Cât va costa polița medicală în 2018

În 2018, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală, calculată în sumă fixă, va rămâne la valoarea din 2017, adică 4.056 de lei. Totodată, anumite categorii de persoane vor avea reduceri de la plata poliței medicale. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a prezentat, pentru consultări publice, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2018, anunță bizlaw.md

separator

Potrivit documentului, prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de contribuție la salariu și alte recompense, calculată pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa 1 la Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, se stabilește la 9% (câte 4,5 la sută pentru fiecare categorie de plătitori). În anexa 1 sunt incluse următoarele tipuri de plătitori: angajatorii; angajaţii, inclusiv: persoanele care deţin funcţii elective ori care activează în organizaţii sindicale sau patronale, în autorităţi executive, legislative sau de drept; persoanele angajate în proiecte, instituţii şi organizaţii internaţionale care îşi desfăşoară activitatea în Republica Moldova, indiferent de sursa finanţării activităţii lor, dacă acordurile internaţionale nu stipulează altfel; persoanele care îşi desfăşoară activitatea în asociaţii şi organizaţii obşteşti, înregistrate conform legislaţiei în vigoare; cetăţenii Republicii Moldova angajaţi în ambasade, consulate şi în alte misiuni permanente, situate pe teritoriul Republicii Moldova; persoanele angajate de către întreprinzătorii individuali şi de către alţi angajatori persoane fizice;  persoanele angajate de notari publici, executori judecătoreşti, mediatori şi avocaţi; unităţile, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, persoanele fizice, notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii şi avocaţii care plătesc persoanelor fizice ori în folosul lor alte recompense; persoanele fizice care primesc alte recompense, inclusiv audienții cursurilor de formare inițială a judecătorilor și a procurorilor.

Mărimea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală, calculată în sumă fixă, va fi de 4.056 de lei, pentru categoriile de plătitori din anexa 2 a Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitarea primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Astfel, polița medicală în sumă fixă o vor achita următoarele categorii de persoane: proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract; fondatorii de întreprinderi individuale; persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură; titularii de patentă de întreprinzător; persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură; notarii publici, executorii judecătoreşti, mediatorii şi avocaţii neangajaţi indiferent de forma juridică de organizare a activităţii, care au obţinut licenţă sau atestat în modul stabilit de lege; alţi cetăţeni ai Republicii Moldova care nu sunt angajaţi şi care nu fac parte din nici una din categoriile enumerate şi nu sunt asigurate de Guvern, conform art.4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, care fac dovada aflării în Republica Moldova pentru cel puţin 183 de zile (pe parcursul anului bugetar); străinii cărora li s-a acordat dreptul de şedere provizorie pe teritoriul Republicii Moldova pentru reîntregirea familiei, pentru studii, pentru activităţi umanitare sau religioase şi care nu sunt angajaţi, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel.

În același timp, de reducere de 50 la sută de la plata asigurării în sumă fixă vor avea parte:

fondatorii de întreprinderi individuale; persoanele fizice care, pe bază de contract, iau în arendă sau folosinţă terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură;
titularii de patentă de întreprinzător; persoanele fizice care dau în arendă unităţi de transport, încăperi, utilaje şi alte bunuri materiale, cu excepţia terenurilor cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură.

Proprietarii de terenuri cu destinaţie agricolă, cu excepţia grădinilor şi loturilor pentru legumicultură, indiferent de faptul dacă au dat sau nu aceste terenuri în arendă sau folosinţă pe bază de contract vor avea partea de reducere de 75 la sută.

Fumatul, interzis în mai multe locuri și amenzi până la 15 000 de lei

Lista locurilor în care este interzis fumatul va fi extinsă. Vor fi incluse terenurile de sport, parcurile acvatice sau zonele din preajma piscinelor. Un proiect de lege care conține măsuri pentru combaterea și prevenirea fumatului a fost supus consultărilor publice la Parlament, transmite IPN.

Autorii documentului propun amenzi mai mari atât pentru comercializarea produselor din tutun în locuri interzise sau minorilor, precum și pentru persoanele care utilizează aceste produse în locuri interzise. Astfel, persoanele care vor comercializa aceste produse minorilor sau nu vor verifica vârsta cumpărătorului vor risca amenzi între 8 750 și 10 000 de lei, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

La fel, amenzi mai dure vor fi aplicate persoanelor juridice care vor admite fumatul în locuri interzise. Acest lucru va fi sancționat cu amendă de până la 12 000 de lei pentru persoanele cu funcții de răspundere și de până la 15 000 de lei pentru persoanele juridice, cu privarea dreptului de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la șase luni până la un an. Se propune ca persoanele fizice care fumează în locuri interzise să fie sancționate contravențional cu amendă de până la 2 250 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

Documentul mai conține cerințe unice pentru etichetarea tuturor produselor din tutun, inclusiv țigaretele electronice, flacoanele de reumplere și produsele din plante pentru fumat. Acestea vor trebui să conțină avertismente clare despre riscurile consumului de nicotină. Se introduc noi interdicții pentru promovarea și sponsorizarea produselor din tutun și conexe, inclusiv în jocurile video sau programele TV.

