Boala care ar urma să ucidă în jur de 40 de milioane de oameni până în 2050: O amenințare semnificativă pentru sănătatea globală

Boala care va lua 40 de miliaone de vieți până în 2050. OMS o consideră una dintre cele mai importante amenințări la nivel mondial pentru sănătatea publică și dezvoltare, care a contribuit la 1,27 milioane de decese la nivel global în 2019, scrie doctorulzilei.ro.

Numărul deceselor cauzate de „super-bacteriile” rezistente la medicamente ar urma să crească cu circa 50% , comparativ cu 2019, a arătat un studiu. recent.

Rezistența antimicrobiană apare atunci când infecțiile devin dificil de tratat, deoarece agentul patogen care provoacă infecția se adaptează la antibiotice din cauza utilizării excesive și a utilizării lor greșite.

Boala care ar urma să ucidă în jur de 40 de milioane de oameni până în 2050

În cel mai recent studiu publicat în The Lanchet, cercetătorii de la Global Research on Antimicrobial Resistance Project, Institute for Health Metrics and Evaluation și alte instituții au prezentat prima evaluare cuprinzătoare a poverii globale a rezistenței antimicrobiene din 1990 până în 2021 și au proiectat-o ​​până în 2050.

„Medicamentele antimicrobiene sunt una dintre pietrele de temelie ale asistenței medicale moderne, iar creșterea rezistenței la acestea este un motiv major de îngrijorare. Aceste constatări evidențiază faptul că rezistența la antimicrobiene este o amenințare semnificativă pentru sănătatea globală de decenii și că această amenințare este în creștere.

Înțelegerea modului în care tendințele în decesele antimicrobiene s-au schimbat de-a lungul timpului și modul în care este probabil să se schimbe în viitor, este vital pentru a lua decizii informate pentru a ajuta la salvarea de vieți”, a declarat autorul studiului, dr. Mohsen Naghavi, într-un comunicat de presă.

În cadrul studiului, cercetătorii au estimat decesele și bolile atribuite rezistenței antimicrobiene pentru 22 de agenți patogeni, 84 de combinații de agenți patogeni-medicamente și 11 infecții în 204 țări și teritorii, între 1990 și 2021.

Ei au remarcat apoi o tendință interesantă:

  • o scădere a deceselor cauzate de rezistența la antimicrobiene cu aproximativ 50% în rândul copiilor mai mici de 15 ani;
  • o creștere a acestora cu peste 80% în rândul adulților de 50 de ani și peste.

Grupa de vârstă cea mai impactată

Potrivit rezultatelor studiului, Asia de Sud, America Latină și Caraibe sunt „super-regiuni cu cea mai mare rată a mortalității de rezistență la antimicrobiene pentru toate vârstele în 2050”. După analizarea diferitelor grupe de vârstă, cel mai mare impact a fost observat în rândul celor de 70 de ani și peste.

Cu toate acestea, cu un acces îmbunătățit la îngrijiri medicale și antibiotice, un total de 92 de milioane de vieți ar putea fi salvate între 2025 și 2050, au observat cercetătorii.

Atenție la semnele de accident vascular cerebral: Fiecare minut contează

Reacția rapidă în caz de accident vascular cerebral (AVC) poate salva vieți și reduce efectele pe termen lung. Este esențial să recunoști simptomele unui AVC și să acționezi imediat, sunând la 112. Iată care sunt semnele critice ale unui AVC, cum le poți recunoaște și ce poți face pentru a preveni un astfel de eveniment, scrie clicksanatate.ro.

Un accident vascular cerebral apare atunci când alimentarea cu sânge către o parte a creierului este blocată, ceea ce poate duce la pierderea funcțiilor creierului. Fiecare minut contează; când cineva suferă un AVC, milioane de celule nervoase sunt afectate în fiecare minut. Cu cât se primește mai repede tratament, cu atât cresc șansele de recuperare și scad riscurile de invaliditate permanentă sau deces.

Semnele cheie – acronimul FAST

Pentru a-ți aminti simptomele principale ale unui AVC, folosește acronimul FAST:

1.  Face (Față) – Observi că o parte a feței este lăsată? Este dificil să zâmbească sau să-și controleze complet fața?

2.  Arms (Brațe) – Poate ridica ambele brațe fără probleme? Sau unul dintre brațe pare slab sau amorțit și nu poate fi ținut ridicat?

3.  Speech (Vorbire) – Vorbește clar? Persoana poate avea dificultăți de a articula cuvintele sau poate părea confuză.

4.  Time (Timp) – Dacă observi oricare dintre aceste semne, este vital să suni 112 fără întârziere.

Alte semne care pot indica un AVC

Pe lângă semnele FAST, alte simptome ale unui AVC includ:

  • Pierderea bruscă a forței într-o parte a corpului, inclusiv în picioare
  • Probleme bruște de vedere la unul sau ambii ochi
  • Pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege
  • Confuzie și pierderi de memorie
  • Dureri severe de cap apărute brusc
  • Amețeală sau pierderea echilibrului

Mulți oameni nu sună la ambulanță pentru că așteaptă să vadă mai multe simptome sau cred că acestea nu par grave. Cu toate acestea, chiar și un singur semn de AVC poate fi un semnal de alarmă. De exemplu, dacă vezi că cineva nu poate zâmbi normal, e posibil să nu crezi că este o urgență, dar este esențial să acționezi imediat.

Cum poți preveni un AVC

Deși un AVC poate lovi pe oricine, indiferent de vârstă, există câțiva pași simpli pentru a-ți reduce riscul:

  • Renunță la fumat
  • Fii activ fizic
  • Limitează consumul de alcool
  • Adoptă o dietă sănătoasă și menține o greutate normală
  • Fă controale regulate, mai ales după 40 de ani, pentru a detecta afecțiuni care pot crește riscul de AVC, cum ar fi hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat și diabetul.

Fiecare minut contează

Accidentele vasculare cerebrale pot avea consecințe devastatoare, dar recunoașterea semnelor și acționarea rapidă pot face diferența. Indiferent dacă ești acasă, la muncă sau afară, dacă vezi semnele unui AVC la tine sau la cineva apropiat, sună imediat la 112.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

#stilunic – Doina Chiorescu:”Azi spun tot adevărul despre dicția Nicoletei!”v
Articolul anterior
Italia vea să castreze chimic violatorii și pedofili
Articolul următor