Cine sunt persoanele care întrunesc criteriile ,,definiției de caz” pentru Covid-19

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, o persoană este diagnosticată cu Covid-19 dacă întrunește criteriile definiției de caz pentru această boală. Așadar, ce înseamnă caz suspect, caz probabil și caz confirmat, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății și autorităților din sănătate?

separator
Persoanele care întrunesc criteriile ,,definiției de caz” pentru Covid-19:

Caz suspect

Este considerat un caz suspect, un pacient cu boală respiratorie acută (febră și/sau cel puțin un simptom al bolii respiratorii, de exemplu: tuse, dificultăți de respirație etc.) ȘI cu un istoric de călătorie sau aflare într-un teritoriu care raportează transmiterea infecției Covid-19, în ultimele 14 zile anterioare debutului simptomelor.

Sau

Pacient cu boală respiratorie acută (febră și/sau cel puțin un simptom al bolii respiratorii, de exemplu: tuse, dificultăți de respirație etc.) ȘI care a fost în contact cu un caz Covid-19 probabil sau confirmat, în ultimele 14 zile anterioare debutului simptomelor (adică, persoană care a avut oricare contact cu un caz probabil sau confirmat pe parcursul a 2 zile până la debut și 14 zile după debutul simptomelor, precum: contact față în față cu un caz probabil sau confirmat; îngrijirea unui pacient cu boală Covid-19 probabil sau confirmat fără a utiliza echipamentul de protecție personală adecvat; sau alte situații conform evaluării riscului local. Pentru cazurile asimptomatice confirmate, perioada de contact este considerată începând cu 2 zile până/și pe parcursul a 14 zile după data prelevării probei pentru investigarea de laborator).

Sau

Pacient cu infecție respiratorie acută severă (SARI) ȘI care necesită spitalizare ȘI fără altă etiologie care explică pe deplin prezentarea clinică.

Caz probabil

A. Un caz suspect pentru care testarea la infecția Covid-19 nu este concludentă.

Sau

B. Un caz suspect pentru care testarea nu a putut fi efectuată din anumite motive.

Caz confirmat

Un caz cu confirmare de laborator a infecției Covid-19, indiferent de semnele și simptomele clinice.

Autoritățile mai informează că ,,în dependență de intensitatea transmiterii infecției, numărul de cazuri înregistrate și capacitățile de laborator, la decizia autorităților naționale, testarea de laborator poate fi efectuată selectiv pe baza criteriilor aprobate, iar stabilirea diagnosticului se va efectua pe baza criteriilor clinice și epidemiologice”.

În Moldova, sunt raportate 115 cazuri noi de Covid-19. Bilanțul total ajunge la 2.049 cazuri
Articolul anterior
,,Poșta Moldovei” anunță deschiderea traficului poștal internațional
Articolul următor
Alte articole interesante