Lumea medicală este sigură: unele persoane sunt mai expuse formelor severe de Covid-19. O explicație sunt factorii și anumite caracteristici personale, care duc la deteriorarea stării de sănătate. Iată care sunt cei 5 factori care duc la forme grave de Covid-19:
„Este o boală mult mai complicată decât am crezut, căci afectează sistemul nervos, coagularea sangvină, organele și inima, provocând miocardită”, explică Gilles Pialoux, șeful departamentului de boli infecțioase și tropicale al spitalului Tenon din Paris. Iată cei mai importanți factori care influențează gravitatea formelor de Covid-19:Obezitatea
Potrivit datelor din registrul național, publicate de Le Monde, 83% dintre pacienții cu coronavirus care ajung la terapie intensivă sunt supraponderali, iar greutatea medie a celor decedați este de 80 kg. „Cu cât este mai mare excesul de greutate, cu atât crește riscul de a dezvolta o patologie severă și de a fi intubat și ventilat. Iar riscul de a fi intubat este dublat pentru pacienții care au obezitate severă”, explică prof. dr. Olivier Ziegler, endocrinolog și nutriționist din Nancy.
Vârsta
Se știe de la începutul epidemiei că persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a dezvolta cazuri severe de coronavirus și că cele cu vârsta peste 60 de ani sunt maximum expuse riscului. Conform statisticii epidemiologice a „Santé publique” din Franța, 35% dintre persoanele aflate la terapie intensivă aveau vârste cuprinse între 65 și 74 de ani și 22% – de peste 75 de ani. Decesele, fără comorbiditate, adică fără prezența altor boli, s-au înregistrat la aproape toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Sexul
Potrivit statisticilor, din 10 cazuri severe de Covid-19, 7 sunt bărbați și doar 3 sunt femei. Deci bărbații sunt cei mai expuși. ,,Există probabil o enzimă a cărei genă prezentă pe cromozomul X este utilizată de virus pentru a pătrunde în celule”, este de părere șeful departamentului boli infecțioase și tropicale din spitalul Tenon din Paris.
Boli cronice
Printre persoanele cu cel mai mare risc de a fi afectați grav de coronavirus figurează pacienții cu antecedente cardiovasculare, cu hipertensiune arterială, cei care au suferit un accident vascular cerebral sau o intervenție chirurgicală. Apoi, cei cu o boală respiratorie cronică, care se pot decompensa de la infecția virală, și cei cu boala renală cronică, care necesită dializă, diabeticii insulino-dependenți, dar și bolnavii de cancer aflați în tratament.
Tutun
Un studiu pe baza datelor statistice din China, publicat în revista News England Journal of Medicine, confirmă faptul că fumătorii au un risc mai înalt cu 50% să dezvolte o formă severă de Covid-19, comparativ cu nefumătorii, iar riscul de deces este chiar și cu 130% mai mare!