Comisia Europeană recomandă testele rapide Covid pentru a combate pandemia

Comisia Europeană a recomandat miercuri statelor membre ale Uniunii Europene să folosească teste rapide pentru depistarea cazurilor de COVID-19 atunci când nu pot fi realizate teste Real Time PCR şi să-şi recunoască reciproc rezultatele testelor, relatează agenţiile AFP şi EFE.

separator

Cele 27 de state membre ”sunt încurajate să efectueze teste antigen rapide, în plus faţă de testele RT-PCR, pentru a îngrădi răspândirea virusului, pentru a detecta infectările şi a limita măsurile de izolare şi carantină”, afirmă într-un comunicat executivul comunitar.

Testele Real Time PCR continuă să fie ”standardul de bază al probelor pentru diagnosticarea COVID-19”, mai notează Comisia, admiţând însă utilitatea testelor antigen rapide pentru atingerea obiectivelor menţionate sau atunci când laboratoarele sunt saturate.

Comisia Europeană cere de asemenea ”validarea recunoaşterii reciproce a testelor şi a rezultatelor lor” între statele membre şi efectuarea acestora numai de personal calificat.

Recomandarea principală a executivului comunitar este ca testele antigen rapide să fie folosite ”în situaţii specifice” pentru a identifica prompt contaminările într-un nou focar epidemic sau pentru a monitoriza persoanele din categoriile de risc, cum ar fi personalul sanitar sau persoanele din căminele de bătrâni.

Testele antigen sunt mai rapide şi mai ieftine decât testele moleculare Real Time PCR, dar precizia lor este mai redusă.

Mai multe state membre ale UE folosesc deja pe scară largă testele antigen rapide în strategiile lor de diagnosticare. Slovacia şi-a testat astfel aproximativ 3,6 milioane din cei 5,5 milioane de locuitori (cu vârste între 10 şi 65 de ani) în două weekenduri succesive, la sfârşitul lui octombrie şi începutul lui noiembrie. În urma acestei campanii naţionale de testare au fost descoperiţi zeci de mii de asimptomatici pozitivi la coronavirus, care au fost apoi izolaţi.

Austria a anunţat efectuarea unei campanii similare după 6 decembrie, când ar urma să se încheie aplicarea lockdown-ului decis pentru a limita răspândirea virusului.

sursa: Agerpres.ro

Focar de rujeolă la un Centru de plasament pentru refugiați din Chișinău

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) informează despre înregistrarea unui focar de rujeolă la persoane cazate într-un Centru de plasament temporar pentru refugiați, din municipiul Chișinău. Până la moment, în urma investigațiilor de laborator, au fost confirmate trei cazuri de rujeolă la copii cu vârste de 5, 12 și respectiv, 17 ani.

Alte șapte cazuri cu suspiciune la rujeolă, la persoane din aceeași instituție, se află în proces de investigare. Toate dintre acestea au prezentat simptome asociate infecției (febră, tuse, erupții cutanate) și au fost spitalizate în instituții medicale, unde primesc tratamentul corespunzător. Ancheta epidemiologică continuă, iar persoanele contacte se află sub supraveghere medicală.

Specialiștii ANSP au întreprins mai multe măsuri în focar, inclusiv de supraveghere, control și restrictive pentru a preveni răspândirea infecției.

Menționăm că rujeola este o infecție a cărui diagnostic se poate stabili prin investigarea probelor colectate la 4-7 zile după apariția erupțiilor.

De la începutul anului curent, în țară, au fost confirmate prin diagnostic de laborator, opt cazuri de rujeolă.

Rujeola este o infecție virală extrem de contagioasă, care poate duce la complicații grave, precum infecția urechii medii, laringită, bronșită, pneumonie, encefalită, meningoencefalită, panencefalită și chiar deces. ANSP amintește că tratament specific pentru rujeolă nu există, dar putem preveni boala prin VACCINARE. În Republica Moldova, sunt disponibile cantități suficiente de vaccin combinat contra rujeolei, oreionului, rubeolei. Vaccinul ROR utilizat în țară este precalificat de către Organizația Mondială a Sănătății. Vaccinarea se efectuează gratuit, la vârstele de 12 luni, 6-7 ani și 15-16 ani. Părinții copiilor care nu au beneficiat de vaccin la vârstele corespunzătoare, sunt îndemnați să se adreseze la instituțiile de asistență medicală primară, unde medicul de familie va propune o schemă individuală de vaccinare.

