Este puțin probabil ca lumea să poată elimina virusul SARS-CoV-2. Dar va veni o zi în care nu va mai fi o pandemie, când cazurile vor fi ținute sub control, iar sistemul sanitar nu va mai fi sub presiune. Mulți experți sunt de părere că coronavirusul va deveni o gripă sezonieră, potrivit CNN.
„Nu există măsurători clare care să spună că un asemenea eveniment este epidemie sau pandemie. Sunt date subiective, cee ace reprezintă o problemă”, a declarat dr. Arnold Monto, profesor de epidemiologie la Universitatea din Michigan și președinte interimar al Comitetului consultativ pentru vaccinuri și produse biologice asociate din cadrul Administrației pentru Alimente și Medicamente din SUA, scrie CNN.
„Deci, toate aceste estimări nu se bazează pe reguli. Se bazează de obicei pe ceea ce trebuie să faci pentru a controla focarul”, a explicat Monto. „Ceea ce este atât de diferit aici este că vaccinurile noastre sunt mult mai eficiente decât ceea ce vedem de obicei”.
Vestea bună, potrivit lui Monto, este eficiența vaccinurilor. Vestea proastă se referă la mutațiile virusului. Citește și:
„Odată cu schimbarea tiparelor de transmisie, pe măsură ce au apărut noi variante – eu o numesc o paradă a variantelor – vedem o transmisie mult mai extinsă și o răspândire mult mai uniformă la nivel global. Acest lucru face ca declararea sfârșitului pandemiei să fie mai dificilă”, potrivit lui Monto.
Monto și alți experți din domeniul sănătății publice anticipează că, în viitor, lumea ar putea urmări răspândirea SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala Covid-19, în moduri similare cu monitorizarea gripei sezonieră.
„Există precedentul unui model sezonier pentru unele dintre coronavirusurile care au infectat oamenii. Nu știm dacă SARS-CoV-2 va începe să se comporte așa, dar cel puțin ne oferă un scenariu posibil”.
„Trebuie să așteptăm și să vedem cum ar putea arăta o fază endemică a coronavirusului”, este de părere expertul.
Endemic înseamnă că o boală are o prezență constantă în rândurile populației și nu afectează un număr alarmant de mare de oameni, așa cum este cazul unei pandemii. Chiar și la începutul anului 2020, pe măsură ce pandemia creștea, oficialii Organizației Mondiale a Sănătății au prezis că noul coronavirus „poate deveni un alt virus endemic în comunitățile noastre” și nu va dispărea niciodată.
„În pandemii ai o fază inițială pandemică, apoi o fază de decelerare, urmată de faza de control, apoi speri că va urma eliminarea și, poate eradicarea virusului”, a explicat dr. Anthony Fauci, directorul Institutului de Alergii și Boli Infecțioase. „Sperăm să ajungem la un nivel atât de scăzut încât, deși nu este complet eliminat, să nu mai aibă un impact major asupra sănătății publice sau asupra modului în care ne desfășurăm viața. Așadar, dacă vom vaccina mai mulți oameni la nivel global, sperăm că într-o perioadă rezonabilă de timp vom ajunge la acel punct în care vor apărea focare, dar nu ne va afecta viața, așa cum se întâmplă în prezent”.
Oficialii federali din domeniul sanitar se gândesc deja la cum să măsoare sfârșitul pandemiei și cum să continue să monitorizeze coronavirusul odată ce acesta devine endemic.
Pentru a trece de la pandemie la epidemie, SUA trebuie să-și dezvolte imunitatea la coronavirus, ceea ce înseamnă că mult mai mulți oameni trebuie să se vaccineze, a declarat pentru CNN dr. Philip Landrigan, medic pediatru și epidemiolog la Boston College.
Cu unii americani care încă refuză să-și facă vaccinurile anti-Covid și unii refuzând să poarte măști, tranziția ar putea dura mult mai mult timp. În prezent, aproximativ 58% din populația totală a SUA este complet vaccinată împotriva Covid-19.
„Trebuie să ajungem undeva la 80%, posibil chiar la 90% din populație să se fi imunizat, fie prin vaccinare, fie prin trecere prin boală”, a spus Landrigan, care a lucrat la CDC timp de 15 ani.