Cum îți dai seama că ai făcut insolație

Insolația apare în urma expunerii îndelungate la soare și este foarte dăunătoare corpului. Există mai multe remedii prin care să scapi de ea și trebuie să ai grijă, pentru a nu te expune niciunul risc. Iară care sunt remediile de luat în calcul dacă ajungi să te confrunți cu această problemă, scrie spynews.ro.

  • Cum îți dai seama că ai făcut insolație
  • Ce remedii să folosești pentru vindecare

Insolația este o reacție a corpului în urma expunerii îndelungate la soare, fără nicio măsură de protecție. Simptomele sunt specifice și există câteva remedii pentru a putea scăpa de ea.

Ce simptome sunt la insolație

În momentul în care te confrunți cu insolația vei avea parte de mai multe simptome specifice. Printre acestea se numără febră, cefalee care pulsează, stări de greață, vărsături, amețeli, oboseală excesivă, dureri de cap, dar și creșterea temperaturii corporale.

Ea poate avea mai multe forme, mai ușoare sau mai grave, în funcție de timpul pe care l-ai petrecut în soare, fără nicio protecție.

În forma sa ușoară, simptomele se simt ca dureri de cap, amețeală, stare de oboseală și somnolență. Dacă este o formă medie, te vei confrunta cu dureri de cap, greață sau pierderea conștiinței. Totodată, temperatura corpului va crește mult și vei avea palpitații.

Dacă vorbim de cea mai gravă formă, aici se produce un șoc termic și pot apărea halucinații, pierderea conștiinței, puls și respirație accelerate.

Cum se tratează insolația

Pentru a trata o persoană care suferă de insolație, prima dată se mută undeva unde este răcoare, departe de razele soarelui. Se scot hainele de pe el, pentru a fi cât mai expus la aer și se răcorește corpul cu apă, prin pulverizare pe corp sau cu un burete.

Persoana va trebui să stea în poziție culcat, iar spațiul să fie unul răcoros. Este de evitat administrarea de medicamente sau aspirină pentru scăderea febrei. Se folosesc comprese cu gheață care se aplică pe abdomen, gât și subsuoară, în locul alcoolului. Totodată, se consumă multe lichide, atât apă plată, sucuri naturale ceaiur, cât și supe sau ciorbe.

În cazul în care simptomele sunt tot mai grave, este nevoie de intervenția unui medic, astfel că ar trebui dus la spital, pentru verificări.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Crește numărul cazurilor de pneumonii și viroze la copii în Capitală

În municipiul Chișinău crește numărul cazurilor de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum și viroze la copii. Despre aceasta a anunțat șefa-adjunctă la Direcția generală asistență medicală și socială, Marina Buga, în cadrul ședinței Primăriei, transmite Moldova1.

Potrivit Marinei Buga, cazuri de gripă nu au fost înregistrate.

Situația epidemiologică s-a caracterizat prin prezența maladiilor infecțioase specifice perioadei sezonului rece. Este îmbucurător că nu sunt înregistrate cazuri de gripă. Motivele adresărilor sunt diverse, însă se atestă o creștere a adresărilor legate de bronhopneumonii, pneumonii acute, precum si virozele în mod special în rândul copiilor”, a declarat Marina Buga.

Conform datelor prezentate, în cadrul unităților de primiri urgente a spitalelor clinice municipale pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 3240 de adresări.

Peste 12 800 cetățeni au solicitat ambulanța în ultima săptămână

În perioada 18-24 noiembrie 2024, Dispeceratul comun de urgență al IMSP CNAMUP a înregistrat 12863 solicitări, inclusiv 1747 la copii. După acordarea asistenței medicale urgente la etapa de prespital, 5326 pacienți, dintre care 4230 adulți și 1096 copii au fost transportați la spitalele din țară. Din numărul total de solicitări – 319 au fost inutile, care nu corespundeau criteriilor de urgențe medico-chirurgicale, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienți din următoarele motive: 3736 urgențe cardiovasculare, dintre care 60 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1894 patologii neurologice, dintre care 236 cu accidente vasculare cerebrale, 1548 boli respiratoria și 1132 urgențe traumatologice.

În perioada de referință, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost solicitat pentru 61 persoane, care au suferit în urma a 47 accidente rutiere. După acordarea primului ajutor medical, echipele AMU au transportat 47 pacienți, inclusiv 8 copii la spital pentru continuarea tratamentului în condiții de staționar.

De asemenea au fost înregistrate 67 urgențe toxice, printre care 20 intoxicații cu medicamente, 18 intoxicații cu dioxid și monoxid de carbon, 9 cu ciuperci, 8 cu alcool, o persoană intoxicată cu droguri și 11 altele.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au parvenit 36 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu: 17 persoane cu combustii, 11 cu mușcături/înțepături de insecte, 7 cu hipotermii și cite o persoană cu degerături și o electrocutare.

Radiografii și consultații stomatologice gratuite! Unde vor ajunge echipele mobile în aceste zile
Articolul anterior
Servicii noi în centrele multifuncționale din Șoldănești, Telenești și Taraclia
Articolul următor