește riscul de AVC, cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat și diabetul.

Fiecare minut contează

Accidentele vasculare cerebrale pot avea consecințe devastatoare, dar recunoașterea semnelor și acționarea rapidă pot face diferența. Indiferent dacă ești acasă, la muncă sau afară, dacă vezi semnele unui AVC la tine sau la cineva apropiat, sună imediat la 112.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

Tragedie în Afganistan pe cel mai înalt drum de pe planetă. 19 oameni au murit după explozia unui camion plin cu benzină
Articolul anterior
Autoritățile au lansat campania „De sărbători, Moldova te așteaptă acasă”
Articolul următor