De ce dispare mirosul la cei infectați cu Covid-19. Descoperirea oamenilor de știință

O mare parte dintre bolnavii de coronavirus, la scurt timp după ce au contractat virusul, și-au pierdut simțul mirosului. Până de curând, nu exista o explicație clară pentru acest fenomen.

separator

Au trecut aproximativ 9 luni de la primele cazuri de la coronavirus depistate la nivel global. Cu toate acestea, oamenii de știință continuă să afle lucruri noi despre modul în care funcționează virusul, care sunt simptomele și care sunt cele mai eficiente moduri pentru a le contracara.

Un efort deosebit a fost făcut de cercetători pentru a înțelege de ce persoanele infectate ajung să sufere de pierderea mirosului.

Un studiu științific publicat de curând atrage atenția asupra unei posibile corelații între pierderea mirosului și realitatea faptului că este atât de ușor de contractat. Totul pleacă de la modul în care funcționează țesutul nazal, rolul său în organism și abilitatea acestuia de a răspândi virusul, chiar dacă pacientul nu mai prezintă și alte simptome. În final, acest efort de cercetare a fost făcut în speranța dezvoltării unor noi terapii contra COVID-19.

Studiul efectuat pe eşantioane de ţesut nazal prelevate chirurgical de la 23 de pacienţi pare să fi găsit o explicaţie pentru faptul că boala COVID-19 poate provoca pierderea severă a simţului mirosului în absenţa altor simptome, a notat echipa internaţională de oameni de ştiinţă în European Respiratory Journal. În practică, cercetătorii au descoperit un nivel ridicat al unei enzime care ar putea constitui „punctul de intrare” al coronavirusului în celulele unei persoane infectate, scrie Playtech.ro.

Enzima cu pricina este intitulată angiotensina 2 (ACE 2) și a fost identificată în concentraţii mari doar în celulele mucoasei din epiteliul olfactiv, zona din spatele nasului unde corpul detectează mirosurile.

„Rezultatele sugerează că această regiune a nasului ar putea constitui locul în care coronavirusul reuşeşte să pătrundă în corp”, a declarat unul dintre coautorii studiului, Mengfei Chen, de la Facultatea de Medicină a Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite.

„Epiteliul olfactiv este o zonă a organismului destul de uşor de accesat de virus – nu este situată undeva departe în corpul nostru, iar nivelurile foarte ridicate de ACE-2 pe care le-am identificat în acel loc ar putea explica de ce este atât de uşor de contractat COVID-19”, a concluzionat cercetătoarea.

În final, studiului va mai trebui aprofundat, până a se trage o concluzie clară vizavi de utilitatea practică a acestor informații. Coautorul Andrew Lane a declarat că echipa de la Johns Hopkins studiază „dacă virusul foloseşte într-adevăr aceste celule pentru a accesa şi infecta corpul”. În cazul în care acest lucru este dovedit, „este posibil să putem aborda infecţia prin terapii antivirale administrate direct în nas”, a precizat Lane.

sursa: www.playtech.ro; foto: shutterstock

Important! Ce se întâmplă în organism după ce încetezi să mai fumezi țigări electronice

Țigările electronice au fost considerate o alternativă sănătoasă a celor clasice, dar studiile efectuate de-a lungul timpului au arătat că acestea pot afecta plămânii și, în plus, dau dependență, scrie digi-world.tv.

Ce se întâmplă în organismul tău, însă, atunci când renunți să mai utilizezi țigări electronice? Aceasta este întrebarea pe care și-au pus-o mulți oameni, iar un expert a încercat să ofere un răspuns.

Potrivit The Healthy, atunci când încetezi să mai folosești țigările electrice, tensiunea arterială scade, iar circulația sângelui se îmbunătățește, potrivit Nikolei Djordjevic, project manager al Med Alert Help.

Aceasta susține că, în anumite cazuri, poate să se îmbunătățească și respirația. Aceste țigări electronice conțin două ingrediente glicol propilen și glicerină vegetală, care atunci când sunt încălzite produc niște compuși chimici ce afectează tractul respirator, potrivit unui studiu publicat în International Journal of Environmental Research and Public Health.


Țigările electronice, la fel ca și cele obișnuite, dau dependență, motiv pentru care odată ce ai încetat să le mai folosești te poți confrunta cu simptome precum creșterea dorinței de a fuma, schimbări ale stării de spirit, probleme de concentrare, iritabilitate, dar și anxietate. Unele persoane se pot confrunta și cu dureri de cap, transpirații, insomnie, constipație.

Totodată, țigările electronice îți pot afecta simțurile, motiv pentru care odată ce ai renunțat la ele poți să observi o îmbunătățire a capacității de a mirosi ori a gustului. În plus, cele mai noi studii arată că nicotina poate crește chiar și nivelul de zahăr din sânge.

O lună mai târziu după ce ai încetat să folosești țigările electronice vei observa o îmbunătățire a sănătății plămânilor, care vor funcționa mai bine. Astfel, respirațiile scurte și tusea nu vor mai reprezenta probleme pentru tine, potrivit sursei citate.

A fost înregistrat primul caz de gripă sezonieră

Agenția Națională pentru Sănătate Publică continuă supravegherea infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel național. Astfel, în perioada 18.11.2024-24.11.2024, au fost înregistrate 4889 de cazuri de infecții respiratorii, majoritatea fiind la copii (60%). Datele indică o creștere cu 1% față de săptămâna precedentă și o descreștere cu 24,1% în comparație cu perioada similară a sezonului precedent, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

În perioada menționată, a fost înregistrat un caz de gripă sezonieră, de tip B, la o femeie în vârstă de 33 de ani, din raionul Criuleni. Persoana nu a fost vaccinată împotriva gripei.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 30 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 6 în regiunea transnistreană), fiind o creștere cu 3,5% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor de până la 14 ani, au fost raportate 6 cazuri.

Semnele care indică agravarea unei infecții respiratorii

Odată cu instalarea sezonului rece crește numărul infecțiilor respiratorii, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre răceală și gripă. Deși în majoritatea situațiilor astfel de afecțiuni pot fi tratate la domiciliu, conform recomandărilor oferite de medicul de familie sau de medicul infecționist, în unele cazuri manifestările clinice se pot agrava și atunci este necesară prezentarea într-un compartiment de primiri urgențe, scrie digi24.ro.

Persoanele care au un risc crescut de a dezvolta o infecție respiratorie și complicații ulterioare sunt cele cu un sistem imunitar slăbit, copiii, femeile însărcinate, pacienții cu boli cronice și vârstnicii. În unele situații, pe lângă manifestările clinice obișnuite în infecțiile respiratorii, precum tuse, strănut, congestie nazală, rinoree, o stare generală de rău și dureri musculare, pot să apară semne și simptome care indică agravarea acestei afecțiuni. Printre semnalele de alarmă se numără dispnee, adică dificultăți de respirație, wheezing sau respirație șuierătoare și febră persistentă. Indiferent de tipul infecției respiratorii, boala nu trebuie neglijată sau tratată necorespunzător, deoarece pot apărea complicații severe, precum pneumonia, sinuzita acută, bronșiectazia sau sindromul de detresă respiratorie la adult. Consultul medical este foarte important, pentru stabilirea diagnosticului corect și a tratamentului corespunzător, evitând astfel declanșarea acestor complicații. În cazul în care acestea totuși apar, este esențial ca pacientul să se prezinte de urgență la spital.

Industria Republicii Moldova se află în declin: ramurile cele mai afectate în urma pandemiei
Articolul anterior
547 cazuri de Covid-19, confirmate în ultimele 24 ore
Articolul următor