ANSP atenționează că, în ultimele luni, se atestă o situație epidemiologică nefavorabilă privind rujeola în Regiunea Europeană. În context, reiterăm necesitatea sporirii vigilenței cetățenilor față de rujeolă, inclusiv prevenirea îmbolnăvirii prin efectuarea vaccinării ROR; verificarea statutului vaccinal al copiilor; adresarea imediată la medic în caz de febră şi erupţii cutanate şi cel puţin unul dintre semnele: tuse, rinită, conjunctivită; izolarea persoanelor care prezintă simptome asemănătoare rujeolei, până la determinarea diagnosticului, deoarece transmiterea se face prin contact direct cu picăturile de secreţie prin strănut, tuse sau conversaţie, picături care rămân pentru o perioadă lungă de timp în aer.

Durere abdomninală, constipație sau balonare: primele semne de cancer de colon

Semne de cancer la colon. Cancerul de colon este o afecțiune serioasă, iar depistarea timpurie este crucială pentru un tratament eficient, scrie doctorulzilei.ro.

Din păcate, acest tip de cancer nu înregistrează întotdeauna simptome încă de la începutul dezvoltării sale, motiv pentru care unele persoane își dau seama că suferă de această boală atunci când aceasta este deja avansată.

Pentru a putea trata problemele de sănătate, este vital ca acestea să fie identificate în etapele timpurii, astfel încât să nu poată avansa în alte zone sau organe ale organismului.

Este esențial ca omul să fie atent la anumite semnale de alarmă care pot apărea în organismul său, pentru a putea analiza aceste afecțiuni specifice și a le trata cât mai repede posibil.

6 semne de cancer la colon care apar la toaletă

Uneori, semnele acestei afecțiuni pot fi observate chiar în timpul vizitelor la toaletă.

Iată ce semne ar trebui să te alarmeze și cum ar trebui să reacționezi:

1. Sânge în scaun: Observarea de sânge în scaun poate fi un semn al unei probleme grave. Sângele poate fi roșu aprins sau închis la culoare și poate indica prezența unor leziuni sau a unui cancer în colon. Este esențial să consulți imediat un medic pentru evaluare și investigații suplimentare.

2. Schimbări ale obiceiurilor intestinale: Dacă observi schimbări semnificative în obiceiurile tale intestinale, cum ar fi diareea sau constipsții persistente, sau dacă ai senzația că nu poți să-ți golești complet intestinele în timpul defecației, ar trebui să iei în considerare o vizită la medic.

3. Durere abdominală persistentă: Durerea sau disconfortul abdominal care persistă timp îndelungat poate fi un semn al cancerului de colon sau al altor afecțiuni grave. Este important să discuți cu medicul tău despre orice durere inexplicabilă pentru o evaluare adecvată.

4. Pierdere inexplicabilă în greutate: O pierdere inexplicabilă în greutate, fără să urmezi o dietă sau un program de exerciții, poate fi un semn al unei afecțiuni medicale subiacente, inclusiv a cancerului de colon. Este important să menționezi acest simptom medicului tău.

5. Balonare sau senzație de plinătate: Balonarea frecventă sau senzația de plinătate în stomacul inferior pot fi semne ale cancerului de colon, mai ales dacă aceste simptome persistă pe termen lung și nu sunt asociate cu alte cauze evidente, cum ar fi alimentația sau stresul.

6. Anemie: Anemia poate apărea în cazul unui cancer de colon din cauza sângerării cronice în tractul digestiv. Dacă observi simptome precum oboseală excesivă, slăbiciune sau paloare, este important să consulți un medic pentru evaluare și teste de diagnosticare.

