Cel mai mare studiu realizat în privința vaccinului Pfizer: ce eficiență are

Vaccinul Pfizer este eficient într-un procent de peste 95 la sută împotriva maladiei Covid-19, însă nivelul eficacităţii sale scade semnificativ atunci când o persoană primeşte doar una dintre cele două doze ale sale, potrivit unei cercetări ştiinţifice din Israel, considerată cel mai mare studiu realizat vreodată în condiţii reale, informează AFP.

Publicat în revista medicală The Lancet, acest studiu a evidenţiat „beneficiile pentru sănătatea publică ale unui program naţional de vaccinare”, conform autorilor săi, cercetători de la Pfizer şi reprezentanţi ai guvernului israelian, transmite Agerpres.ro.

Autorii studiului au dezvăluit că în Israel, campioana ţărilor care derulează campanii de vaccinare, acest program de imunizare „a fost motorul principal al declinului infecţiilor de Covid-19”.

Totuşi, specialiştii preferă să rămână prudenţi în ceea ce priveşte generalizarea acestor concluzii pentru alte naţiuni, deoarece viteza campaniilor de vaccinare şi evoluţia pandemiei diferă de la o ţară la alta, au avertizat autorii studiului.

Studiul reprezintă o versiune publicată şi examinată de alţi oameni de ştiinţă independenţi ale primelor rezultate dezvăluite în luna martie de compania Pfizer şi de Ministerul Sănătăţii din Israel.

Cercetarea s-a bazat pe datele medicale colectate între 24 ianuarie şi 3 aprilie, perioadă în care 72% dintre israelienii de peste 16 ani (aproape 5 milioane de persoane) şi 90% dintre persoanele de peste 65 de ani din Israel au primit ambele doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech.

Analiza a vizat în principal eficacitatea vaccinului împotriva variantei britanice (denumită B.1.1.7), devenită dominantă în această ţară.

Studiul arată că vaccinul Pfizer are „o eficacitate înaltă” la persoanele de peste 16 ani după şapte zile de la administrarea celei de-a doua doze: el asigură o protecţie de 95,3% împotriva infecţiilor, de 97,2% împotriva spitalizărilor şi de 96,7% împotriva deceselor. Aceste niveluri de protecţie rămân similare şi la persoanele de peste 85 de ani.

Însă ele scad semnificativ atunci când persoanele vaccinate primesc doar prima dintre cele două doze ale serului: protecţie de 57,7% împotriva infecţiilor, de 75,7% împotriva spitalizărilor şi de 77% împotriva deceselor în rândul persoanelor de peste 16 ani.

Acest studiu „demonstrează importanţa unei vaccinări complete în rândul adulţilor”, cu două doze, consideră autorii cercetării. Potrivit lor, o doză unică ar putea să ofere o protecţie mai puţin îndelungată, în special din cauza apariţiei unor variante virale mai rezistente la vaccin.

În timpul perioadei de analiză, au existat 232.268 de infecţii confirmate de Covid-19 în Israel (cu 4.481 de infecţii severe şi 1.113 decese) şi aproape 95% dintre eşantioanele testate aveau la bază varianta britanică.

Cercetătorii au subliniat că analiza lor nu le-a permis să studieze eficacitatea vaccinului împotriva variantei sud-africane, aflată şi ea în circulaţie în Israel.

În februarie, un prim studiu de mare amploare (1,2 milioane de persoane) realizat în Israel şi publicat în revista NEJM a ajuns la concluzii similare.

Patru cazuri de rujeolă, înregistrate în Capitală săptămâna trecută

Patru cazuri suspecte de rujeolă au fost înregistrate în Capitală, săptămâna trecută. Pacienții sunt un copil și trei adulți. Anunțul a fost făcut de Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței Primăriei din 14 mai, scrie newtv.md.

„Săptămâna trecută a fost una nefavorabilă pentru rujeolă. Sunt patru cazuri suspecte, dintre care doar unul la copil, ceea ce este îmbucurător. Celelalte trei cazuri fiind în rândurile adulților”, a menționat Bolocan.

Menționăm că tratament specific contra rujeolei nu există, dar putem preveni boala prin vaccinare.

Screening și consultații medicale gratuite pentru locuitorii din trei raioane

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.

Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe localități din raionul Dondușeni și anume:

– pe 14 mai – în Codrenii Noi,  unde vor fi deservite persoanele din satele Țaul, Codrenii Noi, Briceva, Caraiman;

 – pe 15 mai –  în Crișcăuți, unde vor fi deservite persoanele din Crișcăuți, Horodiște, Teleșeuca;

– pe 16 mai – în Elizavetovca – vor fi deserviți locuitorii din Elizavetovca, Braicău, Briceni;

– pe 17 mai – în Rediul Mare, pentru persoanele din Rediul Mare și Pivniceni.

Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii medicale stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Căușeni și Nisporeni:

– în  intervalul 14 – 17 mai – în Taraclia, Căușeni.

– în  zilele de 14  și 15 mai  – în Marinici, Nisporeni;

– în zilele de 16 și 17 mai  – Șișcani, Nisporeni.

Săptămâna trecută  au efectuat examene profilactice gratuite  circa 400 de  persoane, dintre care peste 120 –  screening pulmonar și  circa 270 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.

Primul pacient cu Parkinson din lume care a primit celule cerebrale crescute în laborator: și-a recăpătat mirosul și poate face sport

Premieră absolută în lumea medicală. Un bărbat diagnosticat cu Parkinson și-a recăpătat mirosul după ce i s-au implantat în creier 7 milioane de celule crescute în laborator.

Thomas Matsson este primul pacient cu Parkinson din lume care a primit milioane de celule cerebrale crescute în laborator.

Operația a avut loc în 2023, iar până astăzi el și-a recăpătat mirosul și poate face sport.

Cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia au implantat cu succes 7 milioane de celule cerebrale crescute în laborator în pacientul care suferă de boala Parkinson.

Cetățeanul suedez Thomas Matsson a fost primul din lume care a testat metoda acum aproximativ un an.

Matsson a fost diagnosticat cu Parkinson pe când avea 42 de ani, potrivit Euronews.com

Astăzi, Matsson recunoaște din nou mirosurile și face sport. Matsson spune că reușește să joace golf, ceea ce nu a mai putut să facă de 10 ani.

„Starea de dezorientare a dispărut. Am cele 7 milioane de celule ale mele și încep să funcționeze acum”, a spus Matsson.

„Fac patinaj pe distanțe lungi, slalom, schi fond, tenis și, mai ales, golf”, a spus el.

Cum functioneazã tratamentul revoluționar?

Boala Parkinson este o tulburare neurodegenerativă care afectează mișcarea din cauza pierderii celulelor care produc dopamină, care ajută la transmiterea semnalelor care controlează mișcarea și coordonarea ca neurotransmițător.

Terapia celulară concepută de cercetătorii de la Universitatea Lund implică expunerea celulelor stem din ouă fecundate- numite celule stem embrionare- la factori de creștere și semnale pe care le-ar primi în mod normal în timpul dezvoltării embrionului pentru a le direcționa să devină celule mature de dopamină.

Celulele sunt apoi implantate într-o zonă de 4 mm în centrul creierului pacientului, cel mai aproape de trunchiul cerebral, pentru a înlocui celulele dopaminergice pe care pacienții cu Parkinson le-au pierdut.

După câteva luni, aceste celule încep să trimită fibre nervoase și să producă dopamină.

„Speranța noastră este că ar putea fi administrat ca un tratament unic și speranța este ca pacienții să își reducă medicația, să evite efectele secundare ale tratamentului medicamentos și să obțină un efect motor bun pe termen lung de la celule pentru viață”, a explicat Gesine Paul-Visse, medic senior în neurologie la Spitalul Universitar din Skåne și profesor adjunct la Universitatea Lund.

Matsson nu s-a simțit bine imediat când s-a trezit de la procedura de 13 ore. A suferit o psihoză timp de 10 zile.

„Printre altele, am scăpat de două ori din secție. A doua oară, poliția a fost cea care m-a condus înapoi. Nu este ceva ce vreau să experimentez din nou. Absolut nu”, a spus Matsson.

Nu se știe dacă a fost un efect al expunerii îndelungate la anestezie sau dacă a avut de-a face cu adaptarea creierului  la noile celule cerebrale.

sursa

Bodyguarzii Maiei Sandu au fost vaccinați împotriva Covid-19
Articolul anterior
Tânăra artistă Giada a lansat o piesă de iubire, în colaborare cu Cezar Stratan
Articolul următor