Cancerul pulmonar, cunoscut în termeni medicali drept carcinom bronho-pulmonar, se dezvoltă în celulele din plămân care prezintă o creștere anormală și se înmulțesc, ceea ce duce la apariția unui nodul sau a unei tumori. Acest tip de cancer este cel mai întâlnit în rândul bărbaților (după cancerul de prostată) și al treilea cel mai întâlnit în rândul femeilor (după cancerul de sân și cel de colon și rect). La nivel mondial, cancerul de plămân provoacă peste 1,6 milioane de decese.
Deşi acest cancer este considerat în mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, un procent surprinzător de 15-20% din cancerele pulmonare nou diagnosticate apar la persoane care nu au fumat niciodată, multe dintre acestea având între 40 şi 50 de ani, transmite News.ro.
Gazul radon: principala cauză de creștere a numărului de cazuri de cancer pulmonar la nefumători
Specialişti din Statele Unite spun că această creştere îngrijorătoare a numărului de cazuri de cancer pulmonar la nefumători este probabil legată de expunerile mari şi pe termen lung la gazul radon.
Acest gaz incolor şi inodor este emis prin descompunerea materialelor radioactive care se găsesc în mod natural în solul din întreaga lume.
Radonul poate intra în case prin crăpăturile din podele, pereţi şi fundaţie. Când se acumulează în interior, radonul poate deveni o problemă de sănătate serioasă. Inhalarea acestuia poate creşte riscul de cancer pulmonar.
Gazul poate să persiste şi să se acumuleze în casele şi în plămânii oamenilor în mod silenţios, în absenţa unui test de depistare a acestuia.
Într-un studiu publicat în 2009, cercetătorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) au arătat că radonul este cauza principală pentru 15% dintre cazurile de cancer pulmonar din lume.
Agenţia Internaţională pentru Studiul Cancerului (IARC) clasifică radonul ca fiind principalul agent de mediu cancerigen pentru populaţie.
La rândul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii numeşte radonul ca fiind principala cauză de cancer pulmonar în rândul nefumătorilor, respectiv a 2-a cauză de risc pentru fumatori, şi estimează că provoacă între 3% şi 14% din toate cancerele pulmonare dintr-o ţară, în funcţie de nivelul mediu naţional de radon şi de prevalenţa fumatului. Ca atare, combinaţia dintre expunerea la radon şi fumat este extrem de toxică pentru plămâni.
În Statele Unite, Agenţia pentru Protecţia Mediului din Sattele Unite (EPA) recomandă testarea periodică a radonului şi măsuri corective pentru a reduce nivelurile de expunere în locuinţe.
Un nou sondaj realizat pentru Centrul de cancer al universităţii de stat din Ohio (OSUCCC) şi publicat vineri arată că un procent extrem de mare (75%) dintre americani nu şi-au testat locuinţele pentru radon, iar peste jumătate (55%) nu sunt îngrijoraţi de expunerea la radon în locuinţele, comunitatea sau şcolile lor.