Psoriazisul este o boală de piele, care se manifestă prin pete roșii de dimensiuni diferite, însoțite de mâncărime și descuamări. Focarele afectează în special zonele articulațiilor genunchiului, cotului, dar și pielea capului, cauzând mătreață puternică. Deși este o boală frecvent întâlnită, cauzele psoriazisului nu sunt elucidate până la capăt, fiind suspectați factori genetici predispozanți, reacții autoimune, alergii.
Pe lângă lista cu medicamente indicate în psoriazis, un rol important are respectarea dietei. Dieta adoptată poate agrava psoriazisul: de pildă, consumul de alcool sau de alimente cu potențial inflamator poate favoriza simptomele psoriazisului, declanșând un puseu de activitate al bolii.Pe de altă parte, o dietă echilibrată, bazată pe alimente sănătoase, reduce semnele de inflamație.
Dieta persoanelor care suferă de psoriazis trebuie să includă:
Alimente antiinflamatoare – precum fructele, legumele, somonul, sardinele sau alte tipuri de pește bogat în acizi grași Omega 3, ierburi bogate în antioxidanți precum salvia, ghimbirul, pătrunjelul sau cimbrul, surse de grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, semințele și nucile.
Alimente bogate în zinc – zincul este esențial pentru menținerea pielii sănătoase. Mai mult decât atât, unele studii arată că zincul reduce durerea și inflamația specifice psoriazisului. Spanacul, ciupercile, semințele de dovleac, chefirul și năutul sunt surse excelente de zinc.
Alimente bogate în vitamina A – alimentele bogate în vitamina A contribuie la regenerarea pielii, așa că ar trebui suplimentat consumul de morcov, mango, roșii, varză Kale, pepene.
Unii pacienți care suferă de psoriazis pot observă o ameliorare a simptomelor în momentul în care opresc consumul de gluten. Acest lucru se petrece la pacienții care suferă de intoleranță sau sensibilitate la gluten. Cere medicului să îți recomande testul de intoleranță la gluten înainte de a-l elimina din dietă. E posibil să nu suferi de această intoleranță, iar eliminarea lui din alimentație poate reprezenta o provocare și poate veni la pachet cu o serie de costuri suplimentare.
Indiferent de dieta adoptată, precum și de suplimentele consumate, este esențial să îți asculți corpul. Astfel, vei sesiza imediat când ceva nu este în regulă și vei putea face modificări în funcție de nevoile organismului.