Ce e de făcut dacă suferi de bulimie? Bulimia nervoasă este o tulburare de alimentație caracterizată prin episoade repetate de mâncat compulsiv (alimentele sunt ingerate rapid, în cantitate neobișnuit de mare, în lipsa senzaţiei de foame), cel puţin un episod pe săptămână, timp de cel puţin trei luni. În timpul episoadelor de mâncat compulsiv, persoana pierde controlul asupra alimentației, nu se poate opri din mâncat și adoptă comportamente compensatorii inadecvate, în vederea prevenirii creşterii în greutate (inducerea vomisii, consumul diureticelor, laxativelor, exerciţii fizice intense, dietă hipocalorică, precum și altele).
Percepția asupra formei și greutății corporale influențează semnificativ autoevaluarea. Severitatea bulimiei variază în funcție de numărul episoadelor de mâncat compulsiv și al comportamentelor compensatorii, la care persoana recurge în cursul unei săptămâni.
Simptomele bulimiei
Bulimia afectează viața persoanei pe toate planurile: comportamental, emoțional, cognitiv și fiziologic. Cei care suferă de bulimie sunt preponderent normoponderali, având indicele de masă corporală (IMC) între 18,5 și 30, rareori fiind subponderali. Dacă observăm comportamentul, aflăm că persoana este frecvent la dietă, însă alimentația este haotică.
Episoadele de mâncat compulsiv apar spontan sau sunt planificate. Cumpără alimente cu scopul de a-și organiza „un festin culinar, refuză să ia masa cu familia ori cu prietenii, pentru a putea recurge la comportamentele enumerate anterior fără a fi observată. Folosește deseori toaleta după masă (de regulă, în primele 30 de minute) pentru a-și induce voma. Emoționalul este marcat de un nivel înalt de stres, anxietate ori depresie și de pierderea interesului pentru activități. Gestionarea emoțiilor este dificilă în lipsa unor abilități corespunzătoare, iar mâncarea devine un mijloc la îndemână pentru a obține un fals sentiment de liniștire sau eliberare. Alimentele devin tranchilizant pentru tumultul emoțional sau stimulent pentru reducerea plictiselii. Atât cantitatea mare de alimente consumată, cât și vomitatul provoacă vinovăție, dezgust față de propria persoană.
Uneori, episoadele sunt repetate compulsiv, în încercarea – nereușită – de a se elibera de aceste emoții care provoacă suferință. Organismul uman funcționează ca un tot întreg, în care fizicul, psihicul și emoționalul sunt interconectate. Toate dificultățile mai sus menționate afectează persoana, inclusiv la nivel fiziologic. Emoțiile puternice sunt deranjante în zona stomacului. Din moment ce s-a format, tendința de a vomita devine dificil de oprit, fiind în legătură directă cu stomacul (care dispune de un sistem senzorial puternic).
Carențele nutriționale cauzează dezechilibre electrolitice serioase. De asemenea, pot determina probleme serioase de sănătate precum aritmii, inflamaţia gâtului, complicații orale și dentare, umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului, tulburări de reflux gastroesofagian, probleme renale cauzate de abuzul de diuretice, deshidratare severă, iar somnul devine superficial și neodihnitor.
Cauzele bulimiei
Bulimia reprezintă un simptom care a avut sens la un moment dat în viața persoanei, atunci când a trăit un sentiment puternic al lipsei de control. Într-o manieră involuntară, cel sau cea care suferă de bulimie are nevoie să păstreze acest comportament, în pofida consecințelor (la fel ca și în cazul dependențelor). Cu cât bulimia este mai severă, cu atât este mai mare carența emoțională pe care persoana o are, fiind înalt deprivată emoțional.
Prin urmare, bulimia poate fi declanșată de către un stres emoțional sau este consecința unui cumul de factori: genetici, de temperament (anxios, distimic, labil, etc.), culturali și de mediu.
Diferența dintre bulimie și anorexie
Anorexia și bulimia au trăsături comune: imagine corporală distorsionată, teama de a lua în greutate, episoade recurente de mâncat compulsiv și comportamente compensatorii (enumerate anterior). În bulimie nu există o greutate scăzută, care pune în pericol viața, iar autocontrolul este mult mai scăzut decât în cazul anorexiei. Persoana care suferă de bulimie conștientizează, în parte, problema de comportament alimentar, însă cei cu anorexie o neagă vehement.
Factori de risc
Bulimia nervoasă este răspândită mai mult în rândul femeilor, decât în cel al bărbaților. Fiindcă această tulburare rămâne deseori nediagnosticată, dispunem de date limitate. Deși tot mai mulți bărbați sunt preocupați de felul în care arată, ei nu își doresc la fel de mult să fie slabi. Adolescența este perioada care predispune la dezvoltarea tulburărilor de alimentație.
Incidența bulimiei atinge pragurile cele mai înalte între 12 și 18 ani. Cu toate că poate avea debut timpuriu, bulimia poate apărea și la vârsta adultă, fiind puțin probabil să se manifeste după vârsta de 40 de ani.
Rolul familiei
Deseori, persoana care este afectată își ascunde bulimia de cei apropiați. Este important ca cei din jur să acorde mare atenție semnelor și simptomelor descrise anterior. Familia sau prietenii se pot lovi de negarea problemei, din cauza sentimentelor de rușine, vinovăție și a temerii de a fi judecat pentru această vulnerabilitate. Întâi de toate, este bine ca apropiații să caute să înțeleagă cât mai bine această boală, dar, mai ales, nevoile și dificultățile pe care le are persoana cu bulimie.
Să arate disponibilitate, înțelegere și sprijin, pentru a crea un sentiment de siguranță și acceptare de care cel care suferă de bulimie are atât de multă nevoie. Evitați să judecați, să criticați sau să acuzați! Cu cât bulimia este depistată mai repede, cu atât cresc șansele de remitere (unele studii indică primii trei ani de la debut).
Tratamentul bulimiei
Este realizat cu ajutorul unei echipe de medici formate din: psihoterapeut, medic de familie, nutriționist, endocrinolog sau alți specialiști (în funcție de severitatea bolii). Este necesară prezentarea la medic pentru refacerea echilibrului electrolitic și tratarea eventualelor complicații. Psihoterapia oferă instrumentele de care clientul are nevoie pentru a înțelege și îndepărta barierele din drumul către o viață autentică, fără bulimie!
Tratarea bulimiei este un demers de durată, care necesită implicare și efort susținut, și poate oferi șansa de a avea o viață satisfăcătoare!