Ceea ce mănânci te poate ajuta să te simți mai bine, să obții energia de care ai nevoie și să fii mai sănătos. Pentru asta însă, e nevoie să faci câteva schimbări benefice în viață ta. “Când ne gândim la cum să mâncăm sănătos trebuie să avem în minte două principale coordonate – moderație și varietate”, ne spun specialiștii.
,,Alimentația omului trebuie să se bazeze pe cantități moderate, din toate grupele alimentare”, amintește medicul Elena Tănase, în cadrul unui interviu oferit pentru www.viață-sănătoasă.ro.
Dar cum putem ști care sunt cele mai bune alimente pentru noi și ce și când ar trebui să consumăm?
,,Orarul alimentar este extrem de important. Viață și alimentația haotică ne influențează negativ sănătatea, de aceea ar trebui să adoptăm și să respectăm cu strictețe un orar alimentar. Asta înseamnă un număr fix de mese, dar și aceleași un program de luat masă, pe care să îl respectăm întotdeauna. Nu pare greu, nu?”
Task-urile urgente sau lipsa de organizare ne fac de multe ori să sărim peste mese ori, din contra, să ronțăim prea mult la orice oră. Totuși, medicii atrag atenția că astfel de obiceiuri ne perturbă viață și ne pot îmbolnăvi.
“Că să facem din alimentație un aliat în acest sens”, spune medicul, “în primul rând trebuie să respectăm un orar alimentar, adică să mâncăm atunci când ne este foame, mese complete și să evităm ronțăitul între mese.”
În plus, e nevoie să consumăm legume, cereale integrale, dar să includem în alimentație și proteine vegetale (leguminoase, oleaginoase), proteine animale (carne, peste, ouă lactate).
Când vine vorba despre proteinele animale, este nevoie să ne orietam către alimente ușor de digerat, adică mai puțin grase și gătite cât mai simplu. Pe cât posibil se vor evita alimentele prăjite.
Nu trebuie uităm de apă. În fiecare zi e nevoie să consumăm 1,5 – 2 litri de apă și când vine vorba dspre deșert, medicul spune că “cel mai bun deșert este un fruct – aduce și necesarul de zahăr care să ne dea senzația psihică de bine, aduce și minerale și vitamine și ne și hidratează”.
Și, de semenea, să nu uităm să facem cât mai multă mișcare: mersul pe jos, practicarea exercițiilor fizice, pentru a avea un corp robust și a ne menține greutatea sănătoasă a corpului.