Propunerile expuse în cadrul consultărilor publice vor fi luate în considerare la definitivarea documentului. Proiectul de lege urmează a fi examinat la ședințele comisiilor permanente și, ulterior, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Potrivit datelor statistice, trei din zece moldoveni de vârsta adultă sunt fumători, iar mai mult de un sfert consumă zilnic produse din tutun.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med – un parteneriat exclusiv în avantajul clienților!

Anunțăm lansarea parteneriatului dintre Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard Med, o colaborare dedicată sănătății clienților noștri. Astfel, clienții Farmaciei Familiei beneficiază de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

Reducerea este valabilă până pe 25 noiembrie, oferind oportunitatea de a accesa o gamă variată de servicii medicale la standarde înalte de calitate.

Avangard Med este deja recunoscut pentru echipa sa de specialiști dedicați și pentru echipamentele moderne utilizate în diagnosticare și tratament, iar acum, prin parteneriatul cu Farmacia Familiei, își propune să facă accesibile aceste servicii tuturor celor care pun sănătatea pe primul loc.

Nu ratați ocazia de a vă bucura de consultații și investigații la jumătate de preț, într-un mediu sigur și profesionist! Vizitați site-ul Avanagard Med și aflați mai multe despre serviciile Centrului Medical.

Farmacia Familiei și Centrul Medical Avangard – partenerii sănătății familiei!

14 noiembrie, Farmacia Familiei măsoară gratuit glicemia/P

Măsurarea nivelului de zahăr în sânge este cea mai bună metodă de a depista la timp maladia (diabetul zaharat) și de a o trata fără a ajunge la complicații.

Farmacia Familiei va măsura GRATUIT glicemia. Orice vizitator are posibilitatea să verifice indicele de glicemie în sânge pe parcursul zilei de 14 noiembrie (în intervalul orelor 9:00 – 12:00).

Lista filialelor unde se va măsura GRATUIT glicemia:

ADRESE
Chisinau, Albisoara, 4
Chisinau, Cuza Voda, 16
Chisinau, Stefan cel Mare, 148
Chisinau, Stefan cel Mare, 67
Chisinau, Testemitanu, 21
Chisinau, Moscova 20
Chisinau, Mircea cel Batrin 41
FF, fil.Chisinau, Moscovei 5 hyperdita
Chisinau, Calea Iesilor, 2/3
Chisinau, Cuza Voda 44
Chisinau, Miorita 3-5
Chisinau, Bogdan Voievod,1/ C
Chisinau, Ginta Latina, 10
Chisinau, Hristo Botev, 6
Chisinau, Mircea cel Batrin, 10/3
Chisinau, Mircea cel Batrin, 24
Chisinau, Dacia, 23
Chisinau, Stefan cel Mare, 126
Chisinau, Dacia 49/19
Chisinau, Alba Iulia, 184/3
Chisinau, Miorita, 11
Chisinau, Socoleni, 7
Chisinau, Soseaua Hincesti, 60/4(2)
Chisinau, Dacia, 3/3
Chisinau, Traian, 23/1
Chisinau, Alba Iulia, 91
Chisinau, Albisoara, 80/10
Chisinau, Grenoble, 128/2
Chisinau, Grigore Vieru, 21
Chisinau, Igor Vieru, 13/1
Chisinau, Mircea cel Batrin, 4/6
Chisinau, Sarmizegetusa, 35
Chisinau, Tudor Vladimirescu, 10/1
Chisinau, Arborilor, 21
Chisinau, Dacia, 62
Chisinau, Mircea cel Batrin, 3
Chisinau, Moscova, 16
Chisinau, Moscova, 9/5
Chisinau, Stefan cel Mare, 6
Chisinau, Testemitanu, 3 (Kaufland)
Anenii Noi, Concilierii Nationale, 10
Balti, Bulgara, 70 (HD)
Orhei, V. Lupu. 15A
Ungheni, Nationala, 17 (HD)
Cahul, Stefan cel Mare, 24D (HD)

Vrem să te ajutăm să previi această afecțiune, de aceea timp de trei zile, 13 – 14 – 15 noiembrie, am pregătit oferte pentru tine și cei dragi. 

Te așteptăm pe 14 noiembrie în filialele Farmacia Familiei pentru a testa gratuit glicemia!

Beneficiază pînă pe 25.11.24 de o reducere specială de 50% la serviciile medicale oferite de Avangard Med, prezentând cardul de fidelitate Farmacia Familiei.

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției.

Cum să alegi culoarea pantofilor în funcţie de nuanţa pantalonilor
Articolul anterior
Aparatul care îți spune dacă slăbești sau nu: calculează nivelul de acetonă în aerul expirat
Articolul următor