Ţi s-a întâmplat să stai în faţa raftului cu periuţe de dinţi şi să te întrebi pe care să o alegi? Ţine cont de câteva recomandări simple ca să alegi corect o periuţă de dinţi, fără să te gândeşti că una scumpă sau ,,aspectuoasă’’ este potrivită pentru tine.
Mărimea periuţei de dinţi
Periuţa de dinţi, partea activă cea cu mănunchiul de peri, trebuie aleasă potrivit pentru mărimea deschiderii gurii şi mărimea dinţilor. Pentru copii – periuţele de dinţi se livrează pe etape de vârstă, în funcţie de mărimea cavităţii bucale şi a dinţilor.
Duritatea perilor
Cu toate că există periuţe cu diferită duritate a perilor, specialiştii nu recomandă pentru uz periuţe cu o duritate înaltă a perilor, mai ales în cazul gingiilor foarte sensibile, care sângerează cu uşurinţă, precum şi în cazul dinţilor hipersensibili. Tot mai mulţi experţi sugerează să alegem periuţe cu perii mai moi decât duri, care să protejeze în acelaşi timp mecanic gingiile şi dinţii.
Periuţele cu peri din nylon, faţă de cele cu peri naturali, sunt mai uşor de curăţat şi se usucă mai rapid. Pentru o protecţie suplimentară asigură-te ca firele periuţii de dinţi să aibă vârfurile rotunjite.
Nu este recomandat să te speli pe dinţi şi gingii apăsând din greu, cu putere, când perii
Nu insista din greu atunci când îţi cureţi dinţii, mai ales la nivelul gingiilor, ca să previi introducerea suplimentară, subgingivală a microbilor. S-a demonstrat că apăsatul excesiv poate să deterioreze gingiile şi smalţul dinţilor. Pentru că mulţi insistă să facă presiune pe dinţi, au apărut şi periuţe de dinţi cu mânerul flexibil. Acestea atenuează din forţa periajului şi sunt indicate persoanelor care au tendinţă de apăsare excesivă pe dinţi în timpul periajului. Periază de două ori pe zi, în jur de trei minute. Spală foarte bine periuţa după fiecare periaj şi asigură-i condiţii optime pentru uscare rapidă.
Forma periuţei de dinţi contează
O periuţă care are la capăt un mănunchi de peri mai înalţi, urmat de peri mai scurţi, uşurează accesul către suprafeţele distale ale ultimilor dinţi şi pot curăţa simultan două suprafeţe dentare.
Cum te sfătuie experţii să te speli pe dinţi
• Curăţând gingiile, înclină uşor periuţa către dinţi.
• Spaţiile interdentare se curăţă mai uşor cu periuţa poziţionată vertical.
• Nu peria brutal, fă mişcări uşoare, ca să nu deteriozezi gingiile.
• Pasta de dinţi care conţine fluor luptă împotriva cariei dentare, nu cea care ,,conţine mult calciu’’.
• Curăţă fiecare suprafaţă a dintelui cu periuţa de dinţi.
• Periază şi limba pentru a îndepărta bacteriile ce cauzează ulterior respiraţia urât mirositoare după spălare.
Când să schimbi periuţa de dinţi?
Cel puţin o dată la trei luni ori există periuţe care au o parte din peri markeri de culoare. Când perii s-au decolorat, periuţa trebuie schimbată.
Nu uita să faci de fiecare dată duş bucal
Duşul bucal funcţionează eficient, pulsând jeturi de apă cu viteză foarte mare către dinţi şi gingii şi eliminând resturile alimentare din zonele inaccesibile periuţei de dinţi. De asemenea, este stimulată circulaţia sangvină la nivelul mucoasei gingivale, păstrând-o mai sănătoasă.