Diagnostic și prevenție

Semnele de cancer de colon care apar la toaletă pot fi indicative ale unei afecțiuni grave și trebuie tratate cu seriozitate. Reacționarea promptă și consultarea medicului sunt cheia în depistarea și tratarea eficientă a cancerului de colon.

Dacă observi oricare dintre aceste semne, nu ezita să consulți un medic specialist în gastroenterologie sau oncologie.

După evaluare, medicul tău ar putea recomanda teste de screening, cum ar fi colonoscopia sau testele de sânge specifice, pentru a confirma diagnosticul sau pentru a exclude alte afecțiuni.

  • Adoptă un stil de viață sănătos: Un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și renunțarea la fumat și consumul excesiv de alcool, poate reduce riscul de cancer de colon și poate contribui la sănătatea generală a colonului tău.
  • Cunoaște-ți antecedentele medicale: Dacă există istoric familial de cancer de colon sau alte afecțiuni intestinale, informează medicul pentru a lua măsurile preventive adecvate.
  • Fi vigilent: Este important să fii conștient de corpul tău și să fii atent la orice schimbare sau simptom nou apărut. Nu ignora semnele care te îngrijorează și caută ajutor medical prompt.

A apărut primul tratament împotriva bolii ficatului gras, care afectează aproape jumătate din populație

Autorităţile sanitare americane au autorizat un prim tratament împotriva unei forme grave a aşa-numitei boli a ,,ficatului gras”, care afectează milioane de persoane din Statele Unite, transmite vineri AFP.

Tratamentul, dezvoltat de Madrigal Pharmaceuticals, este autorizat pentru adulţii diagnosticaţi cu steatohepatită non-alcoolică (NASH sau, mai nou, MASH), care suferă de fibroză hepatică.

NASH constă într-o acumulare anormală de grăsimi în ficat, ceea ce declanşează inflamaţia cronică a acestui organ. Celulele ficatului sunt înlocuite treptat de fibroză, ţesut cicatricial care poate degenera în ciroză sau chiar în cancer.

Aceasta este o afecţiune strâns asociată cu obezitatea şi reprezintă o piaţă uriaşă pentru grupurile farmaceutice.

Decizia Agenţiei pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite „aduce speranţă milioanelor de americani”, a reacţionat într-un comunicat Fundaţia Americană pentru Ficat.

Potrivit fundaţiei, NASH/MASH ar urma să devină principala cauză a transplanturilor de ficat în Statele Unite până în anul 2025.

Circa 6 până la 8 milioane de americani ar putea fi vizaţi de acest nou tratament, o cifră care se preconizează că va continua să crească, potrivit unei estimări citate de FDA.

Până în prezent, aceşti pacienţi „nu dispuneau de un medicament care să acţioneze direct asupra leziunilor ficatului lor”, a declarat Nikolay Nikolov, reprezentant din cadrul FDA, citat într-un comunicat.

Tratamentul se administrează pe cale orală, o dată pe zi, alături de o alimentaţie corespunzătoare şi exerciţii fizice.

Autorizarea s-a bazat pe un studiu clinic efectuat pe circa 900 de persoane, care a demonstrat după o perioadă de 12 luni beneficii în cazul pacienţilor care au primit tratamentul, comparativ cu cei cărora li s-a administrat un placebo.

Cele mai frecvente efecte secundare au fost diareea şi greaţa. Această autorizare „reprezintă punctul culminant a 15 ani de cercetare”, a declarat Bill Sibold, manager la Madrigal Pharmaceuticals, citat într-un comunicat. „Este un moment istoric” pentru acest domeniu, a adăugat el.

Tratamentul va deveni disponibil pentru pacienţii din Statele Unite începând din luna aprilie, la farmaciile de specialitate, a indicat compania.

sursa

A nins cu fulgi mari la Kiev! Prima ninsoare a provocat mai multe accidente rutiere
Articolul anterior
Republica Moldova va primi un grant de 800 mii de euro din partea Japoniei pentru achiziționarea de echipamente medicale
Articolul următor