Adevărul despre extragerea amigdalelor. Află dacă este bine sau nu să te operezi?

 Medicii de specialitate susţin că amigdalele se scot doar dacă în urma unui puseu de amigdalită acută, repetat pe parcursul a unu-doi ani, acestea nu se vindecă, după administrarea unui tratament corect aplicat. Drept urmare, amigdalele se înlătură numai atunci când devin un organ bolnav și prezintă un pericol pentru sănătatea pacientului.

separator

Cu mai mult timp în urmă, exista o modă, aşa cum au denumit-o medicii, ca la orice durere în gât sau inflamaţie să fie scoase amigdalele. Indiferent de vârstă, toată lumea mergea la medic şi îşi scotea amigdalele, fără a se ţine seamă de rolul de apărare pe care îl au acestea în organism. Tocmai de aceea şi în urmă studiilor efectuate de medicii specialişti s-a constatat că amigdalele creează anticorpi şi organismul este aparat de orice infecţie.

„Amigdalele sunt organ de apărare prin sistemul imunitar pe care îl au. Este primul organ care interzice pătrunderea microbilor în organism, un organ de lupta împotriva infecţiilor. La nivelul lor se formează anticorpi şi, în acest fel, organismul se poate apară împotriva infecţiilor. Pentru că s-a dovedit acest lucru, scoaterea acestora se face în condiţii mult mai restrânse. Înainte există un fel de modă, dacă o putem numi aşa, şi la fiecare umflătură a amigdalelor, durere în gât, te duceai la medic şi ţi le scotea. Medicii din străinătate ajunseseră la un moment dat să propună că amigdalele să fie scoase imediat după naştere, dar datorită rolului de apărare al lor nu a fost acceptată această idee”, a declarat prof. dr. Vasile Costinescu, şeful Clinicii ORL de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, citat de bzi.ro.

Sursa

Rețeta de piept de pui cu gutuie, de la Svetlana Sainsus
Articolul anterior
Lilu a plecat de la ,,Matinalii”
Articolul următor
Alte articole interesante